Finanţare elveţiană pentru reabilitarea şi
modernizarea sistemului de termoficare din Suceava
- „Avem încă de reabilitat puncte termice şi încercăm să obţinem finanţare şi de la partea elveţiană” a spus primarul Lungu, promovat fiind şi un proiect pentru accesare de fonduri europene
Municipiul Suceava ar putea beneficia de noi fonduri
elveţiene nerambursabile. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, care
a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, că discuţii în acest sens a avut
la Ambasada Elveţiei în Bucureşti. În cauză este un nou program de colaborare
româno-elveţian prin care în România urmează a fi acordată finanţare pentru
proiecte în valoare de 18,21 milioane de franci elveţieni. Lungu a subliniat
că, de această dată, în obiectiv este accesarea de fonduri pentru modernizarea
sistemului centralizat de termoficare, Primăria Suceava având promovat un proiect
de reabilitare a reţelelor de transport
şi distribuire a agentului termic în cadrul Programului Operaţional
Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. „Până vin banii europeni, avem încă de
reabilitat puncte termice, şi încercăm să obţinem finanţare şi de la partea
elveţiană. Am fost asiguraţi de la Direcţia de finanţare a Programului
româno-elveţian că, accesând anterior fonduri, municipalitatea suceveană a fost
serioasă. Suceava a fost primul, dintre cele patru, care a terminat de
implementat toate proiectele, înaintea municipiilor Cluj, Braşov şi Arad. Am
cheltuit chiar şi economiile, achiziţionând cu acestea şi 5 autobuze electrice
de capacitate mică” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
În cadrul Programului de cooperare elveţiano-român
privind reducerea disparităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană
extinsă, municipiul Suceava a fost finanţate proiectele Electromobilitate-Vehicule
electrice pentru o municipalitate verde”, cu un grantul elveţian de aproximativ
2 milioane de franci elveţieni şi
„Management modern şi eficient al iluminatului public din municipiul Suceava”,
grantul fiind de 5,23 de milioane de franci elveţieni. În Suceava din cele 49
de puncte termice, 18 au trecut prin lucrări de modernizare. La sistemul
centralizat de termoficare sunt branşate 18.020 de apartamente, 130 de case
particulare, 610 de agenţi economici şi
31 de instituţii publice.