Şi pentru suceveni
Dobânzi de până la 8% la noua emisiune de titluri de stat
Tezaur
Ministerul Finanţelor a lansat o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur
destinată exclusiv populaţiei, anunţă Administraţia Judeţeană a Finanţelor
Publice Suceava. Potrivit Oanei Violeta Apetrea, purtătorului de cuvânt al
AJFP, noile titluri au maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 7,20%,
7,50% şi, respectiv de 8,00%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu,
sunt în forma dematerializată şi transferabile, existând posibilitatea
răscumpărării în avans. Pot cumpăra titluri de stat persoanele fizice care au
împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar unui investitor i se permite efectuarea a unei sau a mai
multor subscrieri în cadrul aceleaşi emisiuni. De asemenea, investitorii au
posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate, însă numai în perioada de
subscriere. Important de ştiut este că veniturile obţinute din investirea în
oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Oana
Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP, informează că, până pe 23 februarie 2023, titlurile
de stat pot fi cumpărate online numai de către persoanele fizice care sunt
înregistrate în Spaţiul Privat virtual (SPV). Până pe 24 februarie 2023
titlurile de stat sunt disponibile la unităţile Trezoreriei statului, iar până
pe 23 februarie 2023, în mediul urban, şi până pe 22 februarie 2023, în mediul
rural, acestea pot fi achiziţionate prin subunităţile Companiei Naţionale Poşta
Română. De subliniat este şi faptul că dobânda este anuală, plătibilă la
termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, de precizat este şi
că fondurile obţinute ca urmare a emisiunii de titluri de stat vor fi folosite
la finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.