Aflată în restructurare
Bursă pentru ocuparea
muncitorilor de la fabrica de mobilă Moldomex
> „Ne dorim să transformăm această etapă dificilă într-o oportunitate
reală de reconectare profesională” transmite AJOFM
O bursă specială a locurilor de muncă, pentru salariaţii societăţii
comerciale Moldomex Suceava, a fost organizată de Agenţia Judeţeană pentru
Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Potrivit instituţiei sucevene, firma este
profilată pe fabricare de mobilă şi se află
„într-un moment dificil de restructurare a activităţii”. „Am ales, cu responsabilitate şi empatie,
să invităm angajatori din domenii complementare, interesaţi să valorifice
oportunitatea de a cunoaşte profesionişti cu experienţă ţi dedicare. Le mulţumim
că au răspuns prompt invitaţiei noastre şi au veni cu oferte concrete şi au
ţinut interviuri” se arată într-un comunicat de presă al AJOFM. „Sunt un finisor foarte bun, mă duc la concurs
cu oricine!” a declarat o muncitoare aflată în căutarea unui nou angajator.
Reamintim că, anterior, instituţia anunţa că
din domeniile prelucrării lemnului şi fabricării mobilei urmează a fi
disponibilizate mai multe persoane calificate şi necalificate. Este vorba
despre lucrători în tâmplărie, montaj, finisaj, manipulare şi operare de
utilaje specifice, dar şi despre muncitori necalificaţi în ateliere sau fabrici
de profil. „Ne dorim să transformăm această
etapă dificilă într-o oportunitate reală de reconectare profesională şi, pe tot
parcursul tranziţiei, continuăm să fim alături de salariaţii aflaţi în pragul
unei schimbări,” transmite într-un comunicat al Agenţiei Judeţene pentru
Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.