Românii deţin 95,6% din populaţia care şi-a
declarat etnia la recensământ
> Etnia romilor este următoarea ca pondere
(2,4%), continuând cu cea a ucrainenilor (1,4%) şi a polonezilor (0,3%)
> Din cei care au declarat,
86,2% sunt ortodocşi, 9,5%-penticostali,
0,9%-romano-catolici, iar 0,6% creştini de rit vechi
Din totalul celor 642.500 de persoane care formează populaţia rezidentă
a judeţului Suceava, la Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2021 informaţia
privind etnia a fost disponibilă pentru 575.300 de persoane. Aceasta potrivit
datelor provizorii transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, în
conformitate cu care 549.800 dintre cei care au completat formularele la
rubrica în cauză, adică 95,6%, s-au declarat români. În conformitate cu sursa
citată, populaţia de etnie romă este următoarea din punctul de vedere al
ponderii (2,4%), continuând cu cea a ucrainenilor (1,4%) şi cea a polonezilor
(0,3%). Referitor la structura populaţiei din judeţul Suceava, în baza liberei
declaraţii a celor 575.000 de persoane care şi-au declarat limba maternă,
pentru 98,1% limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obişnuit în
familie în perioada copilăriei, 1% au declarat limba ucraineană, 0,4% limba
romani, 0,2% limba poloneză etc. În ceea cea priveşte structura confesională,
aceasta a fost declarată de 571.800 de persoane din totalul populaţiei
rezidente a judeţului Suceava, rezultând că 86,2% dintre persoanele care au care
au făcut respectiva declaraţie sunt de religie ortodoxă. Ca pondere a altor
religii urmează cea penticostală (Cultul creștin penticostal-Biserica apostolică
a lui Dumnezeu)-9,5%, romano-catolică-0,9%, creştină de rit vechi-0,6%, 2,8%
reprezentând alte religii. La Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2021,
înregistrarea etniei, limbii materne şi a religiei s-a făcut pe baza liberei
declaraţii a persoanelor recenzate. În cazul persoanelor care au refuzat să
declare aceste trei caracteristici, precum şi al celor pentru care datele au
fost colectate indirect, din surse administrative, informaţiile respective nu
sunt disponibile. Astfel, structurile prezentate pentru cele trei
caracteristici etno-culturale au fost calculate
în funcţie de numărul total de persoane care şi-au declarat etnia, limba
maternă, respectiv religia, şi nu în în raport cu numărul total al populaţiei
rezidente.