Bază de date transparentă şi profesionistă în urbanism
> Pe durata a 7 luni, în municipiul Suceava va
fi implementat un proiect de digitalizare în domeniul urbanismului, în faza de
aprobare fiind şi noul Plan Urbanistic General (PUG)
Proiectul Urban GIS - Digitalizarea serviciilor partajate în municipiul Suceava intră în implementare, anunţă Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Contractul a fost semnat cu reprezentanţii asocierii GeoData Services București şi TNT Computers Sibiu, aceasta câştigând licitaţia la care au mai participat Bithat Solutions Suceava și FIDA Solutions Baia Mare. Valoarea contractului este de 1,49 de milioane de lei, cu o perioada de realizare de 7 luni, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile. În paralel, la finalizare este şi noul Plan urbanistic General (PUG) al Sucevei, un instrument de lucru foarte important, deoarece, în baza acestuia, autorităţile administraţiei publice locale eliberează certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire. „Coroborat cu aprobarea Planului Urbanistic General, care după ce am obţinut avizul de la Ministerul Dezvoltării, acesta este în faza de aprobare la Guvern, acestea se vor constitui într-o bază de date transparentă şi profesionistă pentru cei care au proiecte în domeniul urbanismului” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Sistemul Informaţional Geografic (SIG) este utilizat pentru a crea, stoca, analiza şi prelucra informaţii distribuite spaţial printr-un proces computerizat, iar pe lângă urbanism, tehnologia poate fi utilizată inclusiv în studii de impact asupra mediului, în cartografie şi planificarea rutelor.