Ordin de începere a lucrărilor de construire a Sălii polivalente a Sucevei
Ieri, cu participarea reprezentatului Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), a oficialilor firmelor de construcţii şi a dirigintelui de şantier, autorităţile locale din reşedinţa de judeţ au predat amplasamentul pe care se construieşte viitoarea Sală polivalentă a Sucevei. Potrivit primarului Ion Lungu, deocamdată municipalitatea s-a achitat de obligaţii asigurând drumuri de acces şi utilităţi precum alimentarea cu apă şi energia electrică necesare şantierului. „S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru organizarea de şantier. Deci, predăm amplasamentul pentru Sala polivalentă, după ce Primăria a făcut nişte eforturi considerabile în ultima perioadă. Am amenajat drumul de acces, am adus apa acolo, în zonă, cât şi energie electrică. Sigur, acestea sunt temporare, urmând proiectele definitive pentru construcţia mare” a reliefat Ion Lungu primarul Sucevei. Contractul pentru proiectarea şi construirea Sălii polivalente din municipiul Suceava a fost semnat la jumătatea lunii iunie, durata acestuia fiind de 24 de luni, dintre care 4 luni pentru proiectare, iar 20 de luni pentru execuţia efectivă. Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe o suprafaţă desfăşurată de 28.530 de metri pătraţi, adiacentă străzii „Iuliu Hossu”, teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă. Obiectivul din reşedinţa de judeţ va avea 5.000 de locuri pentru spectatori, lucrările fiind atribuite prin licitaţie societăţii comerciale MIS Grup Bistriţa.