AJFP Suceava atrage atenţia asupra unor
Apeluri frauduloase de la falşi inspectori
antifraudă
- Urmărită astfel este obţinerea de date personale şi
bancare, sucevenii fiind îndemnaţi să anunţe aceste tentative de uzurpare de
calităţi oficiale
.JPG)
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava atrage
atenţia asupra apelurilor telefonice frauduloase (phishing telefonic-vishing) ale
unor persoane care fură identitatea inspectorilor Direcţiei Generale Antifraudă
Fiscală. „În timpul acestor apeluri, pentru a crea aparenţa realităţii, sunt
folosite date şi nume publicate pe portalul anaf.ro, însă numerele de telefon
nu aparţin instituţiei. Astfel, se încearcă folosirea frauduloasă a calităţii
de reprezentant al Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru
obţinerea de date personale şi bancare. Recomandăm să nu se dezvăluie astfel de
informaţii niciunui interlocutor necunoscut”, arată purtătorul de cuvânt Oana
Violeta Apetrea, accentuând că inspectorii ANAF, respectiv cei antifraudă, „nu solicită
telefonic informaţii personale sau financiar-bancare”. În cazul în care sunt
primite astfel de apeluri, cei în cauză sunt îndemnaţi să transmită prin
intermediul formularului electronic de contact disponibil la adresa www.anaf.ro/asistpublic, „date uşor
observabile în timpul unei astfel de tentative de vishing, precum numărul de
telefon de la care a fost primit apelul, data şi ora apelului, accentul şi
modalitatea de exprimare ale apelantului care se recomandă a fi un reprezentat
al ANAF”. „Aceste date vor fi avute în vedere la sesizarea organelor de
cercetare penală, în scopul verificării şi instrumentării unor posibile tentative
de uzurpare de calităţi oficiale” a subliniat Oana Violeta Apetrea, purtătorul
de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.