În anul şcolar 2026–2027,
Elevii care au împlinit 18 ani
primesc alocaţia de stat până la terminarea cursurilor
- Pentru asigurarea continuităţii, 1 octombrie este termenul limită până la care ISJ trebuie să transmită la AJPIS lista cu tinerii în cauză
Dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, tinerii
care au împlinit vârsta de 18 ani vor beneficia, în continuare, de alocaţia de
stat pentru copii, informează Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie
Socială (AJPIS) Suceava. Pentru a primi alocaţia, aceştia trebuie să depună la
unitatea în care învaţă o cerere însoţită de actul de identitate, adeverinţa
din care să rezulte că studiile sunt continuate fără întrerupere, că anul şcolar
nu este repetat sau documentele medicale care justifică repetarea anului, după
caz. În cerere poate fi indicată şi modalitatea în care elevul doreşte să
primească alocaţia, respectiv prin mandat poştal sau într-un cont bancar. Potrivit
Legii nr. 61 din 1993, în cazul în care tinerii îşi continuă studiile, dreptul
la alocaţie nu încetează la împlinirea vârstei de 18 ani, aceştia beneficiind
de sprijinul de 292 de lei pe lună până la terminarea cursurilor învăţământului
liceal sau profesional. De asemenea, în cazul tinerilor cu handicap, alocaţia de
stat pentru copii, de 719 de lei lunar, se acordă şi după împlinirea vârstei de
18 ani, în perioada în care aceştia urmează o formă de învăţământ
preuniversitar prevăzută de lege, dar nu şi la mai mult de 26 de ani. Agenţia
Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava precizează că lista centralizatoare
a elevilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi care se încadrează în condiţiile
de acordare a dreptului trebuie transmisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean
Suceava până la data de 1 octombrie. În această situaţie sunt se află şi elevii
unităţilor de învăţământ private acreditate sau autorizate în condiţiile legii.