Doi angajatori suceveni au fost amendaţi cu 120.000 de
lei de către inspectorii ITM
- La aceştia lucrau fără contract individual de muncă 3 persoane
În intervalul 1-31 martie, inspectorii Inspectoratului
Teritorial de Muncă Suceava au făcut 279 de controale, dintre care 189 în domeniul
relaţiilor de muncă şi 90 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că pe partea de relaţii de muncă
acţiunile de control s-au concretizat în constatarea a 55 de fapte
contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate însumând 196.500 de lei. Şeful
ITM informează că depistate au fost 3 persoane care lucrau fără contract individual,
pentru muncă nedeclarată 2 doi angajatori, fiind amendaţi cu 120.000 de lei. Pe
lângă cele deja menţionate, deficienţele frecvent depistate de către controlori
constau în netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de
evidenţă a salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind munca
suplimentară; nerespectarea dispoziţiilor referitoare la obligaţia de a ţine
evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat şi încălcarea
reglementărilor privind acordarea concediilor de odihnă. Luna trecută, în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu prilejul celor 90 de controale
s-au constatat 132 de abateri contravenţionale, valoarea totală a celor 6
amenzi date fiind de 35.000 de lei. Conform lui Romeo Butnariu, printre principalele
neregulile descoperite de către inspectorii ITM se numără neacordarea
echipamentului individual de protecție; lipsa semnalizării ssm; instruirea
deficitară sau lipsa instruirii privind securitatea şi sănătatea în muncă; lipsa
verificării periodice a echipamentelor de muncă; neefectuarea controlului
medical periodic şi neatașarea fişei de aptitudine la fişa individuală de
instruire
