După demolarea Corpului C2
Clădire nouă, modernă, la Şcoala
Gimnazială Specială Rădăuţi
- Valoarea investiţiei este de
18,27 de milioane de lei, durata estimată a lucrărilor fiind de 18 luni

Şcoala Gimnazială Specială „Sfântul Stelian” Rădăuţi a fost inclusă în
Programul Naţional de Investiţii „Şcoli sigure şi sănătoase”. Proiectul „Şcoala
noastră în siguranţă” a fost depus de Consiliul Judeţean Suceava, obiectivul
general al acestuia constând în demolarea Corpului C2 şi construirea unui
imobil „care să îndeplinească toate prevederile legale în vigoare”. La parter,
noua clădire va avea spaţii destinate cadrelor didactice, 4 săli de clasă, o sală
pentru activităţi extraşcolare şi spaţii tehnice. La etaj vor funcţiona alte 4
săli de clasă, cabinetul medical cancelaria, arhiva şi spaţiile de depozitare.
De asemenea, amenajate urmează a fi 13 locuri de parcare, dintre care două rezervate
persoanelor cu handicap. Valoarea investiţiei este de 18,27 de milioane de lei,
durata estimată a lucrărilor fiind de 18 luni. Şcoala Gimnazială Specială
„Sfântul Stelian” Rădăuţi asigură servicii complexe adaptate nivelurilor de învăţământ
primar şi gimnazial, adresându-se elevilor cu diverse grade de deficienţe, cum
ar fi cele mintale uşoare sau moderate. Unitatea de învăţământ special oferă programe
terapeutice, respectiv terapii specifice de compensare, logopedie, psihoterapie
și kinetoterapie. Totodată, desfăşurate sunt activităţi de integrare, proiecte
şi parteneriate educaţionale naţionale şi europene orientate spre „dezvoltarea
empatiei şi a incluziunii”. Clădirile Şcoala Gimnazială Specială „Sfântul
Stelian” Rădăuţi au mai făcut obiectul unor proiecte de eficientizare
energetică, „pentru a asigura un mediu optim şi confortabil elevilor”.