Încă un punct electoral marcat
După inaugurarea lucrărilor de modernizare de la pasajul Şcheia, drumul a rămas tot închis
· La o oră după festivitate, un echipaj al Poliţiei Circulaţiei dirija traficul pe o variantă ocolitoare, unul dintre membrii acestuia spunându-ne că, probabil, inaugurarea nu va mai avea loc în ziua respectivă
Lucrările de modernizare a DN 17, în zona pasajului de cale ferată de Şcheia, au fost inaugurate, sâmbătă, de către preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu şi primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc. Momentul nu a fost ratat nici de candidaţii PD-L la Camera Deputaţilor şi Senat, Ioan Bălan şi Orest Onofrei, participanţii fiind întâmpinaţi cu fanfara şi cu pâine şi sare. De faţă au fost şi reprezentanţii constructorului, firma ieşeană Căi Ferate Grup Colas Iaşi, cărora Gheorghe Flutur a ţinut să-i răsplătescă cu o butelcă de palincă. Şeful executivului judeţean le-a adus mulţumiri şi societăţilor comerciale ACET şi Instcomp, precum şi Electrica E-on, care au intervenit la reţelele de apă, gaze, respectiv la cele electrice. „A fost o muncă grea pentru constructori. Trebuie să recunoaştem că aici au fost şi nişe greşeli de proiectare la un moment dat pentru că nu s-a prevăzut această coborâre a conductelor şi nu s-a ştiut ce conducte trec pe sub această pasarelă însă e bine când se termină cu bine”, precizat dl Flutur cerându-şi scuze de la suceveni pentru disconfortul creat. Şeful municipalităţii, Ion Lungu, a menţionat că, în ciuda faptului că în primăvară nimeni nu îşi asuma responsabilitatea reparării respectivei porţiuni de drum, până la urmă lucrurile au mers bine. „Iată că, în final, s-a rezolvat problema. Sigur noi ne-am implicat am găsit soluţii împreună cu operatorul ACET pentru a finanţa şi a devia nişte conducte de apă. Sperăm ca în perioada următoare să finalizăm lucrările pe centura municipiului Suceava. Cred că este un lucru aşteptat de suceveni pentru decongestionarea traficului în municipiul Suceava”, subliniat dl. Lungu. Interesant este faptul că deşi se anunţase şi reluarea circulaţiei, la o oră după festivitate drumul continuat să fie barat. Un echipaj al Poliţie Circulaţiei dirija traficul pe o variantă ocolitoare, unul dintre membrii acestuia spunându-ne că, probabil, inaugurarea nu va mai avea loc în ziua respectivă. Un muncitor lucra de zor la curăţarea carosabilului pentru turnarea unui nou strat de asfalt, neavând habar despre vreo inaugurare. „A fost pe aici dl. primar mai de dimineaţă, s-a uitat şi a plecat”, a spus lucrătorul.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu