25 februarie 2026

 Analizele au confirmat

Pestă porcină africană la 11 suine dintr-o gospodărie din Corpaci

  • Imediat s-a procedat la ecarisarea porcinelor moarte, dar şi a cărnii rezultate după sacrificare unora, instituită fiind zona de protecţie şi  supraveghere de 10 km care în localităţi de pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani

Un caz de pestă porcină africană  a fost depistat la o exploataţie necomercială din satul Corpaci, comuna Zamostea, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşenic,  precizează că virusul PPA a afectat un efectiv de 11 suine, proprietarul anunţând îmbolnăvirea doar după ce 4 porcine au murit, iar alte „6 capete tineret au fost sacrificate”. Date fiind cele petrecute, crescătorul s-a prezentat cu probe la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, pentru emiterea unui diagnostic. Rezultatul a ieşit pozitiv la prezenţa virusului pestei porcine africane, iar drept consecinţă DSVSA a impus măsurile legale, conform Regulamentului 594 din 2023. 
Astfel, ucis a fost şi ultimul porc rămas în exploataţie, toate carcasele şi produsele rezultate de la animalele sacrificate fiind confiscate. 
De asemenea, Unitatea locală de sprijin din Zamostea, sub supravegherea medicilor veterinari oficiali ai Circumscripţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară a oraşului Siret, cât şi a celor ai Serviciului Control Oficial Sănătate şi Bunăstare Animala din cadrul DSVSA, a procedat la ecarisarea porcinelor moarte, dar şi a cărnii rezultate după sacrificare.  Totodată, a fost stabilită zona de protecţie şi  supraveghere de 10 km care a include localităţi de pe raza judeţelor Suceava şi Botoşani, în care sunt stabilite măsuri de restricţie a circulaţiei animalelor şi de supraveghere a porcinelor. În acelaşi timp, este în curs activitatea de „catagrafiere de urgenţă” a porcinelor din zona afectată. „Pe această cale atragem atenția crescătorilor de porcine să anunţe orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate medicului veterinar din localitate” face apel dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.