Camera de Conturi Suceava a constatat
Abateri la renovarea energetică a Spitalului Clinic Judeţean
de Urgenţă
- Ofertantul nu a înţeles cerinţele caietului de
sarcini, clarificările fiind solicitate ulterior atribuirii contractului de
proiectare şi execuţie
- Deşi valoarea investiţiei depăşea pragul legal, respectivul
contract „a fost încheiat fără respectarea condiţiilor generale şi specifice
(...)”
.JPG)
La atribuirea contractului de proiectare şi execuţie aferent lucrărilor
de renovare a energetică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan
cel Nou” Suceava oferta declarată câştigătoare nu a fost analizată, de comisia
de evaluare, „în conformitate cu principiile impuse de legislaţia achiziţiilor
publice”. Aşa se arată în Raportul de audit financiar asupra situaţiilor
financiare ale Consiliului Judeţean, întocmit de Camera de Conturi Suceava şi
dat recent publicităţii. Astfel, „membrii comisiei au apreciat drept conformă o
propunere tehnică propusă de un ofertant care nu a înţeles cerinţele caietului
de sarcini, acesta solicitând clarificarea unor aspecte privind neconcordanţele
dintre lucrările menţionate în concluziile auditului energetic (...) şi cele
menţionate în raportul de expertiză”. Neconcordanţe au fost semnalate şi în
ceea ce priveşte soluţia tehnică aleasă pentru anveloparea faţadelor, ofertantul
declarat câştigător cerând clarificări ulterior atribuirii contractului de
proiectare şi execuţie a lucrărilor. „ (...) Acestea trebuiau adresate autorităţii
contractante până la depunerea ofertei, la termenul stabilit în cadrul
procedurii de atribuire” se subliniază în raportul de audit. Auditorii, au mai
constat că, „deşi valoarea estimată fără TVA a procedurii de achiziţie publică,
cea de aproximativ 48,73 de milioane de lei, depăşea pragul valoric prevăzut de
Legea nr. 98 din 2026, contractul de proiectare şi execuţie din februarie 2024 pentru
renovarea energetică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel
Nou” Suceava „a fost încheiat fără respectarea condiţiilor generale şi
specifice aprobate prin HG nr. 1 din 2018”. Tot la obiectivul de investiţii
amintit, Camera de Conturi Suceava a mai
depistat majorarea nelegală a plăţilor făcute de Consiliul Judeţean în cadrul
Titlului XIII „Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de
împrumut a PNRR”, acestea însumând 93.467,79 de lei. Este vorba despre lucrări
de interioare de arhitectură neexecutate în valoare de 64.787,79 de lei, cât şi
decontarea a 28.690 de lei, reprezentând valoarea unor panouri fotovoltaice şi
a kitului de instalare, însă pe durata misiunii de audit au fost luate „măsuri
de parţiale de remediere a abaterilor” şi de recuperare a sumelor în cauză.