21 septembrie 2021


 Inspectorii sanitari veterinari,

Anchete finalizate după 14 alerte lansate prin„Rapid alert system for feed and food”

>Printre altele, au fost sechestrate 6.671 de îngheţate, 150 de caserole de chiftele, 883 de baxuri de Coca Cola şi 1.233 de pungi de covrigei

>„Avem buletine de distrugere la toate produsele, iar acestea au fost retrase de pe piaţă şi orientate înspre incinerare” a punctat dr. Mihai Voloşeniuc, şeful DSVSA

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a finalizat „anchetele” privind semnalele de avertizare lansate în legătură cu pericolul pe care l-ar fi prezentat consumul unor produse alimentare cu probleme, desfăcute în unităţile comerciale din judeţ.  Este vorba despre 14 alerte primite în ultima perioadă, prin Sistemul rapid de alertare pentru alimente şi furaje „Rapid alert system for feed and food”, doar în legătură cu oxid Sistemul rapid de alertare ul de etilenă. „În ultimul timp au fost extrem de multe alerte. Am pornit de la îngheţata produsă de diferiţi producători internaţionali şi, mai apoi, s-a continuat cu sucuri şi pârjoale. Putem spune că aceste anchete au fost închise definitiv. Avem buletine de distrugere la toate produsele, iar acestea au fost retrase de pe piaţă şi orientate înspre incinerare” a punctat dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară. Astfel, au fost interzise la comercializare 6.671 de îngheţate Snickers, Twix, Bounty şi Milka, 53 de baghete de multicereale şi 150 de caserole a câte 280 g de chiftele umplute în sos grecesc. La acestea se adaugă şi 116 de pachete de halva „Norsu” care ar fi putut prezenta obiecte metalice din procesul de producţie, de contaminare cu  urme de pesticide sau alte substanţe suspectate fiind 3 kg de struguri, 17 de pungi de broccoli, 0,5 kg de lămâi, 12 kg de grapefruit roşu şi 10 pungi a câte 540 de sfeclă roşie Bonduele. Ca urmare a riscului pentru sănătate şi calităţii necorespunzătoare, sechestrate şi  destinate distrugerii au fost 883 de baxuri  a câte 12 doze de 0,33 ml de Coca Cola şi 70 de doze de 500 ml de bere blondă Haidus. Inspectorii sanitari suceveni au dispus retragerea din magazine şi depozite a 1.233 de pungi de covrigei, 766 de pungi de stafide brune, 320 de pungi de grisine cu susan, 133 de pungi de seminţe de susan, 5 pungi de terci cu seminţe, două pungi de susan negru şi a o pungă de pâine prăjită cu susan. Ulterior celor menţionate, un control la o firmă fălticeneană a fost făcut de inspectorii de inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, o alertă semnalând prezenţa urmelor de oxid de etilenă în carbonatul de calciu, substanţă utilizată la fabricarea produselor medicamentoase din gama suplimentelor alimentare. Astfel, identificate au fost 7 sortimente de produse la fabricarea cărora s-a folosit carbonatul de calciu şi care au fost livrate către farmacii şi magazine din întreaga ţară.

 

Piaţa Mică modernizată va fi deschisă în 2022

>„Execuţia va fi încheiată până la sfârşitul anului, însă acolo mai rămân de făcut dotările” arată primarul Ion Lungu

>Constructorul este aşteptat cu facturile, Primăria având la dispoziţie 30 de milioane de lei din creditul de Trezorerie,

Lucrările de modernizarea Pieţei „George Enescu” se desfăşoară în ritm susţinut, acestea urmând a fi încheiate până la finele anului 2021. Aşa susţine primarul Ion Lungu, care spune că deschiderea oficială şi darea în folosinţă vor avea loc în anul următor. „Mi-aş dori ca toate lucrările să meargă la fel cum merg în <Piaţa George Enescu>. Mai ales în aceste condiţii, când deja avem toţi banii la dispoziţie. Execuţia va fi încheiată până la sfârşitul anului, însă acolo mai rămân de făcut dotările” reliefează edilul-şef sucevean, menţionând că decontările se vor face din creditul de Trezorerie de 30 de milioane de lei aprobat de Guvern şi luat recent de autorităţile administraţiei publice locale.

Pe de altă parte, de precizat este că la acest obiectiv de investiţii constructorul a avut inspiraţia de a comanda din timp elementele structurale, iar drept rezultat, acum nu intervin probleme legate de actualizarea valorii contractuale, ca urmare a creşterii preţurilor materialelor. „Acum, societatea are posibilitatea să-şi recupereze banii. Primăria nu putea să dea bani în avans, ci doar conform situaţiei de lucrări. Firma şi-a cumpărat unele elemente în avans, iar facturile care există trebuie aduse la plată. Avem aceşti bani din creditare, nu există niciun fel de problemă, vom face plăţile la zi” a punctat şeful municipalităţii sucevene. De menţionat este şi faptul că contractul pentru închirierea terenului pe care au fost mutate tarabele şi comercianţii expiră pe 14 octombrie, astfel încât, potrivit primarului Lungu, încă 2-3 luni se va funcţiona  în absenţa acestuia. „Sunt probleme de formă, şi nu de fond. S-a semnat pentru 2 ani, dar atunci când s-a trecut la treabă, s-au mai găsit de deviat nişte conducte de gaze şi porţiuni de reţele de energie electrică, acestea întârziind lucrăril”e, a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Reamintim că, efectiv, lucrările de modernizare a Pieţei din cartierul „George Enescu” au demarat în septembrie 2019. Câştigătoare a licitaţiei a fost oferta asocierii de firme SUCT, Loial Impex și Don Proiect Suceava, pentru 10,24 de milioane de lei, pentru o perioadă de execuţie de 24 de luni.  

20 septembrie 2021

 

Douăsprezece firme au concurat pentru şapte staţii de încărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice


>
Învingătoare din competiţie a ieşit Electromagnetica Bucureşti

Concurenţă mare la

licitaţia ţinută de Primăria municipiului Suceava pentru achiziţionarea şi montarea de staţii de încărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice cu finanţare disponibilizată prin Administraţia Fondului de Mediu. „A fost finalizată licitaţia pentru achiziţionarea de staţii de încărcare electrice, printr-un proiect finanţat din Fondul de mediu” a anunţat Ion Lungu, primarul Sucevei, potrivit căruia care la linia de start sau aliniat 12 ofertanţi, iar învingătoare din competiţie a ieşit Electromagnetica Bucureşti. Firma bucureşteană s-a oferit să facă lucrările pentru 939.455 de lei, faţă de suma de pornire la licitaţie, de 1,44 de milioane de lei. Reamintim că, încă din anul trecut,  Primăria municipiului Suceava a depus la Administraţia Fondului de Mediu un proiect pentru amenajarea a 7 staţii de reîncărcare a acumulatorilor autovehiculelor electrice, partea de contribuţie care revine autorităţilor municipale fiind una de 10% din totalul finanţării. Potrivit şefului executivului sucevean, câte o staţie va fi amplasată pe strada „Republicii”, în spatele Complexului comercial „Bucovina” şi în zonele Teatrului Municipal „Matei Vişniec” şi a parcării de pe strada „Gheorghe Doja”. Câte două staţii de reîncărcare vor fi amenajate  în preajma Universităţii „Ştefan cel Mare” şi în parcarea Hotelului „Bucovina”.  De asemenea, de precizat este că în cadrul Proiectului Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”, cu un buget total de 2,77 de milioane de franci elveţieni, în Suceava au fost amenajate 14 staţii de încărcare standard, 14 staţii de încărcare rapidă, 56 de locuri de parcare pentru vehicule electrice, precum şi un dispecerat. Cu finanţare s-au elveţiană achiziţionat 11 autoturisme electrice, 12 furgonete electrice, o auto-măturătoare electrică, o auto-cisternă electrică, cât şi 10 biciclete electrice.

 

Comparativ cu luna precedentă, în iunie 2021,

Creştere cu peste 235 la sută a numărului de turişti sosiţi în judeţul Suceava

>În primele 6 luni din anul curent, numărul sosirilor a fost cu 98,8% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

În structurile de cazare turistică care au funcţionat în judeţul Suceava în luna iunie 2021 au fost cazate 32.374 de persoane, număr mai mare cu 12,4% faţă de luna anterioară. Potrivit Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în comparaţie cu luna iunie din anul 2020, numărul sosirilor în judeţ a crescut cu 235,4%. Pe zone turistice, cel mai mare număr de sosiri au înregistrat structurile din zona montană (40,2%), urmate fiind de  cele din municipiul Suceava (29,4%), zona „alte localităţi şi trasee turistice” (16,3%) şi zona Staţiunii balneare Vatra Dornei, cu 14,1%. Potrivit sursei citate, din numărul total al turiştilor, 97,2% au fost români, iar 2,8% străini. Pe ţări de provenienţă, cele mai multe sosiri din iunie 2021 au fost cele din Polonia (15,4%), Germania (14,0%), Republica Moldova (14,0%), Ucraina (12,7%), Italia (6,6%), Ungaria (5,3%), Spania (4,0%). În intervalul 1 ianuarie-30 iunie 2021, în structurile de primire turistică din judeţul Suceava au fost înregistrate 158.247 de sosiri, cu 98,8% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În luna iunie a anului curent, în judeţ, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică s-au consemnat 64.537 de înnoptări, mai multe cu 11,8% faţă de luna precedentă. Conform Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, comparativ cu luna iunie a anului 2020 numărul înnoptărilor a crescut cu 281,9%. În primele 6 luni ale anului 2021, în structurile de primire turistică din judeţul Suceava au fost înregistrate 296.049 înnoptări, cu 83,1% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 În Suceava

Paisprezece proiecte cu finanţare europeană pentru săli de sport şi creştere a eficienţei energetice a clădirilor şcolare

>„Sperăm ca lucrurile să evolueze, să fie semnate acordurile de finanţare cu UE, atât pe POR, cu fonduri structurale, cât şi pe PNRR, să putem demara efectiv proiecte pentru aceste unităţi şcolare” arată primarul explicat Ion Lungu

Primăria Suceava are pregătire proiecte prin care ar urma să se atragă finanţare europeană nerambursabilă pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, atât prin Programului Operaţional Regional (POR), cât şi prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR). „Primăria municipiul Suceava se pregăteşte, în continuare, deşi lucrurile se mişcă destul de greu la nivel naţional, în ceea ce priveşte POR şi PNRR. Sperăm ca acestea să fie aprobate până la sfârşitul lunii septembrie, aşa cum se fac promisiuni de la Guvern” a reliefat şeful executivului municipal sucevean. În cadrul Programului Operaţional Regional, vizată este Axa „Creşterea eficienţei energetice”, dar construirea şi de săli de sport. Astfel, pe partea de întocmire a documentaţiilor, pentru 14 unităţi de învăţământ, în total s-au angajat 1,47 de milioane de lei, faţă de ceea ce era estimat, respectiv 2,24 de milioane de lei, economia realizată fiind de peste 770.000 de lei. Printre altele, este vorba despre construirea de săli de sport la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Centru,  cât şi la Şcoala Gimnazială nr. 4 şi  Şcoala Gimnazială nr. 8, ambele din cartierul „George Enescu”. Extinderea de mansardare se va face la Şcoala Gimnazială nr. 11 „Miron Costin” din cartierul Burdujeni, în timp ce la 6 unităţi de învăţământ în derulare sunt deja proiecte de creştere a eficienţei energetice, respectiv la Şcoala Gimnazială nr. 3 de pe „Mărăşeşti”, Şcoala Gimnazială nr. 5 „Jean Bart” din cartierul Burdujeni,  Şcoala Gimnazială nr. 6 din Burdujeni-sat,  Şcoala Gimnazială nr. 7 „Grigore Ghica Voievod” din carterul Iţcani, Şcoala Gimnazială nr. 9 „Ion Creangă” din cartierul Obcini şi Şcoala Gimnazială nr. 10 din cartierul Burdujeni. Totodată, pregătită este documentaţia pentru Colegiul Naţional Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” şi Colegiul Naţional Tehnic „Samuil Isopescu”, în cazul cărora va fi ţinută o singură licitaţie de modernizare a infrastructurii şcolare în vederea pregătirii pentru dezvoltarea învăţământului dual. „Noi pregătim documentaţiile. Sperăm ca lucrurile să evolueze, să fie semnate acordurile de finanţare cu UE, atât pe POR, cu fonduri structurale, cât şi pe PNRR, să putem demara efectiv proiecte pentru aceste unităţi şcolare” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

17 septembrie 2021

 Dr. Mihai Voloşeniuc,:

„Vrem să-i eliminăm cu adevărat pe agenţii economici care nu respectă regulile”

>Directorul executiv al DSVSA insistă pe un rol mai puternic preventiv al instituţiei, opinând că „nu există administrator de pensiune sau de rulotă care ar vrea să-şi îmbolnăvească clienţii”

>Sanitar veterinarii suceveni pregătesc o campanie „dedicată”, premergătoare Sărbătorilor de iarnă, astfel încât permisă se fie desfăşurarea activităţii doar de către agenţii economici autorizaţi conform legislaţiei în vigoare

Mai multe sancţiuni contravenţionale au dat inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Suceava după o serie de controale menite să asigure consumatorilor o garanţie a produselor consumate, în principal, în unităţile de alimentaţie publică. Campania a vizat, cu preponderenţă, zonele de interes turistic, cum ar fi Palma, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Suceviţa, Putna, dar şi altele. În ultima perioadă, inspectorii DSVSA au verificat nu mai puţin de 30 de pensiuni, 20 de magazine alimentare şi 10 rulote, iar în urma constatărilor făcute acestora fiindu-le date 6 amenzi totalizând 30.000 de lei. „În marea majoritate, agenţii economici respectă legislaţia, deoarece nu există administrator de pensiune sau de rulotă care ar vrea să-şi îmbolnăvească clienţii. Însă, uneori, din cauza volumului de muncă, dar şi a circumstanţelor, anumite norme sunt neglijate” explică şeful DSVSA Suceava. Astfel, amenzile aplicate au vizat nereguli precum lipsa probei de mâncarea din restaurante, obligatorie a fi păstrată 48 de ore în vederea controlului, la aceasta adăugându-se depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi igiena precară, mai ales în cazul rulotelor, pe fondul inexistenţei sursei de apă curentă. De altfel, controlorii au găsit 3 rulote pentru care nu fusese solicitată autorizaţia sanitară veterinară. „Rugăm pe toţi agenţii economici care desfăşoară activitate de bar, restaurant, pensiune sau rulotă fast-food să se prezinte la DSVSA pentru a se autoriza. În acest fel, aceştia pot desfăşura activitatea în mod legal, iar în al doilea rând, regulile pe care le impunem îi ajută să respecte măsurile de igienă şi siguranţă a alimentelor” subliniază directorul executiv al DSVSA. Dr. Voloşeniuc ţine să sublinieze că aceste controale vor continua. Mai mult, în pregătire este o campanie „dedicată”, premergătoare Sărbătorilor de iarnă, acţiuni similare urmând a fi desfăşurate şi în sezoanele turistice din anul viitor. „Vrem să facem verificări înainte de a începe sezonul, să-i eliminăm cu adevărat pe agenţii economici care nu respectă regulile, să permitem desfăşurarea activităţii doar de către cei autorizaţi, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, trebuie să ne organizăm din timp, şi pentru sezoanele următoare,  astfel încât să avem un mai puternic rol preventiv” a reliefat dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. În acest context, de semnalat este faptul că în zonele cu aglomeraţie turistică din judeţ, cum ar fi Palma, Rarău, dar şi altele, curăţenia lasă de dorit. În acest sens, autorităţile publice centrale, autorităţile publice locale, Direcţia de Sănătate Public şi Garda de Mediu ar trebui să iniţieze demersuri în vederea amplasării de coşuri şi containere pentru resturile menajere, cât şi în vederea amenajării de grupuri sanitare cu plată, toate în concordanţă cu dezideratul uni acces turistic civilizat. 
 


 Avem bani în cont, anunţă Ion Lungu pe constructorii care nu mai lucrau din cauza scumpirii materialelor şi neactualizării contractelor 

>Municipiul Suceava a luat un credit de Trezorerie de 30 de milioane de lei, sumă care va fi destinată susţinerii financiare a lucrărilor aferente a 15 obiective de investiţii

>Lungu le-a cerut firmelor constructoare să se mobilizeze, astfel încât să recupereze, până la sfârşitul sezonului, cât mai mult din ceea ce nu s-a făcut în cursul verii

Comisia de Împrumuturi a Ministerului Finanţelor Publice a aprobat pentru municipiul Suceava, la începutul acestei săptămâni, un credit de Trezorerie de 30 de milioane de lei. Împrumutul este contractat în baza Hotărârii de Guvern nr. 83 din 27 iulie 2021 prin care autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice, pot contracta împrumuturi cu dobânzi avantajoase. „Sigur, creditul este valabil pentru anul financiar actual, aceşti bani putând fi traşi până la sfârşitul lui 2021. Sperăm ca în octombrie şi noiembrie să se poată lucra”  a precizat edilul-şef. La depunerea cererii pentru împrumutul de 30 de milioane de lei, Lungu evidenţia că suma va fi destinată susţinerii financiare a derulării a 15 importante obiective de investiţii de pe raza reşedinţei de judeţ. În aceste circumstanţe, Lungu s-a întâlnit cu  constructorii care, pe fondul necesităţii actualizării contractelor, ca urmare a scumpirii materialelor, adoptaseră o relativă stare de expectativă.  „Tocmai de aceea am avut discuţii cu firmele de construcţii, să le anunţăm că avem bani în cont, există bani, să se mobilizeze, să recuperăm, până la sfârşitul sezonului, cât mai mult din ceea ce n-am făcut în cursul verii” a subliniat  Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Potrivit calculelor iniţiale, finanţate ar urma să fie ruta alternativă Suceava-Botoşani-8 milioane de lei; modernizarea Ştrandului Iţcani-8 milioane de lei; modernizarea Pieţei „George Enescu”-5 milioane de lei; reţeaua de canalizare pentru apa menajeră de pe strada „Făgetului-1,6 milioane de lei; încălzirea Bazarului-1,5 milioane de lei; alimentarea cu energie electrică a Autobazei din Burdujeni-sat-1 milion de lei; modernizarea străzii „Lipoveni”-1 milion de lei; introducerea gazelor naturale în Burdujeni-sat-800.000 de lei; amenajarea serei floricole-600.000 de lei şi alimentarea cu energie electrică în cartierul „Europa”-500.000 de lei. De asemenea, pentru drumuri şi alei în cartierul „Europa se va aloca 400.000 de lei, la fel ca pentru modernizările străzii „Crângului”, străzii „Ştefan Luchian”, străzii „Emil Cora” şi Aleii „Jupiter”. Primăria Suceava are în derulare investiţii de 50 de milioane de euro, recent Ion Lungu apreciind că actualizarea contractelor conform majorărilor preţurilor ar necesita, doar pentru cererile de până acum, 1 milion de euro.   


Din bugetul statului

Primarul Ion Lungu reclamă finanţare de peste 5 milioane de lei pentru Teatrul municipal „Matei Vişniec” din Suceava

>„Oraşele mici sunt de două ori dezavantajate: o dată având bugete mai mici, deci mai puţini bani, iar în al doilea rând prin aceea că asigură pe cont propriu finanţarea instituţiilor de cultură” susţine primarul Ion Lungu

Teatrul municipal „Matei Vişniec” din Suceava sar putea bucura de un consistent sprijin financiar din bugetul statului. Aceasta după ce, la începutul anului 2021, cu prilejul aprobării bugetului de stat, s-a  avansat propunerea ca 2% din partea de 65%, reprezentând cote defalcate din impozitul pe venit pentru autorităţile administraţiei publice locale, să ia calea finanţării instituţiilor de spectacole, teatrale, culturale. Repartizarea  a fost consacrată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97 din 2021, act normativ în conformitate cu care cereri pentru repartizarea de sume cu destinaţia amintită urmând fi depuse până pe 20 septembrie 2021. În aceste sens, potrivit primarului Ion Lungu, în vederea obţinerii de sprijin financiar pentru Teatrul municipal „Matei Vişniec”, Suceava  a solicitat o alocare de 5,16 milioane de lei. Şeful administraţiei din reşedinţa de judeţ susţine că, în momentul de faţă, marile municipii sunt avantajate din acest punct de vedere, deoarece instituţiile de cultură de pe raza beneficiază de bani din bugetul de stat. „Oraşele mici sunt de două ori dezavantajate: o dată având bugete mai mici, deci mai puţini bani, iar în al doilea rând prin aceea că asigură pe cont propriu finanţarea instituţiilor de cultură. De aceea, ar trebui să primim şi noi o sumă cât mai importantă de bani pentru finanţarea Teatrului municipal” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.Pe baza execuţiei şi rectificării bugetare operate de Ministerul Finanţelor Publice de la finele lunii august 2021, cererile de repartizare a 2% din cota de 65% însemnând defalcări din impozitul pe venit pot fi înaintate până luni, 20 septembrie 2021. Înfiinţat în 2015, Teatrul municipal „Matei Vişniec” are sediul la Centrul Cultural „Bucovina”, fiind o „instituţie de repertoriu” în subordinea Consiliului Local şi cu finanţare asigurată din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul municipiului Suceava. 

16 septembrie 2021

 Cu până la 40 de cazuri pe zi,

Municipiul Suceava riscă scenariul „roşu” de pe 1 ocotmbrie 

>„Este o situaţie care se repetă, la fel ca anul trecut, poate chiar mai grav” spune primarul Lungu

>Lungu face apel la părinţi să-şi monitorizeze copiii şi să anunţe şcoala dacă apar manifestări deosebite

Ion Lungu primarul municipiului Suceava este îngrijorat de ritmul infectărilor cu SARS-CoV-2, apreciind, ieri, într-o conferinţă de presă, că din acest punct de vedere lucrurile nu merg pe direcţie optimistă. Pentru municipiul Suceava fuseseră raportate, marţi, 246 de cazuri active de COVID-19, cu o incidenţa a noilor îmbolnăviri de 1,53 la mia de locuitori. „Din păcate, lucrurile nu evoluează într-o direcţie bună. Sunt de-a dreptul îngrijorat de cum arată lucrurile în municipiu. Dacă va merge tot aşa, cu 20, 30, 40 de cazuri pe zi, sigur că, la începutul lunii octombrie o să ne blocăm” a opinat şeful executivului municipal, adăugând că astfel de va trece în scenariul roşu”, care s-ar traduce în învăţământ on line, restricţii comerciale, măsuri care „nu sunt foarte prietenoase cu şcoala, cu mediul de afaceri şi celelalte activităţi”. „Nu avem altă soluţie decât să facem apel la suceveni să respecte regulile legate de pandemie, referitoare la purtarea măştii de protecţie, păstrarea distanţei fizice, spălarea mâinilor şi, nu în ultimul rând, la vaccinare” a reliefat Lungu. Edilul-şef evidenţiază că, din nefericire, numărul locuitorilor reşedinţă de judeţ care se vaccinează este unul mic. Astfel, săptămâna trecută au fost inoculate 588 de doze, dintre care 396 la Iulius Mall, iar 192 la Shoping City Center. De la începutul campaniei, în capitala de judeţ s-au folosit 70.030 de doze de vaccinuri COVID-19. „Am făcut eforturi, am amenajat centrele de vaccinare, dar, din păcate, în Suceava campania nu merge cum trebuie” arată Lungu. În ceea ce priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava, Lungu a precizat că la Secţia ATI este ocupată la întreaga capacitate, ca, de altfel, şi la celelalte unităţi sanitare din judeţ, primarul remarcând că „este o situaţie care se repetă, la fel ca anul trecut, poate chiar mai grav”.  În urma discuţiilor purtate cu oficialii din conducerea Direcţia de Sănătate Publică,  de la 1 octombrie un centru de vaccinare va fi deschis la Universitatea „Ştefan cel Mare”. „Fac apel, în special la părinţi, să urmărească pe copii, să-i monitorizeze şi să anunţe şcoala dacă apar manifestări deosebite. Până în acest moment, nu am informaţii despre vreun focar în şcoli sau alte instituţii” a subliniat Ion Lungu, primarul municipiul Suceava.
 


 

Deoarece vechiul contract expiră

 Municipiul Suceava ar putea intra în sezonul rece fără contract de deszăpezire

>„Avem posibilitatea să prelungim contractul cu actul operator, în aşa fel încât să nu avem probleme, mai ales în perioada de iarnă” asigură primarul Ion Lungu

Primăria municipiul Suceava scoate la licitaţie serviciul de salubritate stradală şi serviciile de iarnă. Întocmirea studiul de oportunitate este supus aprobării, astăzi, în şedinţă extraordinară a Consiliului Local, contractul încheiat pentru intervalul 2014-2021 fiind pe cale de a expira. Edilul-şef informează că, deoarece procedurile de licitaţie durează, existând şi posibilitatea contestării rezultatelor, contractul cu prestatorul actual poate fi prelungit conform reglementărilor în vigoare. „Am avut acest contract din 2014, fiind valabil pentru o perioadă de 7 ani. Sperăm să încheiem cât mai repede noul contract de salubrizare, care este foarte important. Sigur, conform legii, până la finalizarea licitaţiei avem posibilitatea să prelungim contractul cu actualul operator, în aşa fel încât să nu avem probleme, mai ales în perioada de iarnă” a explicat, Ion Lungu, primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ, adăugând că, după realizarea studiului de oportunitate, licitaţia efectivă ar fi ţinută în 6 luni. În caz de întârziere, deliberativul municipal poate aproba, prin o hotărâre, un act adiţional la contractul existent. La această dată, operator al serviciului de salubritate stradală şi la serviciilor de iarnă este societatea comercială Diasil Service Suceava.

 

Ion Lungu, primarul Sucevei s-a întreţinut cu Roman Kliciuk, omologul său din Cernăuţi

>„Cernăuți este primul oraș înfrățit cu municipiul Suceava şi ne dorim continuarea și dezvoltarea relației de parteneriat între cele două oraşe” a  a declarat ediul-şef sucevean

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a avut, marţi, o întâlnire de lucru cu Roman Kliciuk, primarul municipiului Cernăuţi din Ucraina.  „Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu noul primar al municipiului Cernăuți, domnul Roman Kliciuk, acesta fiind însoţit de doi specialişti în domeniile investiţiilor şi relaţiilor internaționale” a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, edilul-şef sucevean. Potrivit acestuia, discuţiile s-au axat pe investiţii realizate cu fonduri europene în Suceava, pe identificarea de proiecte comune transfrontaliere în domeniu, precum şi pe prezentarea infrastructurii de transport electric, a celei de apă-canalizare, dar şi a Zonei Urbane Funcţională.  „Cernăuți este primul oraș înfrățit cu municipiul Suceava şi ne dorim continuarea și dezvoltarea relației de parteneriat între cele două oraşe” a subliniat Lungu.

Conform şefului administraţiei sucevene, cu prilejul întrevederii s-a stabilit ca, până la sfârşitul anului 2021, o nouă delegaţie din Cernăuți să fie primită în vizită în vizită de lucru în Suceava.

„Ne propunem să dinamizăm relaţiile de colaborare dintre municipiul Suceava şi municipiul Cernăuți” a conchis Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

15 septembrie 2021

 La finele săptămânii trecute

O haită de 9 lupi a atacat şi sfârtecat 70 de mioare  din Cârlibaba

>De frica atacurilor animalelor sălbatice, ciobanii nu vor să mai urce cu turmele la munte, „problema agravându-se”

>Riscăm să punem în pericol o ramură importantă, cea a creşterii animalelor în zona montană” evidenţiază dr. Voloşeniuc, şeful DSVSA

>Anul acesta, pradă animalelor sălbatice înfometate au căzut în jur de 200 de ovine, dar şi circa 30 de bovine, acestea din urmă fiind ucise mai ales de urşi

Problemele cauzate de animalele sălbatice gospodăriilor din judeţul Suceava se înmulţesc, dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor trăgând un semnal de alarmă asupra fenomenului. Şeful DSVSA, susţine că sanitar veterinarii sunt nevoiţi să dea curs din în ce în ce mai des sesizărilor venite din partea gospodarilor din zona montană, considerând că Ministerul Mediului ar trebui să intervină cu măsuri specifice. „Avem solicitări foarte multe, colegii noştri fiind angrenaţi în această activitate aproape zilnic. Va trebui ca toate instituţiile reprezentate în comisia specializată să strângă rândurile, să centralizăm pagubele, şi să înaintăm un raport către gestionarul acestor fonduri, respectiv Ministerul Mediului. Să atenţionăm că - din punctul meu de vedere - situaţia devine alarmantă, şi riscăm să punem în pericol o ramură importantă, cea a creşterii animalelor în zona montană” evidenţiază dr. Voloşeniuc. Potrivit şefului DSVSA Suceava, de frica atacurilor animalelor sălbatice ciobanii nu vor să mai urce cu turmele la munte, „problema agravându-se”. Mai alea în contextul în car, la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, la Cârlibaba o haită de 9 lupi s-a năpustit asupra unei turme de oi, sfârtecând nu mai puţin de 70 de mioare. Dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA, mai spune că, pentru o perioadă, urşii au luat o pauză, întrucât, pe durata verii, aceştia s-au hrănit cu fructe de pădure, de predilecţie cu zmeură. Deşi o centralizare este încă în lucru - se poate aproxima că numai în acest an, pradă animalelor sălbatice înfometate au căzut în jur de 200 de ovine, dar şi circa 30 de bovine, acestea din urmă fiind ucise mai ales de urşi.  În comisia specializată, specialiştii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor întocmesc actele de necropsie, confirmând cauza morţii animalelor domestice în cauză. Din această structură mai fac parte reprezentanţii primăriei afectate, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Gărzii Forestiere, Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană şi Oficiului Reproducţie Selecţie şi Ameliorare Zootehnică, ultimele două instituţii făcând evaluările în vederea acordării de despăgubiri gospodarilor afectaţi. 
 

 Suspiciune de marcare falsă de arbori la Ocolul silvic Bucovina

>În urma verificărilor, Garda Forestieră a făcut sesizare penală cu trei capete de acuzare: tăiere fără drept, furt de arbori şi folosirea unui dispozitiv de marcare fals

>Pentru nerespectarea regimului silvic, gardienii forestieri au dat amenzi de 11.000 de lei, operatorului economic cu pricina urmând a-i fi retras atestatul de exploatare

În perioada 6-10 septembrie 2021, în baza unei sesizări, delegaţii Gărzii Forestiere Suceava au organizat o acţiune comună de control împreună cu reprezentanţi ai  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava într-o proprietatea de fond forestier aparţinând unui operator economic din localitatea Ciumârna. Inspectorul-şef Mihai Gşpărel informează, printr-un comunicat de presă, că suprafaţa de 9 hectare se află pe raza localităţii Demăcușa, comuna Moldovița,
fiind administrată de Ocolul silvic Bucovina.
Potrivit sursei citate, pe durata verificărilor s-a constatat tăierea fără drept a 26 de arbori, cu un volum calculat după diametrul la cioată de 21,464 de metri cubi şi o valoare a prejudiciului de 15.462,57 de lei, inclusiv TVA. Mohai Găşpărel precizează că pe suprafaţa în cauză este în curs de exploatare o partidă de produse accidentale , respectiv de arbori uscaţi, rupţi sau doborâți de vânt. De asemenea, în afara arborilor care fac obiectul partizii cu pricina, au fost identificate de 21 cioate pe care se aplicase un dispozitiv de marcare având acelaşi indicativ ca şi cel de pe arborii din partidă, dar pentru care există suspiciunea de dispozitiv artizanal, adică fals. Controlul a fost efectuat imediat după producerea acestor fapte, astfel încât cea mai mare parte a arborilor marcaţi cu dispozitivul suspect de a fi fals s-au regăsit la faţa locului, fiind arbori verzi care nu corespund naturii produsului din partida de accidentale I. Pe cioplajul aplicat la înălţimea de 1,30 m a acestor arbori nu este înscris nici un număr curent. Cioplajele pe care sunt aplicate mărcile suspecte par a fi de câteva zile, fiind date cu pământ pentru a părea mai vechi, comparativ cu cele de la marcarea inițială care sunt înrășinate” explică şeful Gărzii Forestiere Suceav, conform căruia, după inventariere a rezultat un volum aferent acestor cioate de 28,308 de metri cubi şi o valoare a prejudiciului de 20.687,41 de lei, inclusiv TVA. De asemenea, identificaţi au fost 43 de arbori „demarcați” de foarte mici dimensiuni, cu diametre în jur de 14 cm, arbori uscaţi pe picior. În proximitatea respectivilor arborilor, s-au identificat mai multe aşchii pe care se puteau observa urme de vopsea de culoare verde, culoarea cu care a fost marcată partida de produse accidentale. Mihai Găşpărel reliefează că neregulile constatate fac obiectul unei sesizări penale cu trei capete de acuzare: tăiere fără drept, furt de arbori și folosirea unui dispozitiv fals de marcare. Totodată, Garda Forestieră Suceava a întocmit un raport prin care solicită Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, retragerea atestatului de exploatare pentru operatorul economic care a efectuat exploatarea în această suprafaţă. Nu în cele din urmă, s-au aplicat şi 3 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea regimului silvic, valoarea totală a amenzilor fiind de 11.000 de lei. „Garda Forestieră Suceava asigură permanent respectarea legislaţiei din domeniul silvic și cinegetic, având toleranţă zero faţă de orice abatere de la normele legale în vigoare” pune în vedere Inspectorul-şef Mihai Găşpărel.

 

Numărătoare inversă pentru amenajarea Parcului Şipote şi Pădurii Zamca 

>La transferarea efectivă acestora către administraţia locală s-a impus ca intervenţiile în cauză să se facă într-un interval de maxim 5 ani

>„Am fost atenţionaţi că este obligatoriu să respectăm termenul, iar dacă nu facem acest lucru, vom da pădurea înapoi” a spus Lungu

În şedinţa extraordinară de pe 16 septembrie, Consiliul Local va delibera asupra temei de proiectare pentru întocmirea studiului de fezabilitate privind amenajarea viitoarei zone de agrement Şipote din centrul Sucevei. Comisia tehnică special aleasă în acest sens, din care fac parte urbanişti, arhitecţi, peisagişti, silvicultori, consilieri locali, specialişti ai executivului, cât şi membri ai societăţii civile trebuia să prezinte propunerile până pe 16 august, însă dată a fost o amânare, întrucât o parte dintre cei în cauză aveau programate concedii de odihnă. În contextul în care pe 10 septembrie s-a împlinit un an de când Primăria Suceava a preluat pădurile-parc Şipote şi Zamca, primarul Ion Lungu avertizează că demersurile trebuie grăbite, deoarece, odată cu transferarea efectivă, s-a impus ca intervenţiile în cauză să se facă doar în interiorul unui interval de 5 ani. „Avem numărătoare inversă, pentru că, într-o perioadă de 5 ani de zile, trebuie să facem proiecte şi să le implementăm. Sigur, a trecut doar un an, dar până se realizează documentaţia, se organizează licitaţia şi începe execuţia, timpul trece. Am avut o discuţie pe această temă la Ministerul Mediului, unde am fost atenţionaţi că este obligatoriu să respectăm termenul, iar dacă nu facem acest lucru, am putea da pădurea înapoi” a spus Lungu, accentuând că proceduri similare vor fi parcurse  şi pentru Pădurea Zamca. Guvernul României a aprobat, printr-o hotărâre din septembrie 2020, transmiterea, cu titlul gratuit, a 143,925 de hectare fond forestier din grupa I funcţională-vegetaţie forestieră cu funcţii speciale de protecţie, subgrupa I.4.a-păduri speciale amenajate în scop recreativ-păduri parc, din domeniul public al statului şi din Administrarea Regiei Autonome a Pădurilor-Romsilva în domeniul Public al municipiului Suceava. Hotărârea de guvern prevede că „este interzisă trecerea terenurilor din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Suceava, prin hotărâre de Consiliu Local”. Reamintim că transferarea Pădurii-parc Şipote de la Ocolul silvic Pătrăuţi, respectiv de la Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, în domeniul public al municipiului Suceava a fost consacrată prin Legea nr. 220 din 2018, aprobată de Parlament după ce a fost iniţiată şi susţinută de către toţi parlamentarii judeţeni suceveni, indiferent de culoare politică.

 

Media suceveană de spaţii verzi pe cap de locuitor a sporit pe seama reducerii populării oraşelor şi municipiilor

>În timp ce suprafaţa spaţiilor verzi a crescut cu 260.000 de metri pătraţi, populaţia urbană a judeţului scăzut cu 5.084 de locuitori

>Fiecărui orăşean îi revine 21,61 de metri pătraţi de suprafaţă înverzită, cu 4,39 de metri pătraţi sub cea impusă, de 26 de metri pătraţi


Judeţul Suceava nu a reuşit să atingă media suprafeţei spaţii verzi pe cap de locuitor, stabilită a fi, în 2013, pentru mediul urban, una de 26 de metri pătraţi.  Potrivit Raportului privind starea mediului al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, în 2014, la o populaţie urbană de 259.185 de locuitori, suprafaţa totală a spaţiilor verzi era de 5.230.000 de metri pătraţi, însemnând o medie de 20,18 de metri pătraţi pe cap de locuitor. După o perioadă de 6 ani, adică în 2019, la 254.101 de locuitori, judeţul avea 5.490.000 de metri pătraţi de spaţii vezi, adică 21,61 de metri pătraţi pe cap de locuitor. Se observă, astfel, că, odată scurs acest interval, fiecărui sucevean din mediul urban îi revine, în medie, de un plus de 1,43 de metri pătraţi de suprafaţă înverzită. De asemenea, de menţionat este faptul căc, în timp ce suprafaţa spaţiilor vezi a crescut cu un total de 260.000 de metri pătraţi, populaţia urbană a judeţului scăzut cu 5.084 de locuitori, de unde se poate concluziona că media de spaţii verzi pe cap de locuitor a sporit inclusiv pe seama reducerii populării oraşelor şi municipiilor. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale aveau obligaţia de a asigura, din terenul intravilan, până la data de 31 decembrie 2013, o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 26 metri pătraţi pe locuitor. Drept urmare, media judeţeană suceveană  este cu 4,39 de metri pătraţi sub cea impusă de reglementările în vigoare. Conform Raportului privind starea mediului în anul 2020, în principal, în categoria spaţiilor verzi intră terenuri din intravilanul localităţilor, cum ar fi parcuri, scuare, fâşii plantate, spaţiile verzi publice de folosinţă specializată cum ar fi muzee în aer liber, dar şi spaţiile verzi aferente grădiniţelor, creşelor, unităţilor sanitare, unităţilor de protecţie socială, instituţiilor, edificiilor de cult, cimitirelor, parcurilor sportive pentru practicarea sporturilor de performanţă. La acestea se adaugă bazele de agrement, complexurile şi bazele sportive, spaţiile verzi pentru protecţia lacurilor şi cursurilor de apă, culoarele de protecţie faţă de structura tehnică şi, în cele din urmă, pădurile de agrement. Administrarea spaţiilor verzi proprietate publică este exercitată de autorităţile administraţiei publice locale, dar şi de alte organe împuternicite în acest scop. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ţină evidenţa spaţiilor verzi de pe teritoriul unităţilor administrative, prin constituirea registrelor locale ale spaţiilor verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări. Evidenţa spaţiilor verzi are drept scop organizarea folosirii raţionale a acestora, a regenerării şi protecţiei lor eficiente, cu exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative şi cantitative, precum şi asigurarea informaţiilor despre spaţiile verzi.

13 septembrie 2021

 Firmele cu de risc ridicat în producerea evaziunii fiscale au fost „călcate” de inspectorii fiscali suceveni 

>Descinderile s-au materializat în diminuarea cu 9,78 de milioane de lei a pierderii fiscale, un supliment de 21,44 de milioane de lei fiind orientat înspre bugetului statului

Nu mai puţin de 300 de acţiuni de control la firmele sucevene au organizat şi întreprins, în prima jumătate a anului 2021, inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, între acestea 235 fiind inspecţii fiscale parţiale, iar 65 încadrându-se în categoria controalelor inopinate. În primul rând, urmărită a fost verificarea cu privire la modul de calculare, evidenţiere şi virare, în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a obligaţiilor faţă de bugetul de stat. Conforme unei informări a AJFP, prioritate a fost acordată şi agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domenii cu grad de risc ridicat în producerea evaziunii fiscale, precum cele ale energiei, alcoolului, tutunului, produselor agroalimentare, transportului, turismului, construcţiilor, lemnului şi forţei de muncă. Vizaţi au fost inclusiv operatorii economici care înregistrează restanţe la plată, cei care nu depun deconturi sau care au TVA de rambursat mai multe luni în decursul unui an şi nu solicită rambursarea acesteia. Conform analizei citate, în baza celor depistate, controlorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice au stabilit un total suplimentar de 21,44 de milioane de lei care i se cuvenea bugetului statului. Verificările făcute s-au materializat în diminuarea cu 9,78 de milioane de lei a pierderii fiscală, în vederea recuperării sumelor datorate instituindu-se 3 decizii de măsuri asigurătorii, pentru 14,82 de milioane de lei. În domeniul produselor agroalimentare, inspectorii fiscali suceveni au  făcut 15 controale, în urma cărora s-au stabilit un supliment pentru bugetul statului în valoare de 296.979 de lei. Astfel, pierderea fiscală s-a diminuat cu 3,22 de milioane de lei, o decizie privind măsuri asigurătorii instituindu-se asupra sumei de 185.142 de lei. În domeniul transporturilor, inspectorii AJFP Suceava au avut 57 de descinderi, prilej cu care s-au stabilit sume suplimentare de 1,27 de milioane de lei, iar pierderea fiscală diminuat cu 6,53 de milioane de lei. În turism, cele 7 verificări s-au concretizat în atragerea suplimentară la buget a 99.423 de lei. Totodată, două decizii de măsuri asigurătorii pentru suma de 14,64 milioane de lei s-au instituit în construcţii, după cele 33 de controale în domeniu, o sumă  suplimentară de 18,88 de milioane de lei luând calea vistieriei naţionale. În cele din urmă, în domeniul exploatării şi prelucrării lemnului Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au desfăşurat 38  de acţiuni de control,  sumele stabilite a fi orientate înspre bugetul statului fiind în valoare de 886.317 de lei. La contribuabili persoane fizice, inspectorii fiscali suceveni au întreprins 187 de acţiuni, dintre care 185 de inspecţii fiscale parţiale două 2 constatări la faţa locului.


Şcoala de vară „Regenerare rurală prin antreprenoriat și valorificarea patrimoniului cultural”

>Programul include cursuri în domeniul antreprenoriatului, ateliere aplicative, activități de cercetare, elaborare de materiale și generare de idei

În perioada 13-18 septembrie 2021, Facultatea de Economie, Administraţie și Afaceri a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava derulează, în Suceava și Cacica, Şcoala de vară cu tema generală „Regenerare rurală prin antreprenoriat și valorificarea patrimoniului cultural”. Potrivit unui comunicat de presă al USV, astfel continuată este tradiţia din ultimii ani, primele ediţii fiind axate pe teme asociate valorificării patrimoniului material şi imaterial și dezvoltării afacerilor în mediul rural. Evenimentul este aşteptat de studenţii de la programele de licență, masterat și doctorat ale FEAA, dar și de cei ai universităților colaboratoare, respectiv cei de la Academia de Studii Economice București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. Programul include cursuri în domeniul antreprenoriatului, ateliere aplicative, activități de cercetare, elaborare de materiale și generare de idei care ulterior sunt puse în practică și testate în cadrul proiectului de cercetare  „PORT cultural” finanțat de UEFISCDI și coordonat de USV. La Școala de vară din acest an participă 20 de studenți din țară, 15 studenți de la USV, precum şi cadre didactice și experți constituind echipe active pe tematica selectată pentru atelierele de lucru: antreprenoriat în turism și valorificarea resurselor naturale; antreprenoriat în turism și patrimoniu; antreprenoriat și industrii creative; antreprenoriat și gastronomie şi antreprenoriat local și arhitectură. Rezultatele atelierelor vor fi expuse la „Piața satului”, organizată în curtea salinei din Cacica, sâmbătă, 18 septembrie 2021, începând cu ora 11.00, manifestare care va găzdui expoziţia producătorilor locali şi evenimentul „Gastro tur” al Grupului de Acțiune Locală Sucevița-Putna. În cadrul evenimentului vor fi promovate planşele cu propuneri de arhitectură pentru valorificarea și transformarea caselor tradiţionale ale Bucovinei, realizate în cadrul proiectului „PORT cultural” (www.portcultural.usv.ro). Partenerii în cadrul Şcolii de vară sunt Primăria Cacica, Salina Cacica, Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan”, Ambulanța pentru Monumente Moldova Nord, Direcția pentru Agricultură a Județului Suceava, Asociația GAL-Sucevița-Putna, „Dom Polski” Cacica, OAR Nord-Est, „iaBucovina.com”, „APT” Bucovina, ADER Suceava, „Salvează Satul” Bucovinean, „Simply Mind” şi „Țara Autentică”.

 

Proiectele Sucevei „au fost foarte apreciate” la Forumul oraşelor verzi

>Trebuie să dezvoltăm conceptul <green city>, să aducem mai mult verde în oraşele noastre” a susţinut, în cadrul manifestării, Ion Lungu, reprezentantul municipiului reşedinţă de judeţ şi al AMR   

>Suceava se evidenţiază cu autobuze, autoturisme, biciclete şi trotinete electrice, iluminat modern cu LED, încălzirea centralizată pe biomasă, dar şi cu adunarea selectivă a deşeurilor menajere, după model finlandez

Primarul Ion Lungu a reprezentat municipiul Suceava şi Asociaţia Municipiilor din România (AMR) la Forumul oraşelor verzi care s-a desfăşurat în Braşov, în intervalul 9-11 septembrie 2021, la iniţiativa acestui din urmă municipiul şi sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României. La  manifestare au participat reprezentanţi ai Preşedinţiei; Guvernului; ambasadelor Franţei, Suediei şi Elveţiei; autorităţilor publice locale; consiliilor judeţene; primari cât şi specialişti în domeniu. Edilul-şef sucevean a transmis că primarii de municipii  s-au arătat interesaţi de găsirea de soluţii pentru combaterea schimbărilor climatice şi de gestionare a crizei climatice. „Oraşele viitorului trebuie sa fie oraşe verzi, ecologice, sănătoase, dezvoltate puternic. Trebuie să dezvoltăm conceptul <green city>, să aducem mai mult verde în oraşele noastre. Aceste lucruri se pot realiza prin îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului” este de părere Ion Lungu. În acest sens, printre soluţiile care pot fi luate în considerare avansate au fost cele privind transportul ecologic; transportul alternativ: bicicletele şi trotinetele; gestionarea spaţiilor verzi; amenajarea de piste pentru biciclete; iluminatul inteligent şi cartierele multi-ecologice. Astfel, Primăria Suceava a promovat şi promovează, în continuare, proiecte pentru transformarea municipiului în „oraş verde-green city”, cum ar fi transportul ecologic integrat; autobuze şi autoturisme electrice; biciclete şi trotinete electrice; iluminat modernizat cu lămpi tip LED, atât public, cât şi în şcoli; încălzire centralizată a locuinţelor cu centrală pe biomasă; colectarea deşeurilor menajere după model finlandez, cu platforme îngropate şi semi-îngropate. Pe lângă toate acestea, şeful executivului sucevean evidenţiază că în curs de amenajare este pădurea-parc de 150 de hectare transferată prin Hotărâre de Guvern în administrarea municipiului Suceava. „Dăm în folosinţă un parc pe o suprafaţă de 15 hectare pe malul râului Suceava cu spaţii verzi şi piste pentru biciclişti şi reabilităm clădiri cu eficientă energetică, exemplul cel mai elocvent fiind reabilitarea clădirii Primăriei municipiului Suceava. Sper ca după participarea la acest forum să promovăm și alte proiecte importante pentru conceptul de <oraş verde>!” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei, reliefând că „Proiectele municipalităţii prezentate în cadrul forumului au fost foarte apreciate de cei prezenţi”.  

 

Tariful de cazare pentru însoţitorii internaţilor în Spitalul Judeţean se reduce chiar la mai mult de jumătate  

>Cel mai mare tarif propus este cel de 33 de lei pe zi, plătit de însoţitorii pacienţilor neoplazici, TBC, diabet, arşi şi HIV/SIDA

>Faţă de 70 de lei pe zi, până acum, în cazul însoţitorilor altor bolnavi adulţi tariful de cazare va fi de 22 lei pe zi

La cererea conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Consiliul Judeţean Suceava va modifica tarifele pentru serviciile hoteliere prestate către însoţitorii pacienţilor internaţi în secţiile unităţi sanitare din reşedinţa de judeţ. Aceasta după ce, pe 30 august 2021 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 18 care modifică art. 233 al Legii nr. 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Conform recentelor prevederi legislative, „tariful serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul cu vârsta mai mare de 3 ani internat într-un spital public, suportat de însoţitor, nu poate depăşi dublul sumei reprezentând alocaţia de hrană specifică secţiei în care este internat copilul”. Astfel, în secţiile de pediatrie, chirurgie infantilă, infecţioase, diabet, ORL, oftalmologie şi NPI, la o normă de hrană de 13,20 de lei pe zi, însoţitorii vor achita un tarif de cazare de 26 de lei pe zi. Acelaşi tarif este valabil este valabil şi pentru însoţitorii bolnavilor-psihic, în timp ce în cazul însoţitorilor altor bolnavi adulţi, la o alocaţie de 11 lei pe zi, tariful de cazare va fi de 22 lei pe zi. De asemenea, în cazul însoţitorilor bolnavilor neoplazici, TBC, diabet, arşi şi HIV/SIDA, la o alocaţie de hrană de 16,50 de lei pe zi, tariful pentru servicii hoteliere este propus la 33 de lei pe zi.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 81 din 27 mai 2021 tariful pentru însoţitorii copiilor cu vârsta de este 3 ani fusese aprobat la 70 de lei pe zi, ceea ce înseamnă că la unele categorii de însoţitori se va proceda la o diminuare mai mare şi de 50%.

 

Patru asocieri de firme vor să amenajeze terenul de fotbal de tip UEFA

Licitaţia pentru teren de sport tip I de dimensiuni UEFA în municipiul Suceava a avut loc, a anunţat primarul  Ion Lungu.

Conform edilului-şef, au fost depuse 4 oferte, acestea venind din partea a tot atâtea asocieri de firme. „Sperăm ca licitaţia să fie adjudecată, să putem face acest teren de tip I, pentru antrenament”, a spus Ion Lungu. Valoare proiectului este de  aproximativ 7 milioane lei, fără TVA. În cauză este un „teren de fotbal standard, omologat UEFA”, cu dimensiuni de 105 de metri x 68 de metri şi tribună pentru 500 de spectatori.  Acesta va fi amenajat în cadrul viitorului Complex sportiv care va include Sala polivalentă, un stadion nou şi bazine de înot de nivel olimpic, investiţii care ar urma să fie făcute pe strada „Iuliu Hossu”, pe stânga, la ieşire din Suceava, înspre Fălticeni, pe o suprafaţă de 12 hectare de teren transferate Primăriei Suceava prin Hotărâre de Guvern.  Pe de altă parte, Ion Lungu am mai precizat că, din cauza „solicitărilor de clarificări cât şi perioadei concediilor”, licitaţia pentru desemnarea constructorului Sălii polivalente a fost amânată de pe 14 septembrie, până pe miercuri, 29 septembrie, ora 15.00. Până acum, pentru înscrierea în competiţie, de la Primăria Suceava au cerut infirmaţii aproximativ 30 de firme.