Firmele care nu depun la termen situaţiile financiare vor
fi declarate inactive
- AJFP Suceava informează că, în principal, în cauză sunt firmele
„folosite pentru evaziune, fraude sau tranzacții fictive”
.JPG)
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot
fi declarate inactive fiscal în situaţia în care nu depun situaţiile financiare
anuale într-un termen de maximum 5 luni după expirarea datei legale stabilite
în acest sens. Anunţul este făcut de Administraţia Judeţeană a Finanţelor
Publice Suceava, conform căreia aşa prevăd modificările aduse Codului de
procedură fiscală prin legislaţia privind eficientizarea resurselor publice,
care au intrat în vigoare la începutul anului în curs. „Această măsură a fost
adoptată în vederea creşterii disciplinei fiscale şi a transparenţei
financiare, precum şi pentru reducerea fenomenului firmelor inactive sau
utilizate în scopuri frauduloase, care nu mai desfăşoară activitate reală, dar
rămân în evidenţele fiscale” se precizează într-un comunicat de presă al AJFP
Suceava, menţionându-se că este vorba despre „firme inactive, care erau
folosite pentru evaziune, fraude sau tranzacții fictive”. Potrivit prevederilor
legale anterioare, o firmă poate fi declarată inactivă fiscal şi dacă nu îşi
îndeplineşte, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie
declarativă prevăzută de lege; dacă organul fiscal central constatată că
agentul economic nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat;
atunci când acesta are inactivitatea temporară înscrisă la Registrul Comerţului
dar şi când durata deţinerii spaţiului cu destinaţia de sediu social este
expirată. Inactivitatea fiscală se înscrie în cazierul
fiscal, drept care Oficiul Național al Registrului Comerțului nu mai autorizează
operațiuni de înregistrare sau menţiuni. „Un contribuabil care este declarat
inactiv fiscal are toate obligaţiile de declarare şi plată a impozitelor,
taxelor şi contribuţiilor sociale datorate, potrivit legii” pune în vedere
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.