13 aprilie 2012


 1550 de familii, lăsate fără prestaţii sociale, din cauză că nu şi-au plătit impozitele  
·        În cursul lunii martie, după ce şi-au onorat restanţele, au reintrat în plată 477 de îndreptăţiţi
Ca urmare a aplicării Ordonanţei Guvernului nr.124 din 27 decembrie 2011, 1.550 familii sucevene au avut suspendate de la plata drepturilor de asistenţă socială.  Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Suceava, Monica Tătaru, din total 141 erau beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, 166 au rămas fără venitul minim garantat, iar în cazul a 1.243 dosare a fost suspendată alocaţia pentru susţinerea familiei. Ordonanţa Guvernului  nr. 124 din 27 decembrie 2011, care reglementează acordarea beneficiilor de asistenţă socială, până pe 31 ianuarie 2012, toţi beneficiarii trebuiau  a fi  verificaţi dacă şi-au achitat obligaţiile datorate bugetelor locale pe anul trecut. Astfel, datornicilor depistaţi li s-a suspendat achitarea sumelor cuvenite. Actul normativ stipulează că, în cazul în care beneficiarul achită obligaţiile de plată într-un interval de 5 luni de la suspendare, plata drepturilor poate fi reluată începând cu luna următoare celei în care au fost onorate impozitele şi taxele locale restante, inclusiv cea a beneficiile cuvenite în perioada de sistare. Dacă obligaţiile nu sunt achitate, plata drepturile băneşti încetează, conform legii. Monica Tătaru precizează că, în cursul lunii martie, şi-au plătit restanţele şi au reintrat în plată 477 de suceveni, respectiv 77 dintre cei cu indemnizaţie pentru creşterea copilului, 72 de beneficiari ai ajutorului social şi 328 dintre cei care erau în drept cu alocaţie pentru susţinerea familiei. Începând cu anul 2012, pentru menţinerea dreptului la ajutorul social, familiile beneficiare trebuie să îşi achite obligaţiile legale faţă de bugetele locale, pentru bunurile pe care le deţin în proprietate.

De Ziua muncii,
Primăria repartizează 142 de parcele pentru ridicarea noului cartier „Tătăraşi”
·        Trasarea viitoarei reţele stradale se face după Sărbătorile pascale
Primăria municipiului Suceava a finalizat proiectul de  realizare a reţelei  stradale pentru viitorul cartier al tinerilor, „Tătăraşi”.
Astfel, după Sărbătorile pascale, va fi marcat traseul noilor căi de comunicaţii, de la 1 mai, Ziua internaţională a muncii,  urmând a fi repartizate cele 142 de loturi pentru care au fost înregistrate solicitări. „Este întocmit proiectul pentru reţeaua stradală, avem prinsă în POS-Mediu şi introducerea reţelelor de apă şi canalizare, urmând şi aducerea reţelei electrice în regim consolidat în acest nou cartier. Este al doilea cartier pe care încercăm să-l facem în municipiul Suceava, alături de cel de pe Dealul Mănăstirii”, a declarat primarul Ion Lungu, precizând că, la cererea beneficiarilor, autorizaţiile de construire vor fi eliberate după 1 mai. Reamintim că, beneficiază de loturi de câte 300 de metri pătraţi fiecare tinerii de maxim 35 de ani, care nu au avut sau nu deţin o locuinţă ori teren proprietate personală „pretabil” la ridicarea unei case. La data solicitării, cei în cauză au trebuit să facă dovada existenţei unui cont bancar cu minim 5000 de euro sau a posibilităţii contractării unui credit de această mărime. Legea nr. 15 din 2003 stipulează că beneficiarul terenului pentru construirea unei locuinţe proprietate personală este obligat să înceapă ridicarea acesteia în termen de 1 an de la data atribuirii suprafeţei şi să o realizeze cu respectarea reglementărilor referitoare la autorizarea executării construcţiilor. Primăriei îi revine obligaţia finanţării lucrărilor de amenajare a infrastructurii  rutiere, introducerii utilităţilor de apă şi canalizare, precum şi a reţelelor de gaze naturale şi energie electrică.  

Mai mult de 60% din fermierii suceveni au cerut subvenţia pe suprafaţă        
·        Agricultorii mai au la dispoziţie o lună, după care se vor aplica penalităţi

Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava a adunat mai mult de 60% din totalul cererilor estimate  a fi înaintate  de către agricultorii din judeţ. Directorul executiv al Centrului Judeţean al APIA, Angela Coroleucă, informează că deja au fost depuse  aproximativ 33.000 de cereri, acestea având ca obiect o suprafaţă de circa 104.000 de hectare de terenuri agricole. Campania se desfăşoară în perioada 1 martie-15 mai, interval în care nu se aplică niciun fel de sancţiuni. În schimb, în cazul dosarelor înaintate în perioada 16 mai-11 iunie, se vor percepe penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Mai mult, cererile aduse după 11 iunie nu vor mai fi admise la calculul plăţii pentru anul în curs. Solicitanţii pentru plăţile directe pe suprafaţă trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor şi să exploateze o suprafaţă agricolă de cel puţin 1 hectar, o parcelă neputând avea sub 0,30 hectare. La cerere vor fi anexate actul de identitate, iar pentru persoanele juridice, actele care atestă forma de organizare şi certificatul de înregistrare fiscală. De asemenea, sunt necesare adeverinţă de la primărie, contracte de arendă, concesiune, închiriere, dar şi copii după cardurile de exploataţii. Fermierii care exploatează suprafeţe mai mari de 50 de hectare vor veni cu documentaţia direct la Centrul Judeţean Suceava al APIA, restul agricultorilor putându-se prezenta la centrele locale la care sunt arondate comunele în care locuiesc, respectiv la cele din Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc, Siret, Rădăuti, Vatra Dornei, Vicovu de Sus şi Botoşana. 

12 aprilie 2012


Tentaţi de cuantumul mai consistent,
Peste 1000 de suceveni au optat să primească în străinătate alocaţiile de stat pentru copii
  • ·  Nu este obligatoriu ca minorii să locuiască peste graniţă, alături de părinte, Grecia şi Cipru având alocaţii mai mici decât cea din România
  • ·  În Austria, alocaţia pentru copii se acordă până la vârsta de 18 ani, de 26 de ani în cazul tinerilor care urmează studii superioare sau de 21 de ani, pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă

Cei mai mulţi dintre sucevenii care lucrează în ţările Uniunii Europene au preferat să primească alocaţia pentru copii de la statul în care îşi desfăşoară activitatea. Este vorba despre lucrătorii cu acte legale de angajare şi stagiu corespunzător de cotizare, cei plecaţi în străinătate fiind tentaţi, de regulă, de cuantumul mai consistent al sprijinului familial pe care majoritatea membrelor UE îl au consacrat.  Mirela Florea, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială(AJPIS) Suceava declară că, în 2011, s-au înregistrat peste 1000 de asemenea situaţii, părinţii fiind cei în măsură să ceară suspendarea alocaţiei din ţară şi să primească dreptul în cauză în statul în care munceşte legal.  „Părintele este cel care are dreptul şi libertatea de a-şi alege ţara în care va primi alocaţia pentru copii. La cererea acestuia, instituţia noastră face demersurile de suspendare a alocaţiei de stat, aplicându-se prevederile Regulamentului E 1408 privind lucrătorii migranţi”, arată şefa AJPIS, subliniind că nu este obligatoriu ca minorii să locuiască peste graniţă, cu părinţii plecaţi la lucru.   
Mirela Florea ţine să precizeze că, în funcţie de statul membru al Uniunii Europene, nu se poate vorbi exclusiv de alocaţia de stat pentru copii, aşa cum este în România, ci despre „mai multe prestaţii unite”, acordat sub forma unui beneficiu de asistenţă socială familială.  Astfel, dacă Grecia şi Cipru au cea mai mică alocaţie de stat pentru copii, în Spania, în funcţie de veniturile cumulate, sprijin financiar primesc doar  familiile cu mai mult de 4 minori. „La noi, dacă nu ai serviciu, primeşti venit minim garantat, alocaţie pentru susţinerea familiei, alocaţie  de stat pentru copii, ajutor pentru încălzire etc, spre deosebire de ţările europene, în care prestaţiile se dau numai dacă cel puţin unul dintre membrii familiei lucrează. Este adevărat că, după caz, familia poate beneficia şi de o sumă de 30-50 euro pe lună pentru soţul care nu lucrează”, a declarat Mirela Florea, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială Suceava.                
Sub incidenţa Regulamentului UE nr. 1408/71 intră alocaţia de stat pentru copii în valoare de 42 lei, respectiv de 200 lei, dată minorilor până la vârsta de 2 ani(3 ani, în cazul copiilor cu handicap); indemnizaţia pentru creşterea copilului(600 de lei) sau stimulentul lunar aferent(100 de lei); indemnizaţiile speciale pentru creşterea copilului cu handicap, precum şi cele la care au dreptul persoanele care îndeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei conform OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.  
Potrivit art. 73 din  Regulamentul 1408/71, indiferent de statul membru de reşedinţă al lucrătorului migrant şi al membrilor familiei sale, muncitorul în cauză are dreptul la prestaţiile din ţara în care îşi desfăşoară activitatea. Astfel, dacă minorul are domiciliul sau reşedinţa în România, iar părinţii desfăşoară activitate în Olanda, acest din urmă stat va plăti prestaţiile familiale aferente copilului rămas pe teritoriul ţării de origine, drepturi în cuantum de 63 euro lunar. Totuşi, dacă mărimea prestaţiilor la care ar avea dreptul copilul în România este mai mare decât cel acordat în statul de activitate al părinţilor, atunci statul român poate veni cu un complement calculat ca diferenţă între valoarea celor două prestaţii. În situaţia în care copilul îşi schimbă reşedinţa în statul de activitate al părinţilor, România nu va mai fi obligată să achite complementul diferenţial cu pricina. La stabilirea dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, pe teritoriul României, cele 12 luni de venituri profesionale realizate înaintea datei naşterii copilului pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele au desfăşurat activităţi în alte state membre ale UE sau în state care aparţin Spaţiului economic european.

În Austria, alocaţia pentru copii se acordă până la vârsta de 18 ani, de 26 de ani în cazul tinerilor care urmează studii superioare sau de 21 de ani pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Nu se acordă alocaţia de stat în cazul copiilor peste vârsta de 18 ani care au venituri care depăşesc 8.725 euro pe an. Cuantumul prestaţiilor lunare pentru copilul de 0-3 ani  este de 105,4 euro; pentru cel de 3-10 ani-de 112,7 euro; pentru minorul de 10-19 ani se dau 130,9 euro, iar pentru tinerii de 19-26 ani alocaţia ajunge la 152,7 de  euro pe lună. Pentru familiile numeroase se acordă şi un supliment de 36,40 de euro pe lună. În această ţară, indemnizaţia pentru creşterea copilului  este achitată indiferent dacă se desfăşoară o activitate sau nu. Austria plăteşte 14,53 euro pe zi, până la vârsta de 30 de luni a copilului. În cazul gemenilor se acordă încă 50% din valoarea indemnizaţie pentru un copil. 

Strategia de dezvoltare a Zonei metropolitane, în dezbatere după Paşti 
Comitetul Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona mteropolitană” Suceava se va întruni, după Paşti, pentru a analiza prevederile caietului de sarcini privind organizarea la licitaţiei pentru de desemnare a consultantului care va întocmi Strategia de dezvoltare a structurii amintite în perioada 2013-2020.  „Ne vom întâlni pe 19 aprilie şi vom aproba caietul de sarcini pe care l-au creionat specialiştii din Primărie, în ceea ce priveşte serviciul de consultanţă pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare a Zonei metropolitane în perioada 2013-2020”, a declarat primarul Ion Lungu.  Potrivit preşedintelui Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Strategia include mai multe capitole, printre care cele privind dezvoltarea urbană şi infrastructura de transport; mediul şi energia; dezvoltarea economică; turismul; resursele umane, sănătate, sport, cultură  etc. „Vor fi analizate structural mai multe activităţi, pe puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări în realizarea proiectelor. Vor fi luate în calcul, de asemenea, populaţia, numărul de locuinţe, forţa de muncă, agricultura, industria, comerţul, educaţia, patrimoniul cultural, depozitarea deşeurilor alimentarea cu apă şi energie”, a declarat şeful municipalităţii sucevene.  Ion Lungu a  evidenţiat că speră ca întocmirea documentaţiei să fie scoasă rapid la licitaţie, astfel încât Strategia de dezvoltare a Zonei metropolitane să fie gata anul acesta, iar proiectele comune ale membrelor Asociaţiei să fie promovate cât mai repede cu putinţă la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est.      Din Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Zona metropolitană” Suceava, fac parte, alături de municipiul reşedinţă de judeţ, oraşul Salcea şi comunele Adîncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara Pătrăuţi şi Bosanci. Organele de conducere ale Asociaţiei sunt Consiliul de Administraţie, Consiliul Director şi Cenzorul.   Consiliul de administraţie are 57 de membri din rândul consilierilor locali ai localităţilor componente, din Consiliul Director făcând parte cei 7 primari.  Preşedintele Asociaţiei este primarul de Suceava, Ion Lungu, în calitatea sa de edil şef al celei mai mari unităţi teritorial-administrative din componenţă.    

Excluderi de la primă a fermierilor care pretind că au mai mult ovine sau caprine 
·        Începând cu 21 mai, APIA va controla efectivele declarate în cererile pentru acordarea sprijinului financiar
Până 18 mai 2012, se primesc cererile pentru acordarea sprijinului financiar destinat efectivelor de oi şi capre, anunţă directorul executiv al Agenţiei de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava, Angela Coroleucă. Prima pe cap de animal se acordă producătorilor agricoli o singură dată pe an,  pentru femele de ovine şi/sau caprine. Aceasta doar în situaţia în care efectivul înscris în Registrul naţional al exploataţiilor este de minim 50 de oi sau 25 de capre, animalele având, obligatoriu, vârsta de peste 1 an, la 31 martie 2012. De asemenea, numărul de femele ovine şi caprine pentru care se solicită prima trebuie să fie menţinut în exploataţie, la adresa precizată în cerere, până la data de 20 august 2012. Pentru a beneficia de prima pe cap de animal, solicitanţii vor depune cererea, vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine sau caprine legal constituite, la centrele APIA Suceava. Formularul va fi  însoţit de codul unic de identificare, lista cu crotalii, codul de exploataţie, cât şi de copii după cartea identitate, certificatul de înregistrare fiscală şi codul IBAN, actualizat. Potrivit şefei APIA, controlul la faţa locului se va efectua în intervalul 21 mai-20 august 2012. În cazul sunt constate diferenţe între numărul de animale pentru care se solicită plata primei şi cel constatat la verificare,  se vor aplica reduceri sau excluderi de la suma totală cuvenită. „Reducerile şi excluderile nu se aplică în cazurile în care, din cauza efectelor unor circumstanţe naturale asupra turmei, solicitantul nu îşi poate respecta angajamentul de a păstra animalele pentru care solicită prima pe cap de animal până la data de 20 august 2012. Aceasta doar cu condiţia să fi informat în scris în acest sens centrul judeţean al APIA, în termen de 10 zile lucrătoare de la constatarea oricărei reduceri a numărului de animale”, reliefează Angela Coroleucă. 

11 aprilie 2012


Asfaltarea străzilor, întârziată cu 22 de zile din cauza contestaţiilor
·        Contestatorul a cerut, printre altele, ca reparaţiile în garanţie să fie făcute doar atunci când stricăciunile intervin din cauza executantului
Declanşarea campaniei de plombare şi asfaltare a străzilor din municipiul Suceava va fi decalată cu cel puţin 22 de zile, a anunţat ieri, într-o întâlnire cu presa, primarul Ion Lungu, care a declarat că acest lucru este posibil după ce SCCF Iaşi, fostă membră a Group Colas, a contestat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor(CNSC), caietul de sarcini aferent licitaţiei. Primarul de Suceava a precizaT că, pentru a nu prelungi şi mai mult procedura, va modifica prevederile documentaţiei amintite, în conformitate cu solicitările firmei care a făcut contestaţie. Aceasta din urmă a cerut, printre altele, ca reparaţiile în garanţie să fie făcute doar atunci când stricăciunile intervin din cauza executantului, plata lucrărilor să se opereze la 60 de zile de la facturare, precum şi eliminarea condiţiei potrivit căreia viitorul operator să fie dotat cu instalaţie full-jet pentru turnarea staturilor foarte subţiri şi fine de amestec bituminos. „Licitaţia este suspendată, iar noi am laut la cunoştinţă despre acest lucru pe 9 aprilie. În 5 zile trebuie să corectăm documentaţia şi, în maxim 13 zile, să reluăm licitaţia pe SEAP. Aceasta însemnă că, din cauza acestei contestaţii, pierdem 22 de zile. Aveam posibilitatea de a înainta contestaţie în termen de 10 zile, însă nu am făcut-o, deoarece riscăm să prelungim procedura de atribuire. Vom modifica documentaţia de atribuire şi speră să ţinem cât mai repede această licitaţie pentru reparatul străzilor din municipiul Suceava”, a explicat ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu.  Contractul pentru următorul an are valoarea de 14 milioane de lei, adică mai mult de 3 milioane de euro.  Până acum, muncitorii  au ieşit la acoperirea găurilor din asfalt cu pavele refolosibile, acestea fiind dintre cele înlocuite în cursul lui 2011.

Căldură în apartamente, în funcţie de evoluţia vremii
·        De Sărbătorile pascale, apa caldă este asigurată non stop
Termica are cărbune în stoc pentru funcţiona, în regim de încălzire a locuinţelor, până pe 25 aprilie, declarat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.   „În perioada Sărbătorilor de Paşti va fi apă caldă 24 de ore din 24. Avem cărbune până pe data de 25 aprilie şi, în funcţie de evoluţia vremii, vom da căldură atât timp cât este nevoie”, a precizat edilul şef.  Lungu spune că, recent, prin hotărâre de guvern, pentru cheltuieli curente şi de capital, municipalitatea a primit 550.000 de lei,  bani care au fost orientaţi către Termica, în contul acoperirii diferenţei de tarif dintre costul de producţie şi cel de referinţă al energiei termice. Anul acesta, în conturile producătorului, furnizorului şi distribuitorului de agent termic, au intrat 9 milioane de lei, fapt care a permis ca operatorul din Lunca Sucevei să se aprovizioneze cu combustibilul necesar ieşirii din iarnă. Municipalitatea deja lucrează la strategia de funcţionare a sistemului centralizat de termoficare în sezonul 2012-2013, intenţionând să concesioneze, pentru o perioadă limitată, serviciul de aprovizionare cu huilă. Edilul şef a ţinut să precizeze că, în această vară, alimentarea cu apă caldă nu va mai fi oprită timp de o lună, pentru revizii, reparaţiile urmând a se face pe cartiere, cu sistări de scurtă durată a furnizării. „Primăria Suceava face în continuare eforturi să asigure finanţare la Termica”, a declarat Ion Lungu.   

Sucevenii vor merge la urne tot în 58 de secţii de votare
Primarul Ion Lungu a emis dispoziţia privind delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare din municipiului Suceava.  Astfel, în reşedinţa de judeţ, votanţii se vor prezenta la urme în 58 de secţii, la fel ca şi la ultimele scrutine.  „Străzile noi au fost repartizate la cele mai apriate secţii de votare. Dacă ne referim la cartierul nou de pe Dealul Mănăstirii, acesta este arondat la Şcoala nr. 11 din Burdujeni, la secţia de votare numărul 50”, a spus primarul.  Recent, edilul şef făcea cunoscut că nomenclatorul sucevean se va îmbogăţi cu  străzi  care vor purta numele lui Nicolae Titulescu, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Emil Cioran, Petru Ţuţea, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Titu Maiorescu, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Călinescu, Marin Sorescu, Tudor Arghezi şi Cezar Petrescu.  Noile denumiri de artere sunt în curs de apobare la comisia de specialitate a Consiliului Judeţean, după care vor fi supuse aprobării Consiliului Local. Ion Lungu a mai precizat că listele electorale permanente vor fi definitivate şi făcute publice pe 26 aprilie, data după care va fi verificată corectitudinea acestora.   „Aşteptăm să vedem care este numărul urnelor necesare pentru alegerea primarului, consilierilor locali, preşedintelui Consiliului Judeţean şi consilierilor judeţeni. Vrem să ne organizăm ireproşabil, din punct de vedere administrativ, în primul rând. Între timp, aşteptăm clarificări din partea biroului electoral municipal”, a subliniat primarul Ion Lungu.           

Pentru continuarea lucrărilor,
Catedrala primeşte de la bugetul local 300.000 de lei
·        În ultimii 8 ani, lăcaşul de cult a fost sprijinit cu echivalentul a 1,5 milioane de euro
Municipalitatea suceveană a orientat înspre Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” fonduri de 300.000 de lei, a anunţat ieri, edilul şef, Ion Lungu. Suma provine de la vistieria locală, dintr-un total de 1 milion de lei prevăzut pentru 2012, şi va lua calea continuării lucrărilor de la impozantul lăcaş religios din urbea reşedinţă de judeţ. „Primăria Suceava continuă să sprijine unităţile de cult, aşa cum a făcut-o în ultimii, 8 ani de când sunt primarul municipiului Suceava. Şi în acest an s-au dat sume consistente la biserici, dar, în primul rând, la Catedrală, pentru care, anul acesta, avem prevăzută suma de 1 milion de lei. Deja am achitat suma de 300.000 de lei, pentru a merge mai departe cu lucrările de construire”, subliniază şeful administraţiei locale. Ion Lungu precizează că slujba de sfinţire a Catedralei, la faza de finisaj, ar putea să fie oficiată în 2014. „Acest lucru este posibil şi în măsura în care noi vom achita fondurile promise pentru acest an. Până în prezent suntem în grafic şi, aşa cum am mai spus-o, pe lângă importanţa din punct de vedere al Bisericii ortodoxe, Catedrala este şi un edificiu de patrimoniu pentru municipiul Suceava”, a reliefat şeful executivului sucevean.  Primarul Ion Lungu a mai precizat că,  în ultimii 8 ani, Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava a fost sprijinită cu echivalentul a 1,5 milioane de euro.       

10 aprilie 2012


La viitorul Centru cultural
Deficienţe la singurul zid rămas în picioare din fostul cinema „Modern”
·        „Cel mai simplu era să demolăm în totalitate cinematograful”, declară primarul Ion Lungu
Constructorii de la firma Civica au reclamat ieri, în întâlnirea săptămânală de la Primărie, că unicul zid rămas în picioare din clădirea fostului cinematograf „Modern” are probleme de rezistenţă. Imobilul a fost preluat de administraţia locală din domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) şi trecut în domeniul public al municipiului Suecava, una dintre condiţii fiind ca acesta să nu fie dărâmat, ci să facă obiectul modernizării. Primarul Ion Lungu declară că proiectanţii şi specialiştii executivului au găsit soluţii de remediere, execuţia la Centrul cultural „Bucovina” continuând conform documentaţiei iniţiale. „Cel mai simplu era să demolăm în totalitate cinematograful.   S-a decis să se facă modernizarea, pentru că, pentru preluarea imobilului, nu aveam voie să facem altfel.  S-au găsit nişte deficienţe, probleme legate strict de structura de rezistenţă, din punctul de vedere al proiectanţilor, al arhitecţilor. Acestea au fost clarificate în mare parte, împreună cu Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei”, a declarat edilul şef. Lungu spune că lucrările de la Centrul cultural „Bucovina” ar trebui terminate la sfârşitul acestui an, din cauza reglementărilor legale care interzic achiziţiile publice, dotările cu mobilier urmând a se face, cel mai probabil,  începând de anul viitor.     Lucrările de la Cinema „Modern” prevăd, printre altele, repararea tencuielilor interioare şi exterioare, refacerea acoperişului, montarea de instalaţii sanitare, de apă caldă şi rece, de încălzire, electrice, de gaze naturale, acustice şi de sonorizare, amenajarea pardoselii, construirea unei scene, montarea de scaune, instalarea unui ecran de proiecţie etc. În clădirea reabilitată ar urma să se instaleze noul constituit Centru Cultural „Bucovina”, cu subordonatele Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ion Irimescu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, precum şi redacţia Revistei “Bucovina Literară”. Obiectivul este proiectat cu demisol, parter, 3 etaje şi mansardă,  anul acesta, din bugetul local al municipiului Suceava fiind alocată suma 4 de milioane de lei.  

În apropierea Paştelui
Toleranţă zero pentru producătorii care pun în pericol viaţa consumatorului
·        Mai nou, nu mai există vită şi porc şi se foloseşte MDM de pasăre, adică fascii, tendoane, care se toacă şi se scoate la vânzare”, subliniază şeful DSVSA, dr. Petrea Dulgheru
Sucevenii care se aprovizionează pentru masa de Paşti sunt avertizaţi să meargă la cumpărături doar în unităţile autorizate sanitar-veterinar. Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, dr. Petrea Dulgheru, atrage atenţia că produsele din carne, cât şi carnea proaspătă, nu trebuie achiziţionate din portbagaje, întrucât există  pericolul contactării de boli grave, precum trichineloza. Şeful DSVSA spune că, în condiţiile în care se face lipsită carnea autohtonă, la unii operatori economici au fost depistate şi practici mai puţin ortodoxe. „În condiţiile în care nu există carne pe piaţa românească, unii caută  fel de fel de variante, decongelând carnea proaspătă şi vânzând-o ca şi carne proaspătă. Mai avem şi câteva substituiri de specie, dar trebuie să studiem exact, gradual aceste cazuri, să fim acoperiţi legal. dr. Dulgheru, precizând că Laboratorul DSVSA are în analiză probe din astfel de produse cu suspiciuni. Petrea Dulgheru mai arată că există şi situaţii în care carnea este adusă din import, cu termen de valabilitate pe cale de a expira, după care este decongelată şi i se aplică un nou termen de garanţie, astfel încât, în final „cumpărătorul nu mai ştie ce produs consumă”.  „Rog pe cei care pun în consum alimente să fie foarte atenţi, fiindcă noi nu putem tolera nimic. Manifestăm toleranţă zero pentru cei care pun în consum produse care nu asigură şi garantează  pe consumator că acestuia nu-i este pusă viaţa în pericol”, a conchis dr. Petrea Dulgheru, directorul executiv la Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.  

Întreprinderile mici şi mijlocii se luptă cu blocajele financiare
·        O majorare a salariului minim la 1000 de lei pe lună va duce la închiderea a foarte multe IMM
·        Reducerea contribuţiilor pe muncă poate fi de 5%, respectiv de 3% la angajatori şi de 2% la angajaţi
România nu avea cum să nu intre în recesiune, atât timp cât la nivelul IMM există blocaje şi de 300.000-400.000 de lei, ceea ce pentru întreprinderile mici înseamnă sume imense, susţine expertul contabil  Filip Şerban, de la Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România(CECAR) Suceava. Economistul face această afirmaţie pe fondul apropierii campaniei electorale, perioadă în care politicienii sunt tentaţi să facă promisiuni populiste şi fără acoperire. Şerban opinează că, din punct de vedere  strict economic, aceste măsuri nu trebuie să se rasfrângă asupra bugetului naţional, care „şi aşa este în puternică suferinţă”. În contextul aprinselor discuţii din ultimul timp, Şerban crede că nu există surse de majorare a salariilor cu 15 procente, „FMI avertizând că, în această direcţie, lucrurile sunt complicate şi periculoase”.  Pe de altă parte, CECAR militează pentru o reducere a cotelor de contribuţie la bugetele de asigurări, „întrucât cotele pe muncă în România sunt foarte mari”.  „În Spania şi Portugalia, ţări aflate în criză, nivelul de impozitare pe muncă este foarte mic în comparaţie cu România”,  reliefează expertul contabil. Filip Şerban accentuează că IMM sunt conştiente că, în paralel cu reducerea cotelor de contribuţie la bugetul asigurărilor sociale, este necesară şi o creşterea salariului minim pe economie până la 800 de lei lunar. „Varianta creşterii până la 1000 de lei pe lună este una nerealistă, deoarece dacă majorarea se va face până un asemenea nivel, vor fi închise foarte multe IMM. Din calcule noastre, se poate face o reducerea de 5% a contribuţiilor, însă aceasta trebuie să fie de 3% la angajatori şi de 2% la angajaţi. Însă, nu trebuie să fie vorba numai despre contribuţia pentru pensii, ci şi pentru sănătate, din cele 3 procente reducere la angajatori, un procent să fie la bugetul de asigurări de sănătate”, explică oficialul CECAR Suceava, subliniind că diminuarea trebuie făcută astfel încât să nu afecteze în mod drastic cele două bugete.  Chiar dacă este una mică, Filip Şerban susţine că majorarea salariului minim pe economie va duce la o creştere a consumului, „salariatului intrându-i câţiva luaţi în buzunar”. 

09 aprilie 2012


Aproape 150 de utilaje au lucrat la îndepărtarea efectelor ultimei zăpezi
În judeţul Suceava se intervine la  îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe partea carosabilă, în timp ce traficul  feroviar şi aerian se desfăşoară în condiţii normale, a anunţat prefectul Sorin Arcadie Popescu, menţionând că echipele de intervenţie ale E-on sunt în teren pentru remedierea avariilor. Demersurile sunt urmare a fenomenele meteorologice din ultima perioadă, care s-au manifestat prin ninsori abundente, însoţite de intensificări ale vântului şi, totodată, de temperaturi scăzute. Prefectul spune că la intervenţii au participat 51 angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, 47 de jandarmi, 106 angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, 40 de lucrători ai Direcţiei Silvice şi 193 de persoane de la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă de la nivelul primăriilor. Deszăpezirea şi împrăştierea de antiderapant au fost asigurate cu 145 de mijloace specifice de intervenţie. Sorin Arcadie Popescu a dispus instituirea restricţiei de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone şi, pe de altă parte, s-a luat măsura închiderii drumului naţional DN 17 A Câmpulung Moldovenesc-Ratoş. „Intervenţia s-a realizat pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi judeţene, pentru deblocarea autovehiculelor din trafic, îndepărtarea arborilor căzuţi pe partea carosabilă sau pe autoturisme”, a explicat  Popescu. Ieri după amiază, 12 localităţi erau nealimentate cu energie, avariile urmând a fi soluţionate în cursul zilei.

O firmă băcăuană a aprovizionat Spitalul Judeţean cu carne stricată 
·        Lucrătorii DSVSA Suceava au amendat cu 30.000 de lei firma Miralex din Bacău,  aceasta descărcând la unitatea sanitară din reşedinţa de judeţ aproape 300 de kg de pulpe de pui dezosate de culoare gri-verzui şi cu miros cadaveric 
Inspectorii sanitar-veterinari suceveni au descins, ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Acţiunea s-a derulat la sesizarea şefului depozitului alimentar al unităţii spitaliceşti, care a reclamat că produsele din carne aduse de societatea care, de regulă, face aprovizionarea, au un miros mai mult decât neplăcut. Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, dr. Petrea Dulgheru, a declarat că, în urma verificărilor la faţa locului, s-a constatat că produsele din carne respective au fost transportate în acelaşi spaţiu cu carcasă din porc aşezată pe o folie, direct pe duşumea, lucru nepermis de lege. Mai grav este că o cantitate de 290,5 de kg de pulpe de pui dezosate,  destinată preparării hranei pacienţilor Spitalului Judeţean era, de fapt, carne decongelată, şi nu carne proaspătă refrigerată. „La verificările pe care le-am făcut, carnea avea o culoare gri-verzui şi miros neplăcut, de alterare. Am dispus sechestrarea produsului în vederea confiscării, recoltarea de probe şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale”, a subliniat dr. Dulgheru, menţionând că amenda dată firmei Miralex Bacău este de 30.000 de lei.  Directorul executiv al DSVSA a reliefat că responsabilii firmei băcăuane au recunoscut că au procedat la decongelarea cărnii, specificând că maşina cu pricina urma a face aprovizionare şi la Spitalul Judeţean Botoşani şi o casă de copii din Iaşi. Şeful Inspecţiei sanitar-veterinare, Vasile Semeniuc a precizat că agenţii economici intermediari pot primi carne congelată, însă aceştia au obligaţia de a o dirija exclusiv înspre procesare, interzisă fiind, cu desăvârşire, repunerea ei în vânzare, sub o altă formă. „Am constata că o carne relativ proaspătă, dar care prezenta culoare gri-verzui, a fost combinată cu carnea proaspătă, în ideea de reuşi să o pună pe piaţă şi pe cea dintâi. Temperatura de refrigerare din mijlocul de transport nefiind corespunzătoare, carnea îngheţată s-a decongelat şi a început să apară mirosul respectiv. Riscul  era forte mare, pentru că respectiva carne putea ajunge pe masa bolnavilor”, a explicat Semeniuc, menţionând că exista, cel puţin, pericolul apariţiei toxiinfecţiilor alimentare.                     

Autorităţile sucevene, surprinse de zăpada de aprilie
·        „S-a lansat avertizarea de cod galben, dar nu ne închipuiam că se va aşeza un strat de zăpadă de 15-20 de centimetri”, spune primarul Lungu
·        Mai mulţi arbori au cedat sub greutatea omătului, depuse, muncitorii de la Spaţii verzi lucrând, ieri, la ridicarea acestora şi crengilor rupte
Mai multe echipe ale Direcţiei Domeniului Public din cadrul Primăriei Suceava au intervenit în cartierele municipiului la îndepărtarea efectelor cantităţilor mari de precipitaţii solide şi umede căzute în după amiaza şi în cursul nopţii de duminică. Ieri, încă de la 4.00 dimineaţa, auto-specialele firmei de salubritate Rosal au ieşit la degajarea principalelor artere de circulaţie şi împrăştierea de antiderapant. Deşi avertizarea de cod galben de vânt şi lapoviţă a fost lansată cu zeci de ore înaintea fenomenului, autorităţile locale au fost luate prin surprindere de amploarea şi intensitatea manifestărilor meteorologice. Cu toate că ştia despre prognozele meteorlogilor,   Primarul Ion Lungu spune că nu s-a aşteptat ca să cadă un strat aşa gros de omăt.  „S-a lansat avertizarea de cod galben, dar nu ne închipuiam că se va aşeza un strat de zăpadă de 15-20 de centimetri. Am intervenit cu de duminică seara cu maşini, pluguri şi antiderapanţi. Luni de dimineaţă s-au organizat comandamente în toate cartierele şi s-a trecut la eliberarea staţiilor de autobuz şi trotuarelor”, a declarat edilul şef.  Lungu precizează că mai mulţi arbori au cedat sub greutatea zăpezii depuse, muncitorii de la Spaţii verzi lucrând, ieri, la ridicarea acestora şi crengilor rupte.  Ninsoarea a dat peste cap şi campania de curăţenie de primăvară, nisipul şi pietrişul împrăştiate pe carosabil şi trotuare trebuind a fi din nou măturate. „După ce am terminat curăţenia în cartiere, ne vom întoarce la măturat, o dată ce zăpada se va topi. În această săptămână, prioritate o vor avea şi cimitirele, care vor fi pregătite pentru sărbătoarea Învierii Domnului”, a subliniat primarul Ion Lungu.        

Asfaltarea străzilor din Suceava intră în sarabanda contestaţiilor   
·        SCCF Group Colas a contestat prevederile caietului de sarcini, procedura fiind suspendată
Licitaţia pentru atribuirea serviciului repararea şi întreţinere a infrastructurii rutiere din municipiul Suceava  a fost amânată. Aceasta după ce una dintre potenţialele firme competitoare, SCCF Group Colas, a contestat, la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor(CNSC), prevederile caietului de sarcini aferent. Conform legii, procedura de organizare şi desfăşurare a licitaţiei este suspendată până la adoptarea unei soluţii de către CNSC,  termenul legal de soluţionare fiind de 10 zile. Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, speră ca decizia să vină cât mai repede, astfel încât, după Paşti, se treacă, cu bani de la bugetul local, la plombarea şi asfaltarea arterelor de circulaţie. „Din păcate, a fost amânată licitaţia pentru repararea străzilor din fonduri bugetare locale. Aceasta deoarece s-a înaintat contestaţie la caietul de sarcini, însă noi sperăm ca, la CNSC, aceasta să fie soluţionată cât mai rapid, astfel încât să demarăm asfaltările la străzi”, a declarat primarul Ion Lungu.  În 2010, după o perioadă lungă de timp în care de infrastructura rutieră suceveană s-a ocupat SCCF Group Colas, competiţia organizată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice(SEAP)  a fost câştigată de Asociaţia  firme SUCT şi Florconstruct Suceava. Aceasta a  surclasat, cu 98,13 puncte, pe fostul operator Group Colas, care a întrunit 66,01 puncte. Contractul pentru următorul an are valoarea de 14 milioane de lei, adică mai mult milioane de euro.  Până acum, muncitorii  au ieşit la acoperirea găurilor din asfalt cu pavele refolosibile, acestea fiind dintre cele scoase în cursul anului trecut.

Luna aceasta,
Pensiile sunt plătite în avans
Luna aceasta, având în vedere sărbătorile pascale,  pensiile vor fi plătite anticipat, anunţă directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, Camelia Chitul. Potrivit şefului CJP,  Casa Naţională de Pensii Publice a făcut demersuri pentru a achita în avans, în perioada 11-25 aprilie, prin intermediul societăţii comerciale Poşta Română, drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii. Astfel, pe 11 aprilie vor fi plătite drepturile persoanelor care, în mod obişnuit, primeau pensiile în ziua de 14 a lunii. Pe 12 aprilie vor fi achitate pensiile onorate, de regulă, pe data de 15, iar pe 13 aprilie cele de pe 16 a fiecărei luni.  Directorul executiv al CJP arată că,  după 17 aprilie, vor fi plătite celelalte drepturi, astfel încât toţi cei îndreptăţiţi să încaseze pensiile până pe 25 aprilie, în loc de 27 aprilie, aşa cum se întâmplă de regulă. „În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu au fost găsiţi la domiciliu, plata drepturilor este asigurată la sediul subunităţilor poştale până în penultima zi lucrătoare din lună, respectiv 27 aprilie. Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor putea fi ridicate, după caz, începând cu data de 12 aprilie, dar nu mai târziu de 13 aprilie”, a explicat Camelia Chitul. 

08 aprilie 2012


Iarna cu zăpadă nu a îndepărtat pericolul secetei
·        Rezerva de apă din sol este între 30 ŞI 32%, situaţie care poate influenţa negativ dezvoltarea culturilor
Chiar dacă iarna care s-a încheiat nu a fost lipsită de ninsori, efectele secetei prelungite din partea a doua anului trecut încă nu au fost anihilate. Cel puţin aceasta este părerea       directorului executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava, Răduţu Florinel Avasiloaie, conform căruia deficitul de apă din sol nu a fost  refăcut. Potrivit acestuia, dacă nu plouă şi nu se aplică tehnologii specifice, culturile agricole vor avea mult de suferit.  „Cu toate că această iarnă a fost bogată în precipitaţii, din informaţiile deţinute rezerva de apă din sol la nivelul judeţului se situează între 30-32 % , situaţie care poate influenţa negativ dezvoltarea culturilor. Ca urmare, vom acţiona pentru aplicarea tehnologiilor şi lucrărilor agricole adecvate, inclusiv în condiţiile în care nu vom avea precipitaţii corespunzătoare care să refacă această rezervă de apă”, relevă Avasiloaie.
Conform unei informări a DADR, din iarnă au ieşit calamitate 107 hectare de grâu, secară şi triticale şi 14 hectare de orz. O situaţie mai gravă se întâlneşte la rapiţă, compromise fiind 208 din cele 522 de hectare semănate în toamnă.

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia:
Agricultorii îşi vor primi subvenţiile pe anul trecut, până de Paşti
·        „Facem eforturi ca şi în acest an să putem să  putem să asigurăm subvenţiile pentru producătorii agricoli”, a spus, la Suceava, demnitarul sucevean
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia a declarat la Suceava că fermierii pot spera să intre în posesia sprijinului statului cuvenit pe anul trecut până la sărbătoarea Învierii Domnului. Fuia a declarat că, în urmă cu o săptămână, a dat un ordin prin care 1 miliard de lei a luat calea Agenţiei Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA), astfel încât agricultorii să-şi primească drepturile pe anul 2011. „Deşi eeste în plină criză, Guvernul a făcut eforturi deosebite pentru a plăti la timp subvenţiile. A fost semnat ordinul pentru aproape  1 miliard de lei pentru toate subvenţiile care trebuie plătite, atât cele pe suprafaţă, cât şi cele pentru animale. Sper ca, până la Paşte, fiecare fermier să primească subvenţiile care îi revin, în contul anului 2011”, a subliniat demnitarul PD-L. Fuia a ţinut să evidenţieze că se fac eforturi ca plăţile din fonduri europene, dar şi cele naţionale complementare să continue şi în acest an. Aceasta în ciuda faptului că perioada de criză prin care ţara trece este una profundă.  „Facem aceleaşi eforturi ca şi în acest an să putem să putem să asigurăm subvenţiile pentru producătorii agricoli, atât din fonduri europene, cât şi din fonduri naţionale. Aceasta deşi criza economică este profundă şi se spune că nu mai pute , nu mai avem de unde”, a reliefat ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.