Anul trecut
Sprijin financiar de numai 33.250 de lei pentru
refugiaţii ucraineni din Suceava
În intervalul ianuarie-august 2025, Direcţia de
Asistenţă Socială a Primăriei municipiului Suceava a gestionat 21 de dosare
depuse de către persoanele provenite din zona de conflict din Ucraina. Conform
DAS, cererile au fost introduse spre validare în platforma STS, creată la nivel
naţional, iar centralizatoarele lunare au fost transmise Inspectoratului pentru
Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, în vederea decontării sumelor
forfetare. În cazul celor 21 de cereri, emise au fost dispoziţii pentru
acordare drepturilor financiare forfetare, acestea însumând 33.250 de lei.
Aceasta potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1178 din 25 septembrie 2024 privind
stabilirea cuantumului, condiţiilor şi acordare a sumei forfetare potrivit
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.96 din 2024 referitoare la acordarea de
sprijin şi asistenţă umanitară din partea statului român cetăţenilor străini
refugiaţi din Ucraina. Conform informării Direcţiei de Asistenţă Socială,
începând cu 1 iulie 2024, condiţiile de sprijinire şi asistenţă umanitară au
fost modificate, stabilit fiind un mecanism de acordare a unor sume forfetare.
Condiţia de bază pentru obţinerea acesteia este ca beneficiarii să fi intrat în
România începând cu data de 1 iulie 2024, în baza permisului de protecţie
temporară. Potrivit noilor reglementări,
suma pentru acoperirea cheltuielilor de cazare se acordă numai pentru o singură
perioadă de 3 luni.