09 decembrie 2025

 Odată cu apropierea Sărbătorilor

Comandament de iarnă pentru protecţia consumatorilor

  • Verificate sunt legalitatea funcţionării, dar şi calitatea serviciilor prestate de unităţile de alimentaţie publică

În perioada 8-19 decembrie este activat „Comandamentul de iarnă Bucovina”, anunţă Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, care a demarat acţiunile de verificare a activităţii operatorilor economici din domeniul HORECA. Conform instituţiei sucevene, în acest interval  controlate sunt calitatea alimentelor, preparatelor culinare şi a băuturilor comercializate, precum şi existenţa documentelor de provenienţă a acestora. Supuse verificării directe vor fi caracteristicile organoleptice ale alimentelor, respectiv ale mâncării preparate  scoase la comercializare; starea ambalajelor; încadrarea în cantitatea netă;  respectarea datei limită de consum pentru alimentele preambalate, cât şi pentru materiile prime utilizate şi, nu în ultimul rând, conformitatea reţetelor de fabricaţie. Pe linia calităţii serviciilor prestate de unităţile de alimentaţie publică, în atenţia comisarilor pentru protecţia consumatorilor stau dotarea bucătăriilor şi teraselor care „servesc preparate şi băuturi”. În bucătării urmărite sunt compartimentarea şi dotarea; starea vaselor, ustensilelor şi a veselei de servire, dar şi existenţa cântarelor verificate metrologic. De asemenea, obligatorii sunt lista meniu, declaraţiile nutriţionale pentru sortimentele comercializate şi informaţii referitoare la prezenţa substanţelor care pot cauza alergii sau intoleranţă alimentară. Totodată, consumatorii trebuie informaţi inclusiv despre folosirea produselor alimentare congelate. În ceea ce priveşte legalitatea funcţionării unităţilor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava va verifica existenţa registrului unic de control, un element important fiind şi afişarea numărului de telefonului consumatorilor.