27 aprilie 2026

 Primăria de startul plantării a 21.000 de fire
de flori

  • „În doar câteva zile, Suceava se va schimba la faţă sub culorile noilor aranjamente florale”, transmite conducerea administraţiei publice locale

Deşi vremea capricioasă de până acum ne-a ţinut puţin în loc, suntem gata să dăm startul campaniei de plantări, transmite Primăria municipiului Suceava.  „Deşi contractul de achiziţie a fost semnat, s-au aşteptat condiţiile climatice optime pentru a ne asigura că fiecare floare plantată va avea şansa să înflorească spectaculos” se arată într-un comunicat al administraţiei publice locale din reşedinţa de judeţ. Astfel, Direcţia Domeniului Public, prin Serviciul „Spaţii verzi”, demarează amenajarea zonelor verzi, aliniamentelor stradale şi a scuarelor din municipiu. În conformitate cu sursa citată, planul de anul acesta include plantarea unui total de 21.000 de fire flori. Este vorba despre 8.000 de fire de petunii Vista, Bubblegum, Paradise, Strawberry și Snowcarpet; 7.000 de Tagete erecta galbene şi portocalii; 5.000 de petunii clasice violet, albe şi roz; 3.000 de begonii semperflorens roșii, roz şi albe; 2.000 de Sunpatiens compact roşii și albe, cât şi 2.000 de begonii viking roşii, albe şi roz. „Ne cerem scuze pentru aşteptarea cauzată de temperaturile scăzute şi vă mulţumim pentru înţelegere. În doar câteva zile, Suceava se va schimba la faţă sub culorile noilor aranjamente florale”.