28 septembrie 2026

 Fiind într-o stare necorespunzătoare

Strada „Stadionului” din Iţcani va intra în modernizări de 1,66 de milioane de lei 

  • Aceasta prezintă zone pietruite afectate de gropi şi făgaşe, sistemul de evacuare a apelor pluviale este deficitar, iar precipitaţiile băltesc pe suprafaţa carosabilă

Consiliul Local al municipiului Suceava va aproba documentaţia de avizare a lucrărilor de investiţii şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi modernizării străzii „Stadionului” din cartierul Iţcani. Potrivit proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului municipal, valoarea totală a investiţiei este de 1,66 de milioane de lei, durata efectivă lucrărilor fiind estimată la 6 luni. Strada „Stadionului” începe de la intersecţia cu strada „Depoului” şi continuă pe o lungime de 192 metri, prezentând şi două ramificaţii, una de 55 de metri, iar cealaltă de 50 de metri. Lucrările de modernizare constau în „aplicarea unui sistem rutier carosabil suplu cu îmbrăcăminte asfaltică, obţinându-se o stradă de categoria IV, de deservire locală, cu o lăţime a părţii carosabile cuprinse între 3 metri şi 6,50 de metri”. În prezent, strada „Stadionului” se află „într-o stare tehnică necorespunzătoare, fiind alcătuită din zone pietruite şi o structură rutieră realizată din agregate de balastieră, afectată de gropi şi făgaşe. Sistemul de evacuare a apelor pluviale este deficitar, iar apa rezultată din precipitaţii se scurge pe suprafaţa carosabilă”. Deoarece deserveşte exclusiv o zonă rezidenţială, cu trafic redus şi viteze mici de deplasare, după modernizare circulaţia pietonală se va desfăşura pe partea carosabilă, „situaţie acceptată pentru acest tip de stradă”. Totodată, în incinta stadionului, respectiv lângă tribune, prevăzură este şi o alee pietonală cu o suprafaţă de 600 de metri pătraţi.  „Modernizarea influenţează direct dezvoltarea activităţilor sociale şi economice din zona respectivă, astfel asigurându-se condiţii de viaţă adecvate comunităţii cartierului” se precizează în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre de Consiliu Local.