Prin Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare
Amenajări de desecare la Baia şi Rădăuţi
- Acestea sunt în faza de întocmire a documentaţiei de avizare lucrărilor de intervenţie, informează Florin Nicolae Răzvan Florea, şeful FTIF Suceava
Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Suceava urmăreşte comportarea amenajării de desecare, scurgere şi colectare de la Salcea, investiţie făcută pentru prevenirea inundaţiilor şi eliminarea excesului de umiditate. Finalizate în iunie 2025, lucrările se află în perioada de garanţie, cu termen iunie 2028, informează directorul Florin Nicolae Răzvan Florea. Finanţarea a fost asigurată prin Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România, valoarea iniţială estimată a obiectivului de investiţii fiind de aproape 31 milioane de lei fără TVA. În principal, lucrările au constat în drumuri de exploatare agricolă cu rol de antieroziune; canale marginale; podeţe la canalele marginale; uniformizarea versanţilor; însămânţări pe terenurile uniformizate şi înfiinţarea de plantaţii cu specii forestiere. Printre multe altele, executate au fost drenuri absorbante din tuburi; traverse de fund; praguri, baraje şi ziduri de sprijin din gabioane, cu scop de stopare a eroziunilor în adâncime. Pe de altă parte, potrivit şefului FTIF Suceava, proiectul de reabilitare a amenajării de desecare Baia-Rădăşeni-Fântâna Mare se află în faza întocmire a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI). De altfel, expertiza tehnică este în desfăşurare, aşteptat fiind avizul comisiei tehnico-economice de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Florin Nicolae Răzvan Florea, directorul FTIF Suceava, mai subliniază că în aceeaşi fază este şi obiectivul de investiţii privind reabilitarea amenajării de desecare Rădăuţi, judeţul Suceava, în curs fiind, şi în acest caz, expertiza tehnică. Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Suceava este în subordinea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, exploatând, administrând, întreţinând şi reparând amenajările de îmbunătăţiri funciare din domeniul public sau domeniul privat ale statului, declarate de utilitate publică.
