30 iunie 2025

 Primăria renunţă la paza a 10 obiective cu firme specializate către care, în ultimii ani, s-au plătit 7,5 milioane de lei 

> Primarul Vasile Rîmbu propune introducerea unui sistem tehnic de securitate şi pază, inclusiv de „monitorizare a prezenţei personalului la serviciu”

> Obiectivele vor fi preluate de Poliţia Locală, care trece printr-un proces de restructurare, astfel evitându-se „cheltuieli neeconomicoase şi inutile”

Un amendament la proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului municipiului Suceava a fost făcut ieri, în şedinţa Consiliului Local, de către Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava.   Şeful executivului a propus alocarea a 25.000 de lei pentru elaborarea proiectului unui sistem tehnic de securitate şi pază a 10 obiective din domeniile public şi privat al municipiului Suceava. Printre acestea se numără Cimitirul „Pcarea”, Adăpostul pentru câinii fără stăpân, Ştrandul municipal, Zona de agrement din Lunca Sucevei, Zona de agrement „Tătăraşi” şi Teatrul Municipal „Matei Vişniec”. Potrivit edilului-şef, iniţiativa s-ar încadra în „trendul naţional de reducere a cheltuielilor neeconomicoase şi inutile sau care pot fi evitate”. Astfel, prin renunţarea la firmele de pază s-ar realiza economii şi „crea resurse necesare continuării proiectelor administraţiei locale”. „Un număr de ani - şi să reţinem doar spiritul critic – asigurăm, prin diverşi, paza unor obiective, care, în cele din urmă ne-au costat circa 7,5 milioane de lei. Acele obiective de pază nu sunt dintre cele mai importante sau, dacă sunt, paza poate fi asigurată prin Poliţia Locală” a arătat Rîmbu. Şeful municipalităţii sucevene consideră că monitorizarea video, aplicarea de soluţii tehnice, completate cu patrularea şi luarea obiective cu pricina în supravegherea Poliţiei Locale, pot conduce la economii şi „reorientarea acelor resurse spre alte nevoi ale municipalităţii, care nu sunt puţine”. „Se pune cu acuitate - şi nu ştiu ce indicatori vor fi luaţi în considerare - problema restructurării Poliţiei Locale. Paza obiectivului principal, respectiv a Primăriei, să fie asigurată în sistem de supraveghere video, iar în acest proiect să prindem şi ceea ce se doreşte de foarte mult timp, adică monitorizarea prezenţei personalului la serviciu” a explicat Vasile Rîmbu, primarul Sucevei.