Primăria, Consiliul Judeţean şi Iulius Mall se asociază pentru promovarea voleiului sucevean
Primăria Suceava intenţionează să perfecteze un parteneriat cu Consiliului Judeţean şi o firmă privată în vederea susţinerii activităţii voleibalistice. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, care precizează că Iulius Mall, compania care îşi deschide astăzi, la Suceava, cel mai mare complex comercial din ţară, şi-a manifestat intenţia de a intra în această asociere. „Am avut discuţii în acest sens şi vom asigura un buget corespunzător pentru revenirea în prima ligă a echipei de volei”, declară dl Lungu, fiind încurajat de poziţia a doua în clasament pe care o ocupă, la ora actuală, CSMU Suceava. Edilul şef a anunţat că, zilele acestea, handbalul sucevean a primit 100.000 de lei din bugetul local. Aceasta pe lângă alte 220.000 de lei finanţare în 2008 şi încă 300.000 de lei, în acelaşi an, în vederea pregătirii sălii de sport pentru campionatul european. Primăria Suceava rămâne principalul finanţator al CS „Universitatea”, pe lângă bugetul judeţean, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi societatea de construcţii General Construct.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu