Nicolae Robu,
vicepreşedintele CJ
Țara
Dornelor, Bucovina, trebuie să ajungă în topul preferințelor turiștilor străini
> Doar
8% dintre turiștii care vizitează județul Suceava sunt străini, „un procentaj
mult prea mic pentru potențialul uriaș pe care îl are Bucovina” susţine adjunctul
şefului executivului judeţean
Nicolae Robu, vicepreşedintele Consiliului
Judeţean Suceava a participat sâmbătă, 21 iunie, la Centrul Muzeal „Cazinoul
Băilor” din Vatra Dornei, la conferinţa „Cheia transformării destinațiilor prin
parteneriate public-private”, organizată de Organizația de Management al Destinației „Țara Dornelor”.
Evenimentul a reunit specialiști în turism, reprezentanți ai autorităților
locale și județene, precum și operatori din sectorul privat, ocazie care s-a discutat
despre „viitorul turismului în județul Suceava și despre cum pot fi
valorificate mai eficient resursele locale prin parteneriate public-private”. Luând
cuvântul, Nicolae Robu a subliniat importanţa OMD-urilor în dezvoltarea
sustenabilă a turismului local. „Un OMD eficient nu înseamnă doar promovare
turistică. Înseamnă colaborare reală între autorități locale și județene,
operatori din turism, biserici, meșteșugari, pensiuni din satele de munte și
agenții din marile orașe. Turismul nu mai este doar o activitate economică,
este un motor pentru dezvoltarea comunităților și pentru păstrarea identității
noastre culturale. Bucovina are toate atu-urile unei destinații de top: tradiții
autentice, peisaje spectaculoase, gastronomie locală și oameni ospitalieri. Dar
pentru ca acest potențial să se transforme în dezvoltare concretă, e nevoie de
viziune, acțiune și parteneriate solide” a subliniat vicepreședintele Nicolae
Robu. Adjunctul şefului CJ a vorbit despre deschiderea bazei Wizz Air de la
Suceava şi cele 8 rute noi care vor deveni active din luna septembrie, „un pas
esențial în conectarea județului cu Europa”. În acest context, Robu a făcut referire şi la „cel mai mare proiect de
modernizare a Aeroportului internațional „Ștefan cel Mare”, demarat de
administrația Gheorghe Șoldan. Totodată, a evidențiat o altă
prioritate a conducerii județului, respectiv cea privind modernizarea rețelei
de drumuri. „Doar așa putem deschide județul spre investitori, turiști și
oportunități reale de dezvoltare” a spus Robu. Vicepreședintele CJ Suceava a remarcat
că, în prezent, doar 8% din turiștii care vizitează județul sunt străini, „un
procentaj mult prea mic pentru potențialul uriaș pe care îl are Bucovina”.
Tocmai de aceea, a continuat Nicolae Robu, este nevoie de o strategie coerentă
care să transforme Suceava într-o destinație atractivă pe piața internațională
de turism. În numele conducerii administrației județene, vicepreședintele Robu
a felicitat echipa OMD „Țara Dornelor” pentru modul în care a reușit să
promoveze „una dintre cele mai spectaculoase zone ale României”. „Țara
Dornelor, Bucovina trebuie să ajungă în topul preferințelor turiștilor străini
care vin în România. Felicit întreaga echipă OMD Vatra Dornei pentru
profesionalism și inițiativă. Sunt convins că împreună putem crește
vizibilitatea și atractivitatea turistică a județului nostru” a explicat
Nicolae Robu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava.