10 decembrie 2025

Carnea şi produsele de la porcii sacrificaţi în gospodării, consumate  doar în familie

Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii proaspete, în alte locuri sau spaţii decât cele autorizate sanitar veterinar, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, menţionând că, în acest sens, în judeţ există mai multe unităţi de abatorizare. De cealaltă parte, conform instituţiei sucevene, carnea rezultată în urma sacrificărilor la nivelul gospodăriilor populaţiei, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, va fi destinată doar consumului familial, comercializarea acesteia şi a produsele aferente, fiind, de asemenea, nepermisă. În contextul evoluţiei focarelor de pestă porcină africană, directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc face cunoscut că sacrificate pentru consumul public pot fi doar animalele clinic sănătoase, ţinându-se cont de originea de  acestora. În aceleaşi circumstanţe, transportul porcilor vii trebuie făcut numai cu mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar animalele vor fi însoţite de certificate veterinare de sănătate, precum şi de documente privind lanţul alimentar, de formulare de mişcare şi de avize interjudețene. Totodată, pe durata transportului obligatorii este respectarea temperaturii cărnii de porc în stare refrigerată sau congelată, dar şi a prevederilor legale referitoare la marcarea şi etichetarea acesteia. DSVSA mai atrage atenţia că sunt interzise depozitarea şi comercializarea cărnii de porc în spaţii improvizate, care nu asigură temperatura adecvată şi igiena corespunzătoare. „Comercializarea cărniì de porc şi a produselor din carne este interzisă în alte locuri decât cele autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. La fel, transportul cărnii de porc şi a produselor din carne destinate vânzării cu amănuntul se va face numai cu mijloace de transport autorizate sanitar veterinar” precizează dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.