15 august 2026

 

Din cauza înclinării terenului

Un milion de lei pentru lucrări de consolidare la viitoarea creşă din cartierul „Europa”

  • O firmă specializată a concluzionat că obligatorii sunt măsuri de stabilizare, consilierii locali aprobând finaţarea amenajării unui zid de sprijin

Consiliul Local a aprobat o finanţare de 1,08 milioane de lei din bugetul municipiului pentru amenajarea a unui zid sprijin la  noua creşă de strada „Paris” nr.1 din cartierul „Europa” al Sucevei. Cu fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice, la acest moment, pe o suprafaţă de 8.047 mp de pe Dealul „Tătăraşi”, în derulare este proiectul de construire a unei creşe-tip. Unitatea de învăţământ preşcolar va avea 110 locuri pentru 10-11 grupe de copii, fiind prevăzută cu bucătărie, spălătorie, cameră de joacă, pavilion administrativ, cameră pentru părinţi, cameră de acces, cabinet medical, spaţii verzi şi un loc de joacă. Între timp, investigaţiile suplimentare şi expertiza geotehnică efectuate de o firmă specializată au concluzionat că obligatorii sunt lucrări de consolidare impuse fr „declivitatea” terenului, adică de înclinarea acestuia. Conform soluţiei de proiectare, date fiind „condiţiile reale”, suma  de 1,08 de milioane de lei va acoperi, „realizarea unui sistem de fundare format din 91 de piloţi foraţi, cu diametrul de 800 mm şi în lungime de 11 metri”. Lucrările includ executarea forajelor necesare realizării piloţilor; confecţionarea şi montarea carcaselor de armătură; turnarea betonului în pilonii foraţi; realizarea grinzii de foraj aferentă sistemului de forare, cât şi realizarea elevaţiilor de beton armat pe o lungime de aproximativ 15 metri. Recent, pentru obiectivul de investiţii „Construire creşă mare pe strada „Paris” nr. 1, Compania Naţională de Investiţii (CNI) a finalizat licitaţia şi a atribuit oficial contractul. Acesta din urmă este în valoare de 18,45 de milioane de lei, acoperind serviciile de proiectare, execuţia efectivă a lucrărilor şi asistenţa tehnică. Reamintim că, din cauza instabilităţii terenului, un zid de sprijin a fost amenajat  şi la obiectivul de investiţii „Construire creşă mare pe strada Mircea Hrișcă” din cartierul “Tinereţii”. Inaugurarea creşei s-a făcut în luna mai 2026, valoarea totală a lucrărilor ajungând la aproximativ 20 de milioane de lei.