22 februarie 2023

 
Pentru suceveni

Primăria Suceava prelungeşte perioada de încărcare gratuită a acumulatorilor maşinilor electrice până la 1 ianuarie 2025

> Doar la staţiile de încărcare ultrarapide va fi introdus tariful de încărcare de 1,44 lei de unitate de încărcare, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice

> „Suceava a fost primul oraș din țară care a deținut, pentru început, 28 de stații de încărcare a vehiculelor electrice” susţine vicprimarul Lucian Harşovschi

Pe 29 martie 2023 expiră gratuitatea pentru încărcarea autovehiculelor electrice, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei, precizând că în dezbatere publică este dat proiectul de hotărâre privind utilizarea staţiilor de încărcare autovehicule electrice amplasate pe domeniul public şi de aprobare a tarifelor aferente serviciului de încărcare. „Propunem prelungirea gratuităţii la cele 28 de staţii de încărcare până la data de 1 ianuarie 2025, pentru persoanele fizice, cu domiciliul şi autovehiculul electric sau plug-in hibrid înmatriculat pe raza municipiului Suceava. La fel ca până acum, încărcarea se va face în baza cardurilor de încărcare eliberate de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei. În ceea ce priveşte staţiile de încărcare ultrarapide, vom introduce tarif atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice” precizează viceprimarul. Astfel, tariful de încărcare va fi de 1,44 lei de unitate de încărcare (TVA inclus), o unitate de încărcare fiind echivalentul 1 kWh încărcat. Accesul la staţiile de încărcare rapidă amplasate pe domeniul public al municipiului Suceava se va face în baza unei aplicații care va fi disponibilă în sistemele de operare Android și iOS, cu achitarea contravalorii tarifului care se instituie pentru serviciul de încărcare a autovehiculelor electrice și plug-in hibrid. Decizia finală va fi cunoscută în luna martie, în reşedinţa de judeţ, din 2018 fiind date în folosinţă, cu finanţare din Programul de cooperare elvețiano-român, 28 de staţii de încărcare a acumulatorilor autovehiculelor electrice. Este vorba despre 14 staţii standard, cu o putere de 7,2 kW, 14 staţii rapide de 22 kW, la care se adaugă 14 puncte de încărcare ultrarapide amenajare cu suport financiar de la Administraţia Fondului de Mediu. În 2023, până pe 15 februarie, costurile pentru cele 28 de staţii montate prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român au fost de 28.826 de lei, iar pentru staţiile ultrarapide, finanţate prin Administraţia Fondului pentru Mediu, cheltuielile au însumat 115.429 de lei. Până în prezent, Primăria Suceava a emis carduri de încărcare pentru 84 de persoane juridice, 90 de maşini electrice şi 13 maşini hibrid, cât şi pentru 151 de persoane fizice, cu 135 de maşini electrice şi 19 maşini hibrid. Printre alte facilităţi, deţinătorii de autovehicule electrice beneficiază de parcare gratuită, alături de taxe şi impozite zero, în cazul autovehiculelor hibrid taxele şi impozitele fiind reduse cu 50%. De precizat este că pe 3 martie 2022, Primăria Suceava  a depus, la Administrația Fondului de Mediu, documentaţia pentru amplasarea a altor 30 de puncte de încărcare similare. „Suceava a fost primul oraș din țară care a deținut, pentru început, 28 de stații de încărcare a vehiculelor electrice și a stimulat cetățenii să cumpere maşini electrice prin gratuitatea oferită. În următorii ani trebuie să mai amplasăm încă 58 de stații similare în cadrul programelor de achiziție de autobuze și reabilitări de clădiri finanţate prin PNRR” a declarat Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava.