Metehne birocratice

Birocraţia nu este, aşa cum se crede, un fenomen neapărat negativ. Reprezintă un mod de structurare, de organizare, şi nu doar unul musai administrativ. Formele pe care aceasta le îmbracă sunt multiple, însă în România a devenit, pur şi simplu, un peiorativ. Doar pronunţându-l, inevitabil cuvântul te duce gândul la funcţionari apatici, pitiţi după ghişee... La angajaţi ai statului, care, pentru a-şi face meseria, ar trebui „stimulaţi” ei, cumva. La salariaţi sfidători şi indiferenţi faţă de contribuabilii din ai căror bani sunt plătiţi. Şi, de cele mai multe ori cu sume frumuşele, însă mereu reclamând că banii nu le ajung. Iar dacă venitul nu le e pe măsura pretenţiilor, deficitul se cere completat el de undeva. Şi de unde din altă parte?, dacă nu din punga celor în slujba cărora, normal, ar fi necondiţionat. Se declamă că, pentru a stârpi corupţia, salariile mari i-ar feri pe funcţionarii statului de orice tentaţie. Greu de crezut! Favorizaţi fiind cu o înaltă poziţie în societate, „recompensele” pretinse  vor, de asemenea, corespunzătoare funcţiei. Drept consecinţă, pe măsura creşterii remuneraţiei, tot mai greu ajungi şi să le mai intri acestora în graţii. E adevărat, o bună parte de vină o avem şi noi, cu toţii. Deoarece, vrând-nevrând, disperaţi de indolenţa, de nepăsarey cu care suntem trataţi, contrbuim  la perpetuarea prostului obicei. Într-o societate cu o birocraţie firească, cetăţeanul nu stă la coadă risipind timp şi nervi. Plătind taxe şi impozite, el obţine cu uşurinţă ceea ce, de fapt şi de drept, i se cuvine. Se vorbeşte pompos de digitalizare, însă mai e mult... până departe! Căci, din inerţie, astfel de metehne maşinale, instinctive, cu greu se lasă suprimate.