12 decembrie 2022


Pe fondul completării parcului electric 

Creştere cu aproape 2 milioane a numărului de călătorii cu mijloacele de transport ale TPL

> De la 10.276.006 de călătorii în perioada 1 octombrie 2020-30 septembrie 2021, s-a ajuns la 12.193.417 de milioane de călătorii în intervalul 1 octombrie 2021-30 septembrie 2022

Nu mai puţin de 12.193.417 de milioane de călătorii s-au înregistrat, pe durata unui an, cu mijloacele de transport în comun ale societăţii Transport Public Local (TPL) din municipiul Suceava. Aceasta conform Raportului de analiză şi evaluare a gradului de respectare a criteriilor de performanţă privind efectuarea transportului public de persoane în perioada 1 octombrie 2021-30 septembrie 2022, informare care va fi prezentată în şedinţa ordinară de la mijlocul săptămânii a Consiliului Local. Potrivit sursei citate, pe fondul completării parcului TPL cu autobuze şi microbuze electrice, în perioada de monitorizare numărul de călătorii a fost în creştere de la un trimestru la altul. Astfel, dacă în trimestrul al IV-lea din 2021 au fost înregistrate 2.845.340 de călătorii, în trimestrul al III-lea din 2022 se ajunsese la 3.187.285 de călătorii, cu o creşte de 341.985 de călătorii. Pe de altă parte, în perioada de monitorizare 1 octombrie 2020-30 septembrie 2021, pe mijloacele de transport ale TPL au fost consemnate 10.276.006 de călătorii, faţă de aceasta, în intervalul 1 octombrie 2021-30 septembrie 2022, numărul de călătorii fiind mai mare cu 1.917.411. Primele 25 de autobuze electrice ale municipiului Suceava au fost recepţionate şi inaugurate la jumătatea lunii septembrie 2020, în cartierul Burdujeni-sat, la sediul Diviziei electrice a societăţii Transport Public Local.