18 decembrie 2025

 Începând din 2026

Chiriile pentru spaţiile din pieţe şi Bazar cresc cu 5,6 la sută   

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava majorează chiriile şi tarifele pe care actualii beneficiari aflaţi sub contract cu Primăria le plătesc în baza Hotărârii Consiliului Local din decembrie 2024. „Întrucât rata inflaţiei pentru anul 2025 are o valoare pozitivă se impune indexarea, pentru anul 2026, a chiriilor şi tarifelor pentru închirierea bunurilor aflate în proprietatea municipiului Suceava, cât şi pentru prestarea serviciilor” se evidenţiază într-un proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a deliberativului municipal. Astfel, începând din 2026, sub incidenţa noilor niveluri indexate vor intra terenurile din domeniile public şi privat al municipiului; spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, proprietate publică sau privată a municipiului; spaţiile din aceeaşi categorie în care se desfăşoară activităţi comerciale, dar şi bunurile proprietate a municipiului din pieţele agroalimentare şi Centrul comercial Bazar. De asemenea, de la începutul anului 2026 vor fi aplicate majorări cu rata inflaţiei tarifelor practicate de Direcţia Administraţiei Pieţelor şi  tarifelor pentru serviciile prestate în cadrul Direcţia Domeniului Public. Pentru închirierea bunurilor aparţinând domeniilor public şi privat, dar şi pentru prestarea de servicii, propunerea legislativă care va fi pe masa Consiliului Local Suceava, prevede indexarea chiriilor şi tarifelor cu rata inflaţiei de 5,6 la sută”.