În 2025
Consiliul Judeţean Suceava a sprijinit activităţile
sportive cu 2,5 de milioane de lei
- Contracte de finanţare din fonduri publice
nerambursabile au fost semnate cu 64 de asociaţii şi fundaţii din domeniile social, cultural, sportiv şi tineret

În anul 2025, Consiliul Judeţean a acordat o consistentă
sumă cu titlul de finanţări nerambursabile, proiecte pentru accesarea banilor depunând
persoane fizice şi persoane juridice fără scop patrimonial, asociaţii şi
fundaţii din judeţul Suceava. Suma provine din fonduri prevăzute în bugetul
propriu al CJ, aceasta fiind destinată activităţilor nonprofit de interes
judeţean, în conformitate cu Legea nr. 350 din 2005 privind regimul
finanţărilor nerambursabile din fonduri publice. Astfel, pentru asistenţă
socială, programe, proiecte şi acţiuni în domeniul cultural, precum şi pentru
activităţi sportive şi de tineret, în şedinţă a deliberativului judeţean
aprobată a fost, cu scopul amintit, suma de 3,56 de milioane de lei. În 2025
s-a ţinut o singură sesiune de atribuire de finanţare din fonduri publice,
depuse fiind 74 de cereri. În urma procedurii de licitaţie s-au parafat 68 de
contracte de finanţare, iar conform unei informări a Consiliului Judeţean, până
la fine anului, cheltuită a fost suma de 3,25 de milioane de lei. Este vorba
despre 400.000 de lei pentru asistenţă socială, 300.000 de lei pentru programe,
proiecte şi acţiuni în domeniul cultural, cât şi de 250.000 de lei pentru
activităţi de tineret. Cu alocare de 50.000 de lei s-au derulat proiecte de
educaţie civică, iar cu 60.000 de lei proiecte de sănătate publică. Însă, de
departe, cea mai mare sumă, cea de 2,5 de milioane de lei, a luat calea
activităţilor sportive.