Contribuabilii suceveni, atenţionaţi asupra termenelor
limită de depunere a declaraţiilor
> În principal, vizaţi sunt plătitorii de
impozit pe profit, dar şi cei ai impozitului
pe veniturile microîntreprinderilor
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice
Suceava aduce la cunoştinţa contribuabililor plătitori de impozit pe profit că,
prin derogare de la prevederile art. 41 şi 42 din Codul fiscal, termenul pentru
depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit şi plata impozitului
pe profit aferent anului fiscal 2022 este data de 26 iunie 2023, inclusiv. De
asemenea, pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16
alin. (5) din Codul fiscal, termenul limită este data de 25 a celei de-a şasea
luni, inclusiv. AJFP Suceava mai semnalează că, prin derogare de la prevederile
art. 56 din Codul fiscal, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe
veniturile microîntreprinderilor termenul pentru depunerea declaraţiei pe
trimestrul al IV-lea din 2022, cât şi plata impozitului aferent acestui
trimestru este 26 iunie 2023, inclusiv. În cele din urmă, pentru plătitorii de
impozit specific unor activităţi, prin derogare de la prevederile art. 8 din
Legea nr. 170 din 2016, termenul pentru depunerea declaraţiei pentru semestrul al
II-lea din 2022, dar şi plata impozitului aferent acestuia este data de 26
iunie 2023. „Contribuabilii pot solicita asistenţă cu privire la modul de completare
şi de depunere a declaraţiilor fiscale prin formularul de contact disponibil în
Spaţiul Privat Virtual sau prin apelarea call-center-ului la numărul de
telefon 031.403.91.60 ” se precizează
într-un comunicat de presă al
Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.