Pentru Sărbători pascale în siguranţă
Sutele de controale ale inspectorilor sanitari
veterinari s-au lăsat cu amenzi de peste 260.000 de lei
- Verificate au fost unităţi de comercializare a produsele alimentare de origine animală şi nonanimală, preocuparea majoră constând în protejarea sănătăţii consumatorilor, arată dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, şeful DSVSA
În perioada premergătoare Sărbătorilor pascale, Direcţia
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a organizat şi
întreprins multiple acţiuni de control, informează directorul executiv dr.
Mihai Sorin Voloşeniuc. Inspectorii DSVSA au verificat respectarea condiţiilor
de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi comercializate
produsele alimentare de origine animală şi nonanimală destinate consumului uman,
precum şi conformitatea documentelor de însoţire, trasabilitatea, etichetarea
şi marcarea acestora. Astfel, controlate au fost supermarketuri, carmangerii,
magazine alimentare, unităţi de procesare a laptelui, restaurante, depozite
frigorifice, unităţi de fabricare a pâinii, laboratoare de cofetărie-patiserie,
dar şi pieţe agroalimentare. Ca urmare a celor 440 de verificări, pe fondul
neregulilor şi abaterilor descoperite, controlorii au dat 22 de avertismente,
precum şi 58 de amenzi ale căror valoare a însumat 262.800 de lei. În trafic, pieţe
şi târguri, 14 verificări s-au făcut în echipe mixte, cu reprezentanţi ai
Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Printre
principalele neconformităţi constatate s-au numărat condiţii de igienă precare;
manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare;
nerespectarea prevederilor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare,
depozitare şi comercializare, cât şi deficienţe la întreţinerea utilajelor şi
ustensilelor de lucru. De asemenea, inspectorii DSVSA au mai depistat comercializarea
de produse în spaţii neautorizate, dar şi personal fără acte doveditoare ale
efectuării controlului medical periodic. „Preocuparea noastră permanentă este
una majoră, respectiv cea de protejare a sănătăţii consumatorilor. Astfel,
atunci când sunt identificate produse care nu respectă normele sanitar-veterinare
şi de siguranţă alimentară, se iau măsuri ferme, astfel încât pe masa acestora
să nu ajungă decât alimente sigure”, a precizat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc,
director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor Suceava.