În prima lună din 2023
Cinci firme sucevene au fost prinse cu
lucrători la negru
- Inspectorii de muncă au amendat pe
agenţii economici controlaţi cu un total de 118.000 de lei
În primă lună a anului 2023, inspectorii de muncă suceveni au depistat 6
persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Romeo Butnariu, şeful
Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava precizează că în cauză a fost o
persoană al cărui contract individual de muncă nu a fost transmis în registrul
general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară
începerii activităţii. De asemenea, în
luna la care facem referire lucrătorii ITM au descoperit inclusiv 5 lucrători
fără forme legale de angajare, adică muncind la negru. Cei 5 angajatori în
neregulă au fost amendaţi cu un total de 60.000 de lei, conform legislaţiei
muncii în vigoare. Pe durata lunii ianuarie 2023, în domeniul relaţiilor de muncă,
inspectorii ITM au avut 203 de controale, inspectorul-şef Romeo Butnariu
subliniind că verificările s-au lăsat cu aplicarea a 48 de sancţiuni
contravenţionale şi că valoarea amenzilor s-a ridicat la 118.800 de lei. Pe
durata descinderilor la agenţii economici din judeţ, inspectorii ITM Suceava au
mai depistat deficienţe legate de nerespectarea prevederilor legale privind
acordarea repausului săptămânal şi concediului de odihnă. Totodată, s-a mai
descoperit că unii dintre agenţii economici controlaţi nu s-au conformat
reglementărilor în vigoare referitoare la transmiterea modificărilor
intervenite către registrul de evidenţă a salariaţilor, cât şi a celor cu
privire la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare
salariat în parte.