16 februarie 2025

 

Ajutorul acordat la decesul unui pensionar sau asigurat creşte cu 1.053 de lei

 >  În cazul decesului unui membru de familie neasigurat majorarea sprijinului financiar este de 526 de lei

 Începând de pe 13 februarie 2025, cuantumul ajutorului de deces este de 8.620 de lei, în cazul decesului pensionarului sau asiguratului şi de 4.310 de lei, în cel al decesului unui membru de familie neasigurat. Potrivit Casei Judeţene de Pensii, noile valori sunt valabile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10 din 2025 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025. Pentru perioada anterioară, 1 ianuarie-12 februarie 2025, se vor achita cuantumurile ajutorului de deces aprobate prin Legea nr. 422 din 2023, respectiv de 7.567 de lei, în cazul decesului pensionarului sau asiguratului şi de 3.784 lei, în cazul decesului unui membru de familie neasigurat. Potrivit reglementărilor legale în vigoare, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat  cheltuielile cauzate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care dovedeşte că a făcut cheltuielile respective. Pe de altă parte, asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor şi în cazul decesului unui membru de familie, care, la data la care intervenit decesul nu avea calitatea de asigurat sau de pensionar. „Ajutorul de deces este un drept de asigurări sociale acordat asiguraţilor şi pensionarilor sistemului public de pensii, astfel încât, în ambele cazuri prevăzute de lege, acordarea ajutorului de deces este condiţionată de calitatea de asigurat sau pensionar a persoanei decedate, respectiv de calitatea de asigurat sau pensionar al persoanei care încasează ajutor de deces”, arată directorul executiv Constantin Boliacu, menţionând că ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare.