18 ianuarie 2023


Pentru
„nerealizarea vaccinării antirabice”

Un medic veterinar de liberă practică a fost amendat cu 10.000 de lei

> În urma controalelor făcute de inspectorii DSVSA, sancţionaţi cu amendă şi avertisment au fost inclusiv proprietarii de canine nevaccinate  

> În ultimul trimestru al anului, vaccinul a fost administrat la 61.620 de câini şi de pisici, arată dr. Dănuţ Corneanu, adjunctul instituţiei

În urma declarării focarelor de rabie în judeţul Suceava, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a efectuat 10 acţiuni de control în cabinete veterinare, în zonele de restricţii, cât şi în adăposturile pentru câinii fără stăpân. Dr. Dănuţ Corneanu, director executiv adjunct al instituţiei sucevene informează că urmare a acestor controale au fost depistaţi proprietari care nu au supus câinii pe care îi deţineau vaccinării antirabice. Astfel, crescătorilor cu pricina, li s-au aplicat, conform Hotărârii Guvernului nr. 984 din 2005, un avertisment şi 3 amenzi totalizând de 2.400 lei. Dr. Corneanu face cunoscut că, în conformitate cu prevederile aceluiaşi act normativ, sancţionaţi cu amendă de 2.400 lei au fost inclusiv doi medici veterinari de liberă practică împuterniciţi pe lângă circumscripţiile sanitare veterinare în care au apărut focarele de rabie. Unui medic veterinar de liberă practică împuternicit, care nu deţinea evidenţele sanitare veterinare privind vaccinarea antirabică i s-a aplicat şi o amendă de 10.000 lei, în baza prevederilor Hotărârii nr. 1156 din 23 decembrie 2013, pentru nerealizarea vaccinării antirabice de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit” a evidenţiat dr. Dănuţ Corneanu, director executiv adjunct Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, menţionând că în ultimul trimestru al anului 2022 au fost vaccinate antirabic 61.620 de canine şi de pisici. Reamintim că, în noiembrie şi decembrie 2022, în Siret, judeţul Suceava au fost înregistrate trei cazuri de rabie la câini, acestora adăugându-se tot un caz de turbare canină, în Grămeşti. Pe 20 decembrie 2022, în localitatea Slobozia, comuna Zvoriştea, diagnosticată pozitiv a fost şi o bovină animalul provenind dintr-o gospodărie a unui crescător. Conducerea DSVSA a dispus ca toţi cetăţenii să fie informaţi, astfel încât „să conştientizeze aspectele privind  gravitatea bolii, precum şi obligaţia de a anunţa medicului veterinar din comună despre orice comportament anormal al animalelor din gospodărie, în special al câinilor şi pisicilor, dar şi orice caz de mortalitate  intervenit la animale”.