A fost reluată licitaţia şi au fost depuse mai
multe oferte pentru reabilitarea podului de pe strada Mirăuţi, în zona
Carpatis, acolo unde se „gâtuie” circulaţia, informează Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava. Demersurile au loc în condiţiile în care, până la
finalizarea lucrărilor de pe Ruta alternativă Suceava-Botoşani, strada Mirăuţi
este folosită ca variantă de acces la Podul Unirii de pe râul Suceava, cu
intrare, din centrul Sucevei, de la intersecţia străzii Petru Rareş cu Calea
Unirii. Conform edilului-şef, oferte au depus trei competitori interesaşi,
respectiv asocierea având ca lider de grup pe Cornell’s Floor Botoşani
(constructor şi la Podul Unirii), asocierea cu lider SUCT Suceava, precum şi
firma Try Grup Betoane Iaşi. „Sunt trei oferte depuse pentru acest obiectiv.
Sper ca una să fie eligibilă, să putem mergem mia departe, să facem podul, astfel
încât să avem o circulaţie destul de fluidă pentru traficul uşor, şi pe această
variantă înspre podul Unirii” a declarat Ion Lungu primarul Sucevei. Podul cu
pricina este unul vechi, pe varianta în cauză permisă fiind doar circulaţia
autovehiculelor cu masa mai mică de 1,4 tone. Ruta alternativă Suceava-Botoşani are circa 4
km, plecând de pe strada Apeductului, de la intersecţia cu Calea Unirii şi
strada Traian Vuia, trecând pe lângă bazinele de decantare ale ACET, peste Pârâul
Cetăţii, continuă cu Podul Unirii peste râul Suceava-strada Energeticianului-strada
betonată de lângă Termica, traversând calea ferată, ajungând pe strada „Traian
Popovici” şi ieşind în DN 29, în dreptul fostei Avicola Plopeni.
03 ianuarie 2023
Trei competitori pentru reabilitarea podului
de pe Mirăuţi, varianta de trafic uşor înspre Podul Unirii