Începând cu 1 octombrie
Scumpire cu 12% a energiei
termice facturate sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat de
termificare
- Preţul local pentru populaţie creşte de la 206,36 de lei/MWh la 234,49 de lei/MWh, respectiv cu 28 de lei/MWh
- Majorarea urmează fi resimţită de pe 15 octombrie, când demarează oficial perioada de asigurare a căldurii
În sezonul rece 2026-2027, locuitorii
municipiului Suceava, beneficiari ai serviciului de alimentare centralizată cu
energie termică, vor plăti mai mult pentru încălzirea locuinţelor. Aceasta din
cauza majorării preţului de producere a energiei termice în centrala de cogenerare
pe biomasă, cererea operatorului economic aflat sub contract cu Primăria
Suceava urmând a fi analizată în şedinţa ordinară a Consiliului Local. Societatea
comercială Bioenergy Suceava solicită o creştere de la 140,85/MWh la 166,16
lei/MWh, respectiv cu 25,3 lei/MWh, reprezentând un salt de 15%. Demersul este
justificat prin majorarea preţului de achiziţionare a masei lemnoase folosită
la producerea energiei termice, autorii propunerii legislative fiind primarul
Vasile Rîmbu şi viceprimarul Dan Ioan Cuşnir. De cealaltă parte, tarifele
pentru serviciul transport, distribuire şi furnizare a energiei termice, prestat
de societatea comercială Thermonet Suceava, rămân la nivelul aprobat prin HCL
nr. 309 din 23 decembrie 2025. Dacă proiectul de hotărâre va trece de votul
deliberativului, noile preţuri vor intra în vigoare începând cu 1 octombrie
2026, însă data oficială de începere a perioadei de asigurare a căldurii este
15 octombrie.În ceea ce priveşte exclusiv populaţia branşată la sistemul centralizat
de termificare, preţul local la care se va factura energia termică ar putea creşte
cu aproximativ 28 de lei/MWh, însemnând 12%, respectiv de la 206,36 de lei/MWh,
aşa cum s-a aprobat prin HCL nr. 18 din 31 ianuarie 2026,
la 234,49 de
lei/MWh, inclusiv TVA. Noul preţ este valabil şi în cazul spitalelor publice şi
private, unităţilor de învăţământ publice şi private, organizaţiilor
neguvernamentale, unităţilor de cult, dar şi pentru furnizorii acreditaţi de
servicii sociale, publici şi privaţi din municipiul Suceava. Diferenţa dintre
tariful total real al energiei termice şi cel efectiv plătit de către
consumatorii casnici, va fi orientată către prestatorii serviciului din bugetul
local sucevean. Astfel, în sezonul rece, subvenţia suportată de municipiul
Suceava pentru energia termică destinată populaţiei şi categoriilor menţionate
va fi de 364,86 de lei/MWh (inclusiv TVA de 11%). În intervalul 1 aprilie-30
octombrie 2027 subvenţia în cauză este calculată la 418,85/MWh (inclusiv TVA de
21%). Potrivit Bilanţului energetic transmis de Thermonet și aprobat de ANRE,
în anul 2025 sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din
municipiul Suceava dispunea de 48 de puncte termice urbane, prin intermediul
cărora erau alimentate 14.828 de apartamente în blocuri de locuinţe, 81 de case
particulare, 387 de agenţi economici şi 38 de unităţi bugetare.
.jpg)