03 septembrie 2020


Până pe 31 iulie
Regres accentuat al numărului de firme sucevene nou-înfiinţate  
  • >La Oficiul Registrului Comerţului au fost înmatriculate cu aproape 30% mai puţin firme faţă de primele 7 luni ale anului 2019
  • >Chiar şi aşa, în judeţ erau 10.014 de persoane fizice autorizate şi 20.286 de persoane juridice, cu 3,64% mai multe decât în urmă cu 1 an   

Judeţul Suceava se evidenţiază cu tendinţă pregnantă de reducerea numărului de firme nou-constituite. Astfel, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului În primele 7 luni anului 2020, în judeţul Suceava au fost înmatriculaţi 1.279 de agenţi economici noi, comparativ cu 1.799 în intervalul corespunzător din 2019, scăderea fiind de 28,9%. Astfel, în perioada 1 ianuarie-31 iulie 2020, în judeţ au fost nou-înregistrate 895 de societăţi cu răspundere limitată (SRL), 250 de persoane fizice autorizate (PFA), 114 de întreprinderi individuale (II), 16 întreprinderi familiale (IF) şi 4 cooperative agricole (CA). De cealaltă parte, în perioada 1 ianuarie-31 iulie 2020, în judeţul Suceava au intrat în insolvenţă 37 de profesionişti, în comparaţie cu 41 de firme care au declarat această procedură în cele dintâi 7 luni din 2017, ceea ce însemnă o diminuare de 9,76% a demersurilor de acest fel. Doar în luna iulie 2020, intrări în insolvenţă au fost declarate din parte a 9 agenţi economici. Numărul suspendărilor temporare de activitate a scăzut de la 183 în primele 7 luni ale anului 2019, la 122 în acelaşi interval din 2020, respectiv cu 33,33%. În perioadele de referinţă amintite, dizolvările de firme s-au redus de la 306 la 254, adică cu 16,99%, în timp ce radierile s-au diminuat de la 1.054 la 569, respectiv cu 45,55%.  Pe 31 iulie 2020, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului erau în evidenţă 30.294 de profesionişti activi, dintre care 10.014 de persoane fizice autorizate şi 20.286 de persoane juridice. Faţă 31 iulie 2019, când erau înregistrate 9.933 de persoane fizice autorizate şi 19.298 de persoane juridice, este consemnat, totuşi, cu 3,64% mai mulţi agenţi economici activi. Sunt consideraţi activi din punct de vedere juridic profesioniştii înregistraţi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului care nu şi-au declarat suspendarea activităţii şi care nu se află în niciuna din situaţiile care pot duce la pierderea personalităţii juridice. Excluşi sunt profesioniştii cu suspendare temporară activităţii, sucursale, profesionişti radiaţi, cât şi cei aflaţi în dizolvare, lichidare, reorganizare judiciară, faliment sau insolvenţă.