31 august 2026

 
La solicitarea operatorului serviciului de termoficare

Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat ar putea plăti mai mult pentru încălzirea locuinţelor

  • „Noi am mers în continuare cu subvenţionarea, dar nu ştim cât de lung sau de scurt va fi drumul acesteia, în condiţiile liberalizării preţului la gaze naturale” spune Vasile Rîmbu, şeful municipalităţii

Primăria municipiului Suceava a fost notificată de furnizorul de energie termică în legătură cu intenţia de modificare a tarifului la serviciul prestat, anunţă primarul Vasile Rîmbu, precizând că un proiect de hotărâre având ca obiect solicitarea operatorului serviciului de termoficare va fi propus spre dezbatere şi aprobare legislativului local. „Am primit o înştiinţare de la furnizor, iar o modificare, după cum o ştim noi, din 1990 încoace, este doar în sensul creşterii. Vom trece prin Consiliul Local aprobarea acestui tarif, însă va trebui să ne gândim cum reglăm partea subvenţionată de Primărie cu cea suportată de către cetăţenii de la reţeaua centralizată” a precizat edilul-şef. 
Vasile Rîmbu a semnalat că mai puţini sunt  branşaţii la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, decât sucevenii care au centrale individuale pe gaze naturale. 
De aceea, crede şeful executivului sucevean, locuitorii reşedinţei de judeţ nu ar trebui să fie în acelaşi mod „afectaţi de noille influenţe”. „Noi am mers în continuare cu subvenţionarea, dar nu ştim cât de lung sau de scurt va fi drumul acesteia, în condiţiile liberalizării preţului la gaze naturale. Este o chestiune de perspectivă, iar în zilele următoare vom discutat acest subiect, mai pe îndelete şi mai justificat, cu calculele necesare” a conchis Vasile Rîmbu, primarul Sucevei. În prezent, preţul local al energiei termice, facturat efectiv pentru consumul populaţiei, este de 206,36 de lei/MWh (inclusiv TVA), rămânând neschimbat,  adică la nivelul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 20 din 31 ianuarie 2024. În urmă cu un  an, sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din municipiul Suceava dispune de 48 de puncte termice urbane, prin intermediul cărora erau alimentate 14.828 de apartamente în blocuri de locuinţe, 81 de case particulare, 387 de agenţi economici şi 38 de unităţi bugetare. La acestea se adăugau încă 13 puncte termice cu distribuţie proprie. În iarna trecută, Primăria municipiului Suceava a luat un credit de trezorerie în valoare de 30 de milioane  de lei, împrumutul  având drept scop finanţarea cheltuielilor necesare producerii, transportului, distribuirii şi furnizării agentului termic, cât şi plata facturilor restante aferente prestării serviciului public de termoficare. Măsura  a fost justificată prin „urgenţa asigurării creditelor bugetare pentru prestarea serviciului public de termoficare pentru sezonul rece 2025-2026”.