22 mai 2011

Totul este subordonat baronilor şi intereselor de partid
• crede Gheorghe Acatrinei, preşedinte PRM Suceava
La Convenţia naţională a PD-L nu s-a întâmplat nimic semnificativ şi în interesul populaţiei, aceasta fiind doar un spectacol regizat dinainte, crede preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei. Liderul peremist sucevean îi dă dreptate senatorului PD-L de Suceava, Orest Onofrei, care a criticat contrastul dintre fastul şi emfaza lucrărilor Convenţiei, pe de parte, şi situaţia grea acelor mai mulţi dintre români, pe de cealaltă parte. „Congresul a avut rolul de a epura aşa zisa opoziţie care exista în PD-L şi de a îi da la o parte pe cei incomozi. Acesta este adevărul, iar entuziasmul delegaţilor vine în contradicţie cu starea populaţie. Senatorul Orest Onofrei a avut dreptate când a spus acest lucru. El a văzut cu un ochi de observator toată demagogia acestui partid, iar ca un om aşezat a avut o poziţie clară atunci când a afirmat că lumea se aştepta la cu totul altceva”, relevă Acatrinei. Ex-senatorul PRM de Suceava crede că mulţi dintre pedelişti se simt persecutaţi în interiorul propriei formaţiuni, „de care nu se pot desprinde, întrucât mai marii PD-L îi au la mână cu diverse matrapazlâcuri”, De aceea - crede Acatrinei - în timpul dezbaterilor – din sală au răzbătut strigăte de liberate. „Mulţi dintre delegaţi din sală strigau după libertate, ceea ce înseamnă că se simt persecutaţi de însuşi partidul din care fac parte, că sunt supuşi unor porniri dictatoriale care se manifestă şi la niveluri mai înalte”, explică liderul judeţean al PRM. Gheorghe Acatrinei apreciază că PD-L este formaţiunea care a nu a făcut reformarea statului, ci, mai degrabă, a contribuit la dezorganizarea acestuia. „Totul este subordonat baronilor şi intereselor de partid, nevoile celor mulţi nemaicontând”, a conchis Gheorghe Acatrinei, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliul Judeţean:
Suceava îşi exportă materia primă
Şeful executivului judeţean crede că trebuie găsite soluţii pentru livrarea de produse procesate, cu valoare adăugată mare
Conducerea Consiliului Judeţean cheamă la discuţii pe toţi responsabilii din judeţ care pot să-şi aducă contribuţia la întocmirea strategiei de dezvoltare a judeţului Suceava în următorii 8 ani. „La începutul lunii iunie intenţionez să invit pe toate partidele politice şi pe toţi parlamentarii la o dezbatere deschisă despre strategia de dezvoltare a judeţului Suceava 2012-2020. Noi avem o strategie, dar trebuie să o îmbunătăţim”, declară şeful administraţiei judeţene. Flutur a declarat că, începând din 2013, fondurile europene vor fi disponibilizate doar pe regiuni, o parte a viitoarei structuri regionale constituite în acest sens urmând a fi şi judeţul Suceava. Şeful executivului judeţean spune că la întrunirea din luna care vine vor trebui stabilite priorităţile sucevene, printre acestea figurând infrastructura rutieră, dar nu numai. „Vorbim despre drumurile judeţene, autostrada nord-sud, autostrada est-vest, precum şi despre aeroport. De asemenea, ne preocupă viitorul zonelor periculoase cu inundaţii şi construirea de diguri”, a explicat Flutur. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava pune accent şi pe perspectivele economice ale judeţului, inclusiv pe o mai puternică dezvoltare a mediului de afaceri. „Cifrele pe care le avem în momentul de faţă cu privire la mediul de faceri şi numărul de investitori, ne arată că este loc de mult mai mult, că Suceava exportă valoare adăugată mică, adică mai mult materie primă decât produse procesate. De aceea, va trebui ca strategia în strategia noastră să prindem soluţii de ameliorare”, accentuează Gheorghe Flutur.

O sută de mii de euro va cheltui primăria pentru un parc de 5 ari
„Eu zic că nu este mult, având în vedere că acolo va fi un loc de joacă pentru copii şi o fântână arteziană”, a declarat primarul Lungu
Municipalitatea suceveană a finalizat proiectul care prevede amenajarea unui parc de mici dimensiuni în zona centrală a cartierului Burdujeni, în perimetrul cunoscut sun denumirea de „Moldova”. Ion Lungu, şeful administraţiei locale spune că demersul vine pe fondul lipsei amenajărilor serioase de acest gen din cvartalul sucevean. „Vrem să facem un părculeţ modern în Burdujeni, cartier care, din păcate, nu are parcuri mari”, declară primul gospodar al reşedinţei de judeţ.
Lungu spune că pe respectiva parcelă vor fi amenajate alei pietonale şi spaţii verzi, va fi montat mobilier urban şi va fi introdus iluminatul public şi, de asemenea, vor fi construite o fântână arteziană şi un loc de joacă pentru copii. Toate acestea vor fi împrejmuite de arbuşti cu rol de delimitare, investiţia în parcul ce se va întinde pe suprafaţa de 5 ari ajungând la 100.000 de euro. Edilul şef consideră că suma nu este prea mare, având în vedere că acea parte a oraşului este deficitară la capitolul spaţii verzi şi că, pe deasupra, parcul va avea o fântână arteziană şi un loc de joacă pentru micuţii din cartier. „Costurile totale se ridică la 100.000 de euro. Eu zic că nu este mult, având în vedere că acolo va fi un loc de joacă pentru copii şi o fântână arteziană. Cred că locuitorii acestui cartier merită acest parc, această zonă de recreare”, a declarat primarul Ion Lungu, adăugând că, deoarece, suprafaţa este preluată de la Colegiul „Alexandru Ion Cuza”, în parc vor veni şi elevii acestei unităţi şcolare.

Într-un an,
Exporturile sucevene, o expansiune de peste 50%
• În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, judeţul Suceava se află pe locul 4 din punct de vedere al volumului livrărilor pe relaţia externă din ianuarie 2011
• Ponderea cea mai ridicată a livrărilor, respectiv 38,3%, a deţinut-o secţiunea produse din lemn, exclusiv mobilier, care a totalizat 8,34 milioane de euro
Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, care se bazează pe informaţiile Autorităţii Naţionale a Vămilor şi declaraţiile statistice Intrastat, exporturile sucevene au totalizat, în luna ianuarie 2011, 21,8 milioane de euro, fiind mai mari cu 56,3% comparativ cu aceeaşi lună a lui 2010.
Recenta informare a DSJ Suceava relevă că, în structura livrărilor în exterior, cinci secţiuni deţin 84,9% din volumul total al exporturilor, fiind vorba despre produse din lemn, exclusiv mobilier; metale comune şi articole din acestea; maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile; materiale textile şi articole din acestea, precum şi despre mărfurile şi produsele diverse. Comparativ cu luna anterioară, adică decembrie 2010, în ianuarie anului acesta au fost consemnate creşteri ale exporturilor la articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică, sticlă, produse minerale, maşini şi aparate, produse din lemn, dar şi la încălţăminte. În ianuarie 2011, ponderea cea mai ridicată a livrărilor din judeţul Suceava, respectiv 38,3%, a deţinut-o secţiunea produse din lemn, exclusiv mobilier, care a totalizat 8,34 milioane de euro. Cu o pondere de 19,4%, pe locul următor se situează secţiunea metale comune şi articole din acestea, la care exportul a însumat 4,22 milioane euro. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, judeţul Suceava se află pe locul 4 din punctul de vedere al volumului livrărilor pe relaţia externă din ianuarie 2011, deţinând 15,6% din totalul exporturilor din această parte a ţării. Suceava este devansat de judeţele Iaşi(26,0%), Neamţ(18,1%), Bacău (17,0%) şi este urmat de Botoşani(14,7%) şi Vaslui (8,6%). În luna ianuarie anului în curs, importurile sucevene au atins 23,3 milioane euro, deficitul comercial înregistrat fiind de 1,5 milioane de euro, în creştere cu 1 milion de euro comparativ cu luna ianuarie 2010.

Reticenţă la recensământul de probă
• „Oamenii au fost reticenţi, solicitând lămuriri suplimentare pentru declararea datelor personale”, declară Stelian Ruscior, şeful DJS
• În urma recensământului pilot al populaţiei şi locuinţelor din judeţ s-au înregistrat 516 locuinţe, dintre care 465 erau ocupate, iar 51 neocupate
În perioada 7 mai – 16 iunie 2011, a avut loc recensământul pilot al locuinţelor şi populaţiei, scopul acţiunii fiind testarea, la scară mică, a activităţilor de organizare, metodologie şi de prelucrare a datelor pentru obţinerea elementelor necesare perfecţionării instrumentarului de recensământ. În judeţul Suceava, recensământul de probă al locuinţelor şi populaţiei s-a desfăşurat în şase sectoare de locuinţe individuale, trei în Suceava şi câte unul în Pătrăuţi, Vereşti, Dărmăneşti, precum şi într-un sector cu spaţii colective de locuit, respectiv la Mănăstirea Dragomirna. „Au fost observate 449 clădiri, din care 397 au fost ocupate şi 52 neocupate. S-au înregistrat un număr de 516 locuinţe din care 465 erau ocupate şi 51 neocupate. În aceste locuinţe au fost recenzate un număr de 488 gospodării cu 1587 persoane”, informează directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică, Stelian Ruscior. Şeful DJS Suceava precizează că, printre altele s-a urmărit depistarea noţiunile prezente în formulare şi neînţelese, identificarea întrebărilor care au provocat reticenţa sau susceptibilitatea intervievaţilor, precum şi întrebările la care persoanele intervievate au refuzat să răspundă. În urma acţiunii, recenzorii au propus îmbunătăţirea sectorizării, conţinutului formularelor şi centralizatoarelor de recensământ, dar şi eliminarea întrebărilor care se repetă în mai multe capitole. „Pentru că nu s-a făcut o popularizare suficientă, recenzorii au întâmpinat greutăţi în teren, oamenii fiind reticenţi. Astfel, au fost necesare lămuriri suplimentare pentru declararea, în special, a datelor personale”, declară Stelian Ruscior.

Casa de Pensii eliberează adeverinţe pentru sezonierii suceveni în Germania
Casa Judeţeană de Pensii Suceava eliberează formularul E101 pentru persoanele care urmează să desfăşoare activitate sezonieră pe teritoriul Germaniei şi care nu sunt asigurate în sistemul de securitate socială din România, informează directorul executiv al instituţiei, Camelia Chitul. „Aceasta se face în urma unui acord încheiat între România şi Germania, convenindu-se utilizarea unilaterală a respectivului document. Notificarea calităţii de neasigurat în sistemul de securitate socială din România se emite pentru solicitări care vizează perioade începând cu data de 1 ianuarie 2011”, arată Chitul.
Solicitanţii formularului E101 trebuie să prezinte la Casa de Pensii cu cerere tip şi declaraţie pe proprie răspundere; copie după actul de identitate; acte care atestă situaţia în România(contract individual de muncă, decizie de încetare a activităţii, adeverinţă concediu fără salariu etc); documente referitoare la activitatea sezonieră desfăşurată în Germania, precum şi cu o copie după contractul încheiat cu un angajator din acest stat. „Atât la solicitarea eliberării formularului E 101, cât şi la ridicarea acestui formular, trebuie să se prezinte titularul solicitării. În cazuri excepţionale, când titularul nu este disponibil, poate fi mandatată, pe baza unei procuri autentificate, o altă persoană. Din conţinutul procurii autentificate trebuie să rezulte că mandatarul este împuternicit să formuleze solicitarea de eliberare a formularului E101, respectiv pentru ridicarea acestuia”, face cunoscut Camelia Chitul, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii.

Se caută surse de finanţare pentru prezenţa handbalului sucevean în competiţiile europene
Municipalitatea suceveană caută noi forme de sprijinire financiară a echipei de a handbal masculin C.S. „Universitatea”. Aceasta ca urmare a rezultatelor bune obţinute de studenţii suceveni, precum şi în perspectiva participării la competiţiile europene. Primarul Ion Lungu a declarat, înaintea şedinţei Consiliului de Administraţie de ieri, de la clubul sportiv universitar, că va avea discuţii, în acest sens, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean precum şi cei ai unor firme private care ar putea sponsoriza echipa.
„În măsura în care va fi nevoie, trebuie să găsim şi alte surse legale de finanţare, în ideea că este posibil ca echipa să participe într-o cupă europeană superioară Challenge Cup. În acest sens, vom avea discuţii şi cu ceilalţi parteneri, respectiv, Consiliul judeţean, sponsorii privaţi şi Universitatea Ştefan cel Mare”, declară edilul şef, felicitându-i pe handbalişti pentru rezultatele obţinute în actualul parcurs competiţional.
Lungu a evidenţiat că, în luna aceasta, de la bugetul local înspre C.S. „Universitatea” a fost îndreptată suma de 200.000 de lei, ajungându-se la 500.000 de lei disponibilizaţi doar în intervalul trecut deja din 2011. „În acest an, s-a achitat 5 miliarde de lei vechi din cele 10 miliarde de lei vechi aprobate de Consiliul Local pentru 2011”, a explicat Ion Lungu.

Cerlincă a fost promovat şef al peremiştilor din reşedinţa de judeţ
Vasile Cerlincă este noul preşedinte al organizaţiei din municipiul Suceava a Partidului România. Anunţul este făcut de liderul judeţean al peremiştilor, Gheorghe Acatrinei, în urma şedinţei de ieri a Biroului executiv al formaţiunii. Acatrinei spune că decizia luată este urmare a activităţii depusă pe linie de partid de vicepreşedintele judeţean cu probleme organizatorice, Vasile Cerlincă, precum şi a vechimii acestuia în cadrul PRM. „Domnul Cerlincă a dat dovadă de seriozitate şi simţ de răspundere, fiind unul dintre cei mai combativi şi la obiect membri ai organizaţiei noastre. De asemenea, acesta se află în mijlocul nostru încă de la de la începuturile activităţii filialei judeţene, remarcându-se ca un bun patriot şi un luptător pentru apărarea intereselor oamenilor”, a reliefat ex-senatorul de Suceava, Gheorghe Acatrinei. Vasile Cerlincă îi succede în această funcţie lui Aurel Jescu, fost consilier judeţean în legislatura 2004-2008. Reamintim că Jescu şi-a înaintat demisia de la conducerea Filialei municipale Suceava a Partidului România Mare înainte de Sărbătorile pascale. Aurel Jescu şi-a făcut public anunţul într-o conferinţă de presă, fără ştirea conducerii formaţiunii, invocând probleme de natură personală. „Îmi pare foarte rău de ceea ce va urma, dar după 15 ani de muncă activă la Partidul România Mare, îmi prezint demisia, din motive personale”, a spus atunci Aurel Jescu, vizibil afectat de demersul pe care era nevoit să-l facă după un deceniu şi jumătate în care a activat în rândurile PRM.

18 mai 2011

Căldura centralizată din iarnă, la mâna mai marilor de la Guvern
• „Fără un sprijin din partea bugetului de stat, autorităţile locale cu termoficare centralizată nu vor putea trece această iarnă”, crede primarul Ion Lungu
• Necesarul financiar pentru stocurile de cărbunele din sezonul rece 2011-2012 se ridică la 50 de milioane de lei, Primăria şi Termica contând pe alocaţiile de la „centru”
Termica şi administraţia locală suceveană lucrează la caietul de sarcini pentru licitaţia de aprovizionare cu combustibilul necesar funcţionării termoficării în sezonul rece 2011-2012. Edilul şef Ion Lungu a informat ieri, într-o conferinţă de presă, că stocurile se vor ridica la 100.000 de tone de cărbune, în prima etapă urmând a fi licitate 60.000 de tone de huilă, cantitate care va acoperi primele 3 luni din anotimpul friguros. Pentru perfectarea montajului financiar şi asigurarea surselor de finanţare necesare achitării contravalorii combustibilului, Primăria contează şi pe sprijinul Guvernului. Lungu reliefează că, în acest scop, a avut întrevederi cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, cu Adreea Paul Vass, consilierul economic al premierului Emil Boc, precum şi cu secretarul de stat pe probleme de termoficare, Liviu Grădinaru. În urma discuţiilor, oficialul sucevean a primit asigurări că beneficiarii sistemului centralizat de termoficare vor avea parte de sprijin bănesc la încălzire, banii daţi cu acest titlu fiind dirijaţi, prin intermediul Agenţiei de Prestaţii Sociale, în conturile Termica. „Cei de la Termica lucrează la caietul de sarcini. Vom face montajul financiar între primărie şi Termica, dar sper şi într-un ajutor de la Guvern. La finele săptămânii trecute, am avut discuţii pe această temă la Bucureşti şi am explicat că, fără un sprijin din partea bugetului de stat, autorităţile locale cu termoficare centralizată nu vor putea trece această iarnă. Am primit promisiuni se vor găsi soluţii pentru a acorda ajutoare la căldură persoanelor care sunt în situaţii dificile, cu probleme financiare, banii, evident, ajungând tot la Termica”, a declarat şeful administrativului municipal, adăugând că necesarul pentru cărbunele din iarna 2011-2012 se ridică la 50 de milioane de lei. Ion Lungu spune că, deşi se vehiculează un plafon maxim de 850 de lei pe membru de familie, până la care de dă ajutor în bani, nivelul acestuia şi mărimea sprijinului financiar încă nu au fost legiferate. „Opinia mea este că trebuie găsit un compromis între subvenţia la constituirea stocurilor şi ajutorul de stat la încălzire, în aşa fel încât să beneficieze cât mai multe familii”, a explicat primarul de Suceava, Ion Lungu.

Casa de Pensii se debarasează de vechile cărţi de muncă
Persoanele asigurate în baza contractelor şi declaraţiilor de asigurare socială, care au depus carnetele de muncă la Casa Teritorială de Pensii Suceava, sunt aşteptate să se prezinte la Serviciul de evidenţă a contribuabili, pentru a intra în posesia clasicelor documente de ţinere a evidenţei situaţiei salariaţilor. „Având în vedere dispoziţiile art. 298 alin (3) din Legea nr. 53/2003, adică ale Codului Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2011 au fost se abrogat dispoziţiile Decretului nr. 2/1976. Ca urmare, de la această dată nu mai există temei legal pentru a efectua înscrisuri în carnetele de muncă”, declară directorul executiv al Casei judeţene de Pensii, Camelia Chitul, menţionând că ridicarea carnetelor de munca se face personal de către titular sau de către un mandatar cu procură autentificată. În prezent evidenţa muncii se face electronic, prin intermediul registrului general de evidenţă a salariaţilor(REVISAL). În baza prevederilor amintite, contractele individuale de muncă nu mai Sunt înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă, angajatorul având obligaţia, în continuare, de a întocmi un dosar personal pentru fiecare salariat, acesta din urmă conţinând actele necesare angajării, contractul individual de muncă, actele adiţionale şi celelalte documente referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă.

Apartamentele ANL, părăsite din cauza chiriilor mari
La acestea renunţă tinerii care au depăşit de 35 de ani şi care nu mai beneficiază de subvenţie la plată
Chiriaşii primăriei părăsesc locuinţele ANL. În şedinţa de luna aceasta, Consiliul Local va aproba eliberarea unei garsoniere şi a unui apartament cu două camere din Ansamblul „Privighetorii” din cartierul Burdujeni. Este vorba despre tinerii care au trecut de 35 de ani şi care, potrivit legii, nu mai au parte de chirie subvenţionată. Şeful administraţiei locale Ion Lungu a declarat, ieri, că unităţile de locuit rămase neocupate vor fi repartizate solicitanţilor de pe lista de priorităţi. „Aceste locuinţe vor fi repartizate conform listei de priorităţi stabilite la începutul anului. Sunt tot mai mulţi tineri care, după ce s-a mărit chiria la ANL, care se apropie de nivelul pieţei, vor să predea contractele. Este vorba despre cei care au depăşit vârsta de 35 de ani, dar este problema lor. Noi vom intra, de fiecare dată, în Consiliul Local, iar locuinţele libere vor fi repartizate conform listei de priorităţi stabilite pentru ANL” declară edilul şef Ion Lungu. În martie, deliberativul municipal a stabilit noi chirii, acestea începând de la 317 lei pe lună pentru un apartament cu 2 camere şi cu suprafaţa de 63 de metri pătraţi şi ajungând până la 553 de lei pe lună, în cazul unui apartament cu 3 camere şi cu suprafaţă de 110 metri pătraţi. Actele normative în vigoare prevăd că prelungirea relaţiei contractuale cu chiriaşii ANL se va face anual, inclusiv prin recalcularea chiriei, în conformitate cu Legea locuinţei nr.114/2006, republicată. Pentru titularii care nu au depăşit încă vârstă de 35 de ani, condiţiile iniţiale referitoare la cuntumul chiriei nu se schimbă. Chiria practicată pentru locuinţele ANL acoperă cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi pe teren, precum şi recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată, precum şi de un profit supus negocierii între părţi.

Municipalitatea suceveană nu reuşeşte să vândă apartamentele ANL
• Mulţi dintre amatori s-au îndreptat înspre unităţile bancare, pentru a lua credite, însă procedurile sunt complexe şi îndelungate
Primăria Suceava nu a reuşit să vândă nicio locuinţă ANL dintre cele ridicate în timp şi atribuite în chirie tinerilor cu vârsta de maxim 35 de ani. Deşi s-au înregistrat 48 de solicitări, 32 pentru unităţi de locuit din Ansamblul „Privighetorii” din cartierul Burdujeni şi 16 pentru locuinţe din Ansamblul „1 Decembrie 1918” din cartierul Obcini, nimeni nu a venit, până acum, cu banii la casieria municipalităţii. Şeful executivului local, Ion Lungu, susţine că mulţi dintre amatori s-au îndreptat înspre unităţile bancare pentru a lua credite, însă procedurile sunt complexe şi îndelungate. „Încă nu s-a vândut niciun apartament, dar am înţeles că unii dintre solicitanţi au mers la bănci, pentru a lua credite, dar lucrurile merg destul de greu”, subliniază primarul. Ocupantul fotoliului din Areni subliniază că preţul de înstrăinare a locuinţelor ANL este, în medie, cu 10.000 de euro sub cel de pe piaţa imobiliară locală, unul considerat drept avantajos şi stimulator. Lungu evidenţiază că încetineala procedurilor afectează demersurile de construire a celor 80 de apartamente din zona Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, lângă Metro. „Acest fapt ne împiedică să demarăm investiţia la alte 80 de apartamente de la Suceava. În conformitate cu cele stabilite la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale, în măsura în care vindem locuinţele deja existente, putem merge la Bucureşti şi cere fonduri pentru noi locuinţe”, arată Ion Lungu, adăugând că abia după aceea va fi ţinută licitaţia pentru desemnarea constructorului. Administraţia locală suceveană are disponibil pentru vânzare, în primă fază, un total de 168 de garsoniere şi apartamente. În conformitate cu prevederile legale cumpărătorii trebuie să aibă o vechime de cel puţin 1 an în locuinţele ANL atribuite cu chirie tinerilor în vârstă de până la 35 de ani. După efectuarea tranzacţiei, primăria se alege cu un comision de 1%, banii adunaţi mergând într-un fond pentru derularea investiţiilor programate la celelalte 5 noi blocuri, cu 80 de unităţi de locuit, care ar urma să fie construite în zona Staţiunii de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă, pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”. Pe de altă parte, trebuie spus că licitaţia pentru alegerea constructorului acestor noi locuinţe a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este consecinţă a unei acţiuni în instanţă a două firme participante la competiţia pentru atribuirea execuţiei, licitaţia trebuind a fi reluată.

Plata dărilor cu cardul a sporit încasările la puşculiţa comună
• Până pe 15 mai, au u fost adunate 47% din totalul aprobat pentru impozitele şi taxele locale
Introducerea facilităţii de plată a impozitelor şi taxelor locale direct de pe card a adus un plus de intrări în vistieria municipală suceveană. Cel puţin aşa susţine primarul Ion Lungu, potrivit căruia, la data de 15 mai, încasările la bugetul local au ajuns la nivelul de 47% din totalul aprobat pentru veniturile proprii, respectiv cel din impozitele şi taxele locale pe anul 2011. „Credem că această montare a POS şi plata cu cardul a dus la un plus de încasări la bugetul local”, a subliniat Lungu. Încă din octombrie 2010, la ghişeele de la etajul întâi al sediului executivului au fost amplasate 4 automate pentru încasarea obligaţiilor către bugetului local, aparatura fiind montată în urma unui parteneriat cu Banca Transilvania. Aceeaşi unitate bancară a iniţiat un concurs cu premii pentru sucevenii care şi-au achitat obligaţiile cu cardul, deja fiind extrase numele câştigărilor. Oferta a fost valabilă pentru intervalul 1 februarie-31 martie 2011, contribuabilii traşi la sorţi, primind, în funcţie de mărimea contribuţiei la puşculiţa comună, între 500 şi 250 de lei. Suceava a intrat şi în rândul beneficiarului sistemului electronic de plată a dărilor, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale(MCSI) finalizând implementarea, pe serverele proprii, a sistemului naţional on line a taxelor şi impozitelor(SNEP).

17 mai 2011

Descărcarea arheologică încurcă lucrările de la de la parcările subterane

Reprezentantul firmei executante de la parcările subterane din centrul Sucevei, General Construct, a sesizat, ieri, că demersurile privind descărcarea arheologică a terenului nu decurg atât de repede pe cât ar fi de dorit. Acesta în ciuda celor spuse de şeful municipalităţii, Ion Lungu, care susţine că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, acesta din urmă ar fi dat asigurări că, din evaluările făcute, elementele ceramice descoperite nu sunt de natură să ţină lucrările în loc. „Au fost nişte sesizări, însă nu este ceva deosebit. Au fost ridicate câteva cioburi, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, spunând că nu este vorba despre elemente care să conducă la oprirea proiectului. Cei de la muzeu au ridicat respectivele cioburi, le-au analizat, evaluat, au comunicat la Ministerul Culturii, în această săptămână şantierul urmând a funcţiona la întreaga capacitate”, subliniază edilul şef. Responsabilul General Construct a spus, însă, că specialiştii Muzeului Bucovinei încă nu şi-au terminat treaba, ei invocând căderea de precipitaţii şi cerând timp pentru zvântarea terenului. „Când plouă, trebuie să-i înţelegem şi pe ei, deoarece sunt cooperanţi şi nu vor să ne pună beţe în roate”, a precizat Ion Lungu. Licitaţia pentru atribuirea etapei de consolidare prealabilă a terenului a fost adjudecată de General Construct Suceava, în asociere cu firmele bucureştene Top Dril şi Octogon. Cele două sectoare pentru parcări subterane vor avea 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri, execuţia, inclusiv cea de la străzi şi traseele pietonale, desfăşurându-se pe durata a 33 luni. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, valoarea totală a acestuia fiind de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă

Soarta proiectului de modernizare a magistralei rutiere sucevene încă nu este decisă



Dacă instanţa nu îi va da câştig de cauză, primăria va trece la reevaluarea ofertelor iniţiale, adică a celorlalţi doi participanţi la licitaţie
• Executivul se va prevala de faptul că asociaţia care a depus contestaţie la CNSC, respectiv SCCF Colas Group Iaşi&Calcarul Pojorîta, s-ar fi „spart”
Soarta proiectului de reparare cu fonduri POR a magistralei rutiere care străbate municipiul Suceava, precum şi a 14 străzi importante din cartierele urbei, rămâne indecisă. Primăria încă aştepta, ieri, un verdict, însă, potrivit unor surse, acesta ar fi defavorabil administrativului local. Primarul Ion Lungu a declarat că aşteptă hotărârea oficială a instanţei, iar în cazul în care aceasta va fi defavorabilă, se va trece, în termen de 10 zile, la reevaluarea ofertelor iniţiale. În acest demers executivul se va prevala şi de faptul că asociaţia care a depus contestaţia de la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor(CNSC), respectiv SCCF Colas Group Iaşi&Calcarul Pojorîta s-ar fi „spart”, ultima dintre societăţi ieşind din asociere. „Am auzit şi eu despre asemenea zvonuri, însă aşteptăm să se dea o hotărâre oficială. Am atacat la instanţă faptul că Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ne-a impus să reluăm licitaţia electronică şi, chiar dacă s-a pierdut în instanţă, nu se anulează licitaţia. Şi aceasta deoarece consorţiul de firme Colas Iaşi şi Calcarul Pojorîta nu mai sunt parteneri, firma din urmă retrăgându-se din asociere, dând un înscris în acest sens. Vom lua legătura şi cu cei de la CNSC, urmând a evalua încă o dată ofertele iniţiale. Sperăm ca, într-o perioadă cât mai scurtă de timp - până la sfârşitul lunii - să putem clarifica şi situaţia acestui proiect pentru reparatul străzilor”, a declarat Ion Lungu, menţionând că vor fi consultaţi mai mulţi specialişti, astfel încât „să nu mai facă vreo greşeală”. Reamintim că, în urma unei contestaţii înaintate de unul dintre competitorii la licitaţia pentru atribuirea execuţiei, adică de către firma SCCF Group Colas Iaşi&Calcarul Pojorîta, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor(CNSC) a decis reluarea licitaţiei electronice. În aceste circumstanţe, în scopul scurtării perioadei îndelungate pe care o presupune reluarea procedurilor, primăria s-a adresat organelor judecătoreşti, solicitând Curţii de Apel Suceava anularea deciziei CNSC. Aceasta după ce respectivul participant la licitaţie a fost descalificat pentru o ofertă financiară subevaluată, adică de doar 60% din preţul de pornire. Câştigător al competiţiei a fost declarat consorţiul de firme SUCT Suceava&Transporturi Auto Botoşani, pentru suma de 46,380 milioane lei, respectiv 84% din preţul de pornire al licitaţiei, acesta surclasând asociaţia Con Buvovina Suceava&Cominco Frasin, care a venit cu o ofertă de 46,391 milioane lei.

Şomaj în roz
• Statisticile arată că, în judeţul Suceava, numărul şomerilor este în continuă scădere, în ultimul an diminuarea fiind de 33,5%
• Din 14.663 de persoane din evidenţele AJOFM, 8.169 nu mai beneficiază de vreo formă de sprijin financiar
Şomajul pare a pierde teren în judeţul Suceava. Cel puţin aşa se poate concluziona din ultima informare a Direcţiei Judeţene de Statistică, care foloseşte datele furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Astfel, la finele lunii martie 2011, în evidenţe figurau 14.663 de persoane, în scădere cu 3.071 de persoane faţă de luna februarie(-17,3%) şi cu 7379 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut(-33,5%). De evidenţiat este, însă, faptul că, la sfârşitul lunii martie a acestui an, numărul şomerilor indemnizaţi era de doar 6.494 persoane, în scădere cu 1.688 de persoane comparativ cu luna februarie 2010(-20,6%) şi cu 6747 persoane(-51,0%). În baza unui calcul simplu se poate constata că, restul de 8.169 de şomeri nu mai beneficiază de nicio formă de sprijin financiar. Rata şomajului, calculată în raport cu populaţia activă civilă la data de 1 ianuarie 2010, era, la 31 martie, de 5,8%, valoare mai mică cu 2,9 puncte procentuale decât în martie 2010. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, Suceava deţinea locul al doilea din acest punct de vedere, pe prima poziţie fiind judeţul Botoşani(5,1%). În clasamentul ratei şomajului urmează în judeţele Iaşi şi Neamţ(6,3%), Bacău(8,0%), ultimul fiind judeţul Vaslui(11,1%). La nivel naţional, cea mai scăzută rată a şomajului a fost înregistrată în municipiul Bucureşti(2,0%), iar cea mai ridicată în judeţul Vaslui(11,1%).

Amenzi şi pentru reparaţiile de proastă calitate la străzile stricate de firmele ISPA
• „Se lucrează la refacerea carosabilului, dar lucrările nu sunt de cea mai bună calitate, în special pe unele porţiuni”, a declarat primarul Ion Lungu
Societăţile care au intervenit la reabilitarea sistemelor de alimentare cu şi apă şi de canalizare, în cadrul Programului ISPA, ar putea fi amendate şi pentru proasta calitate a lucrărilor de aducerea la starea iniţială a infrastructurii rutiere afectate. Şeful executivului local, Ion Lungu, a remarcat, la comandamentul de ieri, că muncitorii lucrează în ritm corespunzător, însă, pe anumite porţiuni, asfaltarea nu se face gospodăreşte şi în conformitate cu normativele tehnice. Primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ le-a pus în vedere executanţilor că, în cazul în care nu-şi revizuiesc atitudinea, vor fi amendaţi. Constructorii primesc această somaţie după ce, pe motiv de amânare repetată a demarării asfaltării, au fost sancţionaţi de către inspectorii administrativului sucevean. Astfel, consorţiul TMUCB &Energ Termorom a fost „taxat” în 3 zile consecutiv, iar Pfeifer a primit doar o singură amendă, valoarea unei singure sancţiuni contravenţionale fiind de 2500 de lei. „Cred că este un pic, mai bine, s-a lucrat la refacerea carosabilului, dar lucrările nu sunt de cea mai bună calitate, în special pe unele porţiuni. Ca atare, am atras atenţia constructorilor să revină, să refacă punctele în care sunt observaţii din partea Primăriei şi, de asemenea, să finalizeze, aşa cum s-au angajat prin graficele de lucrări, în luna martie, pentru că nu mai avem de gând să mai acordăm nicio prelungire. Am avut discuţii cu conducerile centrale ale firmelor, deoarece reprezentanţii de la Suceava transmit şefilor să totul este în ordine, or nu-i chiar aşa. Totuşi, cred că, până la finele acestei luni vor încheia lucrările de repararea a străzilor”, a declarat ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu.

16 mai 2011

Există bani pentru salariile cadrelor didactice
Totuşi, o potenţială rectificare bugetară ar putea avea loc în luna iulie
Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a solicitat ca, până marţi, 22 mai 2011, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Trezoreria suceaveană să prezinte o situaţie exactă a sumelor disponibile şi a celor necesare pentru salariile dascălilor din judeţ pe luna mai şi întregul an bugetar 2011. Demersul vine pe fondul unei potenţiale rectificări bugetare din luna iulie, deşi – se arată într-un comunicat de presă al instituţiei prefectului – „la o primă estimare, fondurile sunt suficiente”. Ieri, la Prefectura judeţul Suceava, s-a ţinut şedinţa Comisiei de dialog social, convocată la solicitarea Sindicatului judeţean din învăţământ „Spiru Haret” Suceava. „Întâlnirea a avut ca scop analizarea fondului de salarii pentru luna mai, pentru concediul de vară şi, în general, pentru tot anul bugetar 2011. Aceasta având în vedere şi adoptarea Legii 63/2011, privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, lege care a intrat în vigoare începând cu 14 mai 2011”, a declarat Monica Tătaru, purtător de cuvânt al instituţiei prefectului. Reprezentantul sindicaliştilor, Dumitru Ieremia spune că, în luna iunie, profesorii riscă să primească salarii diminuate cu până la 30%. Acesta a arătat că pentru achitarea drepturilor salariale pe luna în curs ar mai fi nevoie de 2 milioane de lei, însă prefectul Sorin Arcadie Popescu a declarat că fondurile sunt îndestulătoare.

Agricultorii suceveni încă nu sunt ameninţaţi de secetă
• Aşteptăm să plouă, aşa cum se tot anunţă, chiar dacă în această zonă, pânza freatică este mai sus”, spune directorul executiv al DADR, Florinel Avasiloaiei
Culturile înfiinţate în această primăvară în judeţul Suceava au răsărit deja şi se bucură de condiţii prielnice, declară directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi pentru Dezvoltare Rurală(DADR), Florinel Avasiloaiei, subliniind că, deşi nu există un deficit important de apă în sol, de dorit ar fi să vină ploile. Chiar dacă în ultimul timp vremea a fost înnorată, iar prognozele anunţau precipitaţii, acestea din urmă au fost neînsemnate cantitativ. „La noi, deocamdată, apă în sol există. Toate culturile care au fost însămânţate sunt fază de răsărire, deci nu putem să spunem că ne confruntăm cu fenomenul de lipsă de apă sau cu cel de secetă. Însă, aşteptăm să plouă, aşa cum se tot anunţă, chiar dacă în această zonă pânza freatică este mai sus. Se ştie că după ce plantele se înrădăcinează, apa din adâncime, prin capilaritate, se ridică la suprafaţă, proces invers din perioadele cu precipitaţii”, explică şeful DADR, Florinel Avasiloaiei, accentuând că judeţul este într-o fază în care încă are rezerve de umiditate în sol.
Avasiloaiei mai precizează că, în afara unor mici excepţii, grâul din acest an arată bine, iar dacă nu vor interveni fenomene meteorologice deosebite, recolta va fi una pe măsură. „Culturile de grâu sunt în general bune, cu excepţia unor suprafeţe care au fost semănate târziu în toamnă. Însă, şi acestea au o densitate acceptabilă şi pot fi ajutate cu îngrăşăminte foliare. Acum se lucrează din plin la ierbicidare, o lucrare deosebit de importantă pentru culturile de păioase”, a evidenţiat directorul executiv al DADR, Florinel Avasiloaiei.

Puterea de cumpărare a sucevenilor s-a redus 15,4 procente
Pe medie, aceştia au pierdut, în ultimul an, aproape 10% din salariu
Veniturile salariale ale sucevenilor s-au diminuat într-o măsură importantă în ultima vreme. Cel puţin aşa rezultă din analiza recentei informări a Direcţiei Judeţene de Statistică, potrivită căreia la finele lui martie 2011, comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent, câştigul salarial mediu net din judeţul Suceava a înregistrat o scădere de 9,2%. În conformitate cu sursa citată, pe sectoare de activitate, câştigul salarial mediu net a scăzut 9,5% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură, cu 1,6% în industrie şi construcţii, precum şi cu 11,2% în servicii. În martie anul acesta, sucevenii au luat în mână o medie de 1082 de lei de persoană, cu 68 de lei mai mult faţă de februarie, respectiv cu 6,7% în plus. Chiar şi aşa, aceştia au printre cele mai mici venituri de această natură din ţară, câştigul salarial mediu net în judeţ fiind cu 27,5% sub nivelul celui de la nivel naţional, ajuns la 1493 de lei. De menţionat este faptul că, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu net şi indicele preţurilor de consum, în martie 2011, faţă de aceeaşi lună a lui 2010, a fost, în judeţul Suceava, de 84,6%. Această poate însemna că, într-un an, puterea de cumpărare s-a redus 15,4 procente. La nivel naţional, acest indicator s-a situat la de 91,6% raportat la martie anul trecut.