01 decembrie 2025

 Patru firme sucevene au fost amendate cu 320.000 de lei pentru muncă nedeclarată

Inspectoratul Teritorial de Muncă a organizat şi desfăşurat, în luna octombrie, 306 controale, informează Romeo Butnariu, şeful instituţiei sucevene. Dintre acestea, 191 s-au făcut în domeniul relaţiilor de muncă, iar 115 în cel al sănătăţii în muncă, pentru deficienţele constatate fiind  date 180 de amenzi însumând 381.500 de lei. Pe linia relaţiilor de muncă, în urma celor 191 de verificări s-au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale în sumă de 374.500 de lei, dispuse fiind şi 269 de măsuri în vederea remedierii acestora. Inspectorii de muncă au identificate16 persoane care „prestau activitate pentru muncă nedeclarată”, 12 neavând contractele individuale de muncă transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Celelalte 4 persoane au fost depistate lucrând fără contract individual de muncă, iar conform inspectorulu-şef Romeo Butnariu, „pentru muncă nedeclarată au fost sancţionaţi 4 angajatori, cu amenzi totalizând 320.000 de lei. Pe lângă cele menţionate, printre deficienţele constatate se mai evidenţiază nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, acordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal, cât şi încălcarea dispoziţiilor referitoare la ţinerea evidenţei orelor prestate de către fiecare salariat. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în octombrie 2025, inspectorii ITM Suceava au desfăşurat 115 de acţiuni de control, date fiind 141 de avertismente şi două amenzi în sumă de 7.000 de lei. Printre neregulile descoperite se numără lipsa lucrătorilor care aplică primul ajutor; semnalizarea de securitate incompletă sau inexistenţa acesteia; instruirea deficitară privind securitatea şi sănătatea în muncă; neefectuarea controlului medical al personalului, dar şi a verificării periodice a echipamentelor de muncă.