20 septembrie 2020

 

În Suceava,

Reabilitarea termică a aproape 1.000 de apartamente din Suceava intră în linie dreaptă

  • „Este o treabă serioasă şi vrem să antrenăm cât mai mulţi cetăţeni în acest proiect” subliniază primarul Ion Lungu, menţionând că, astfel, facturile pentru energie pot scădea şi până la jumătate 

Suntem în linie dreaptă cu procedurile privind programul de creştere a eficienţei energetice a 26 de blocuri cu 968 de apartamente din municipiul Suceava. Afirmaţia aparţine primarului Ion Lungu, care recomandă asociaţiilor de proprietari să accelereze demersurile care le revin pentru completarea documentaţiei.  „Fac apel la preşedinţii asociaţiilor de proprietari să aducă hotărârile adunărilor generale, să semnăm actul adiţional la contractul de mandat, astfel încât să putem demara efectiv lucrările, să reabilităm aceste blocuri” a spus şeful municipalităţii sucevene.  Edilul-şef reaminteşte că proprietarii de apartamente vor participa cu 10% din costuri, Primăria va asigura 30%, iar Guvernul va veni cu 60% din total. „Este o treabă serioasă şi vrem să antrenăm cât mai mulţi cetăţeni în acest proiect” punctează Lungu. Deşi în acest moment nu există un calcul fundamentat, primarul reşedinţei de judeţ crede 1000-1.500 de euro, coparticipare financiară a unui proprietar de unitate de locuit „nu este puţin”, dar nu reprezintă „niciun capăt de ţară”. „Persoanele în vârstă, care nu au aceste posibilităţi financiare, vor lăsa apartamentele moştenire copiilor care, poate, lucrează în străinătate şi îi pot ajuta. Astfel, apartamentul respectiv va mai fi salvat încă pentru o generaţie... Ca să nu mai vorbim de facturile pentru energie care reduc chiar şi la jumătate, iar investiţia iniţială se amortizează” a declarat Ion Lungu, primarul municipiul Suceava.  Reamintim că în curs sunt expertizele tehnice, auditele energetice şi studiile de fezabilitate, pentru această primă grupă de 26 de blocuri, conform unei hotărâri a Consiliului Local din august, anul acesta, valoarea totală a investiţiei fiind de 42 de milioane de lei.