01 aprilie 2026


Vasile Rîmbu, primarul Sucevei

„Orice oază de verdeaţă va fi valorificată şi pusă la dispoziţia cetăţenilor”

  • Cu fonduri europene vor fi reabilitate 5 parcuri din reşedinţă de judeţ, altele 4 urmând fi „primenite„ cu bani din bugetul municipal

Consilierii locali au aprobat proiectul de reabilitare a 5 parcuri din municipiul Suceava, valoarea acestuia însumând 15,18 de milioane de lei. Finanţarea europeană atrasă pe această cale  este de 11,40 de milioane de lei, în cauză fiind parcurile de pe strada „Mărăşeşti” (la Catedrală), cele de la intersecţia străzii „Ana Ipătescu” cu strada „Scurtă” şi de la Gara Iţcani, parcul de la Universitatea „Ştefan cel Mare”, cât şi Parcul central, în zona Bisericii Catolice.  „Ne propunem ca orice oază de verdeaţă din municipiul Suceava să fie valorificată şi pusă la dispoziţia cetăţenilor, a declarat primarul Vasile Rîmbu, în şedinţa ordinară a Consiliului Local.  Edilul-şef a mai arătat că administraţia locală nu se opreşte la acestea, în atenţie fiind, cu bani din bugetul municipal, „primenirea” Parcului „Sculptor Vladimir Florea”, din apropierea sediului Primăriei, „care este extrem de vizibil şi care nu se prezintă cel mai bine”. Pe listă sunt, de asemenea, şi parcurile din prejma Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, Teatrului Municipal „Matei Vişniec” şi Casei Memoriale „Simion Florea Marian”. „Din punct de vedere material nu sunt nişte investiţii deosebite, dar sunt importante ca mod de prezentare şi al esteticului, iar până în 2028 intenţia noastră este să punem în valoare tot ce este verde printre blocuri” a precizat Vasile Rîmbu. Totodată, de votul aleşilor municipali a trecut şi proiectul de reabilitarea a Curţii Domneşti, „care este demult dorit, a fost iniţial şi altă dată, dar nu a avut şansa de a fi promovat şi pus în practică”. Acum, Primăria este pe cale de a semna contractul finanţare aferent Programului Regional Nord-Est 2021-2027, valoarea totală a investiţiei fiind de 31,37 de milioane de lei. În opinia primarului, astfel se materializează „marea şansă de a face posibilă realizarea acestui proiect, punându-se în valoare zestrea istorică medievală a municipiului”. Şeful executivului a ţinut să reamintească şi de proiectul de amenajarea a Parcului Şipote, anunţând şi „o surpriză” pe care o va dezvălui într-o şedinţă viitoare a deliberativului. „Nu vreau să privim doar asupra unui anumit segment, ci la totalitatea investiţiilor noastre şi, zic eu, că Suceava va arăta altfel. Mă refer şi la intervenţiile masive pe care le facem în cartierele Burdujeni, Zamca şi <George Enescu> urmând, desigur, şi alte zone. Aveţi puţină răbdare şi speranţă, pentru că noi suntem, împreună, dispuşi şi angrenaţi în a realiza tot ceea ce ne-am propus la început de mandat” a transmis populaţiei Vasile Rîmbu, primarul Sucevei.