08 august 2023

 

Spitalul Judeţean de Urgenţă, aproape 27 de milioane de lei de încasat din contractele încheiate CAS şi DSP

> Consiliul Judeţean Suceava avea de încasat 6,47 de milioane de lei, „în cadrul proiectelor aflate în derulare cu finanţare din fonduri externe nerambursabile”

Sume importante de încasat aveau, la finele primului semestru al anului 2023, Consiliul Judeţean Suceava şi instituţiile publice din subordine. Aceasta potrivit Raportului de analiză pe bază de bilanţ privind situaţiile financiare, document făcut public la sfârşitul lunii iulie, pe site-ul Consiliului Judeţean. Astfel, din drepturile constatate de încasat, în valoare de 17,71 de milioane de lei, 7 milioane de lei reprezintă cota de 40% din impozitul asupra mijloacelor de transport de peste 12 tone, sumă de datorată de unităţile administrativ-teritoriale din judeţ. La aceasta se adaugă 3,88 de milioane de lei cu titlul de penalităţi calculate de Consiliul Judeţean Suceava în cadrul contractelor de execuţie încheiate prin Programul Sistem Integrat de Management al Deşeurilor, cât şi 229.592 de lei însemnând eşalonare la plată  a unor titluri executorii emise pe numele unor unităţi administrativ-teritoriale în contul contribuţiei datorate de acestea prin acelaşi program. În cele din urmă, la jumătatea anului Consiliul Judeţean Suceava avea de încasat 6,47 de milioane de lei de la bugetul de stat şi de la Uniunea Europeană, „pentru plăţile efectuate în cadrul proiectelor aflate în derulare cu finanţare din fonduri externe nerambursabile”. În ceea ce priveşte instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe 30 iunie 2023, conform situaţiilor financiare, acestea aveau de încasat 30,68 de milioane de lei. Cea mai mare parte, 26,86 de milioane de lei reprezintă sume de încasat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, provenind, în principal, din prestări de servicii şi din contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate şi cu Direcţia de Sănătate Publică. La fel, la nivelul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, la momentul la care facem referire erau înregistrate drepturi de încasat de 3,70 de milioane de lei însemnând tarife pentru utilizarea zonei drumurilor judeţene, calculaţii pentru transportul agabaritic, cât şi amenzi.

 În judeţul Suceava,

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, mai mare decât cel înregistrat la nivel naţional

> În martie 2023, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a fost de 78,9%, acesta crescând cu 1 punct procentual faţă de aceeaşi lună din 2022

Volumul mărfurilor exportate în luna martie 2023 din judeţul Suceava, în valoare de 67,81 de milioane de euro, a fost mai mic decât volumul mărfurilor importate, cel de 85,91 de milioane de euro, astfel încât balanţa comerţului internaţional prezintă un deficit comercial de 18,98 de milioane de euro. Aceasta conform Buletinului statistic lunar dat publicităţii recent de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava şi potrivit căruia, faţă de luna martie a anului 2022, deficitul comercial a înregistrat o creştere de 1 milion de euro. Sursa citată relevă că în intervalul 1 martie-31 martie 2023 volumul mărfurilor exportate din judeţul Suceava a fost de 175,088 de milioane de euro, mai mic faţă de valoarea mărfurilor importate, cea de 239,079 de miilioane de euro. Astfel, deficitul comercial consemnat a însumat 63,99 milioane de euro, în creştere cu 11,12 de milioane de euro, comparativ cu cele înregistrat în perioada omoloagă din anul 2022. Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava mai evidenţiază că gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a fost, în luna martie 2023, unul de 78,9%, acesta crescând cu 1 punct procentual faţă de aceeaşi lună din 2022. În martie 2023, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi din judeţul Suceava a fost mai mare cu 0,6 puncte procentuale faţă de gradul de acoperire înregistrat la nivel naţional (78,3%). În perioada 1 ianuarie-31 martie 2023, în judeţul Suceava gradul de acoperire al importurilor cu exporturi a fost 73,2%, mai mic cu 3,9 puncte procentuale faţă de gradul de acoperire înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2022, cel de 77,1%.

07 august 2023

Municipiul Suceava

Premise pentru o execuţie bugetară remarcabilă la sfârşit de an 2023

> „Sunt convins că la sfârşitul anului vom avea, în cifre absolute, cea mai bună execuţie a bugetului, de la Revoluţie încoace” a declarat primarul Ion Lungu

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, recunoaşte că, procentual, execuţia bugetară la finele primelor două trimestre ale anului 2023, cea de 39,65%, este una relativ mică, mai ridicată pe secţiunea de funcţionare a bugetului şi mai coborâtă în cazul secţiunii de dezvoltare. Acest din urmă deficit este şi urmare a întârzierii cu care autorităţile centrale responsabile au derulat procedurile aferente Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR) şi Programului Operaţional Regional (POR) 2021-2027. „Aşa este, ne trage în jos partea dezvoltare, pentru că proiectele europene pe care le avem sunt, din motive obiective, la etapa de implementare, şi nu la cea de executare propriu-zisă. Proiectele municipalităţii încă parcurg diversele faze, de la proiectare, aprobare, semnare contracte de finanţare şi continuând cu proceduri de licitaţie” subliniază edilul-şef. Lungu ţine să evidenţieze, însă, „partea bună” a execuţiei bugetare de la jumătatea anului 2023, respectiv creşterea încasărilor din veniturile proprii. Astfel, faţă de perioadă corespunzătoare din 2022, la „cel mai important indicator” al programului anual de venituri şi cheltuieli s-a înregistrat un plus de 43,90 de milioane de lei, echivalentul a mai mult de 8 milioane de euro. Primarul reşedinţei de judeţ opinează că în aceste circumstanţe, se poate considera că există premise pentru o execuţie bugetară remarcabilă la fine de an.  „Sunt convins că la sfârşitul anului vom avea, în cifre absolute, cea mai bună execuţie a bugetului de la Revoluţie încoace. Anul trecut, aceasta fost de peste 300 de milioane de lei, iar în 2023 o vom depăşi” a precizat ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Aceasta cu condiţia materializării proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă, specialiştii executivului municipal sucevean depunând eforturi întreţinute în acest sens. „Vrem să executăm cât mai mult pe partea de investiţii, dar lucrările pe fonduri europene, în special pe PNRR, sunt la proiectare sau licitaţie, şi nu la faza de implementare, când efectiv banii vin în conturi. Sperăm ca acest lucru să se întâmple în perioada următoare, încă din vară” a accentuat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. În primele 6 luni ale anului 2023, la bugetul local al Sucevei s-au făcut încasări de totale de 257,609 de milioane de lei Potrivit execuţiei bugetelor municipiului Suceava, până pe 30 iunie, gradul de realizare a veniturilor planificate a atins de 39,15%. Veniturile au fost realizate în proporţie de 66,18% la secţiunea de funcţionare a bugetului, respectiv de 20,17% la secţiunea de dezvoltare.     


Primarii, îngăduitori cu vânzarea de produse agricole pe marginea drumurilor

> „Pe durata controalelor ne-am confruntat cu diverse probleme, unele care ar fi ţinut de ANAF şi chiar de ITM” spune Elena Claudia Gogu, director executiv al Direcţiei Agricole

Având atribuţii de control numai în spaţii comerciale autorizate,  Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava a apelat la  Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, cele două instituţii desfăşurând acţiuni comune de verificare a vânzătorilor ambulanţi de produse agricole. Elena Claudia Gogu, directorul executiv al DAJ, spune că vânzarea de legume şi fructe pe marginea drumurilor este o practică nu tocmai în regulă, însă responsabilităţi pe această linie revin şi autorităţilor administraţiei publice locale. „Am avut discuţii şi cu primarii din diversele localităţi în care - trebuie să recunoaştem - prezenţa vânzătorilor ambulanţi pe marginea drumurilor se face cu acordul acestora. Poate, dacă primarii ar fi mai atenţi, am mai stăvili ceea ce se întâmplă, pentru că rezultatul controalelor la comercianţii ambulanţi nu arată tocmai bine” susţine directorul executiv al DAJ. Şefa Direcţiei Agricole spune că pe durata acţiunilor de control au fost identificate aspecte care depăşesc ariile de competenţe ale celor două instituţii, unele vizând mai degrabă pe cele din sarcina Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice şi Inspectoratului Teritorial de Muncă. „Din păcate, ca instituţii, DAJ şi DSVSA, nu au autoritatea de a rezolva ce se petrece acolo, deoarece, pe durata controalelor ne-am confruntat cu diverse probleme, unele care ar fi ţinut de ANAF şi chiar de ITM. Sunt aspecte mai complexe, care ne depăşesc competenţele” a punctat Claudia Elena Gogu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava.   

 Nici urmă de pesticide la beneficiarii ajutorului minimis  pentru cultivarea de tomate, usturoi şi cartofi

> „Garantăm, sută la sută, că într-adevăr, la aceştia lucrurile stau foarte bine” a declarat Elena Claudia Gogu, şefa Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană 

Din păcate, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava nu are atribuţii pe partea de analize a prezenţei reziduurilor de pesticide în legume şi fructe, instituţia având competenţe „în tot ceea ce înseamnă comercializarea, începând de la producţia primară, mergând pe filiera de produs, atât în ceea ce priveşte mici producători, cât şi persoanele juridice”. „Avem atribuţii de verificare a conformităţii produselor, dar şi a modului de comercializare, pe partea de etichetare” informează Elena Claudia Gogu, director executiv al DAJ. Şefa primei instituţii agricole a judeţului ţine să evidenţieze că sub acest aspect lucrurile sunt sub control, în special la beneficiarii ajutorului de minimis, în speţă la cultivatorii de tomate, cartofi şi usturoi, care sunt verificaţi împreună cu inspectorii Oficiului Judeţean Fitosanitar Suceava. Aceasta întrucât fermierii care primesc subvenţii pentru culturile amintite sunt obligaţi să ţină registrul de evidenţă a tratamentelor, verificările confirmând respectarea prevederilor legale. „Pentru aceşti fermieri garantăm, sută la sută, că într-adevăr lucrurile stau foarte bine, lucru dovedit şi prin analizele care se iau - ce este drept prin eşantionare -, analize care au dovedit că nu există reziduuri de pesticide” subliniază directorul executiv la DAJ. Pe de altă parte, în scopul obţinerii de produse agricole sănătoase, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava organizează, periodic, dezbateri şi cursuri de instruire cu producătorii agricoli. „În fiecare an, la început de sezon agricol, încercăm să comunicăm producătorilor din judeţul Suceava, împreună cu colegii de la Oficiul Judeţean Fitosanitar, care sunt condiţiile optime de producere a legumelor. Am chemat alături Banca de Gene, am desfăşurat acţiuni cu seminţe româneşti, dar şi cu firme de inputuri cât mai aproape de <ecologic>, astfel încât rezultatul final al muncii fermierilor să fie tot mai sănătos” a declarat Elena Claudia Gogu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană.  

06 august 2023

 Vouchere de vacanţă şi bonificaţii pentru salariaţii firmei de transport electric de călători

> „Avem o societate de transport modernă, care este
recunoscută la nivel naţional” a declarat primarul Ion Lungu, subliniind că responsabilitatea este mare când un şofer conduce un autobuz de jumătate de milion de euro

Angajaţii societăţii Transport Public Local Suceava au parte de beneficii aferente cheltuielilor de personal. Aceasta în urma modificărilor, prin „diminuări şi suplimentări” între capitolele bugetului firmei de transport în comun de călători. „În cadrul bugetului acordat, cu nişte mutări în cadrul capitolelor bugetare, s-a suplimentat bugetul la capitolul cheltuieli de personal, cu 1,87 de milioane de lei. Chiar dacă acolo mai sunt şi nişte hotărâri în instanţă, sunt de acord ca salariaţii de la TPL să câştige cât mai bine, pentru că au aceste mijloace de transport, care sunt foarte scumpe, jumătate de milion de euro dată la câte un şofer, şi atunci trebuie să aibă şi aceştia responsabilitate. Lucrurile merg bine la TPL, mulţumesc conducerii de acolo, pentru că avem o societate modernă de transport, care este recunoscută la nivel naţional. Mulţi au fost la Suceava şi spun că avem un transport civilizat, lucru care ne bucură” a subliniat Ion Lungu, primarul Sucevei. La cheltuielile de personal, în bugetul TPL s-au făcut suplimentări însemnând 540.000 de lei sporuri, prime şi alte bonificaţii aferente salariului de baza, 377.000 de lei vouchere de vacanţă şi 1,06 milioane de lei drepturi salariale cuvenite în baza unor hotărâri judecătoreşti. 

 Nu s-au identificat reziduuri de pesticide peste limitele maxime admise În legumele şi fructele sucevene de sezon

> Oficiul Fitosanitar Suceava atrage atenţia că între ultimul tratament efectuat şi punerea în consum a produselor vegetale este obligatoriu să treacă un  „timp de pauză”

Oficiul Fitosanitar Suceava are atribuţii în ceea ce priveşte controlul produselor de protecţie a plantelor, atât la comercializarea, cât şi la utilizarea acestora. Conform unei informări a structurii din subordinea Autorităţii Naţionale Fitosanitare, în cadrul Programului anual de monitorizare a reziduurilor de pesticide în legume, fructe şi cereale, specialiştii Oficiului prelevă probe din producţia autohtonă. Astfel, anul acesta, până săptămâna trecută, prelevate au fost 30 de probe, acestea fiind transmise laboratorului din judeţul Mureş. În urma analizelor, „nu au rezultat reziduuri de pesticide peste limitele maxime admise”. „Monitorizate au fost legume şi fructe de sezon, precum pătrunjel, mărar, salată, spanac, usturoi, ceapă verde, conopidă, roşii şi castraveţi, toate probele fiind conforme” relevă sursa citată. Oficiul Fitosanitar Suceava reliefează că, la utilizarea produselor de protecţie a plantelor, fermierii sunt obligaţi, prin Regulamentul 1107 al Parlamentului European şi Consiliului, să ţină evidenţa produselor de protecţie a plantelor. În momentul în care sunt verificaţi, fermierii trebuie să prezinte respectivul registru, „aceasta fiind o modalitate de control”. Oficiul Fitosanitar Suceava atrage atenţia că între ultimul tratament efectuat şi punerea în consum a produselor vegetale este obligatoriu să treacă un  „timp de pauză”, în funcţie de produsul de protecţie a plantelor folosit. „Unele dintre produse au un timp de pauză de 3 zile, altele de 5 zile, 7 zile sau de 14 zile. Aceasta este modalitatea de control şi prin care fermierul poate dovedi că respectă timpul de pauză. De asemenea, fermierii trebuie să utilizeze produse omologate pe teritoriul României” a punctat sursa citată. 
 

 

Pentru a participa la festivalul din Italia

Primăria sprijină financiar Clubului Video Art de la Colegiul Petru Rareş

> La ediţia din 2022, Leuenberger Rolf, preşedintele UNICA, felicita municipiul Suceava şi Clubul Video Art pentru „implicarea în descoperirea de talente şi abilităţi pentru cinematografie în rândul tinerilor”

Autorităţile administraţiei publice locale sucevene sprijină financiar participarea la competiţii internaţionale a membrilor Clubului Video Art Suceava. Astfel, în 2023, din bugetul municipiului Suceava este asigurată suma de 15.000 de lei, aceasta pentru deplasarea elevilor Colegiului Naţional Petru Rareş la Festivalul Mondial al Cinematografiei de Amatori UNICA, care se va desfăşura în perioada 10-16 septembrie, în Comacchio, Italia. În 2016, municipiul Suceava a găzduit Festivalul şi Congresul Uniunii Internaţionale de Cinema, „care a avut un ecou plin de admiraţie, prin recunoaşterea profesionalismului şi a calităţii modului de prezentare şi desfăşurare a festivalului organizat la Suceava”. La acel moment, municipiul Suceava se asocia cu Asociaţia Naţională  a Cinecluburilor din România, reprezentată prin Asociaţia Cultural Educativă Clubul Video Art a elevilor de la Colegiul Naţional Petru Rareş. La ediţia din 2022, Leuenberger Rolf, preşedintele UNICA, felicita municipiul Suceava şi Clubul Video Art pentru „implicarea în descoperirea de talente şi abilităţi pentru cinematografie în rândul tinerilor”. Astfel, profesorul Viorel Ieremie, preşedintele Video Art, a fost votat de Adunarea Generală a cluburilor de cinematografie din 30 de ţări drept unul dintre cei 7 membri ai Consiliul Director. Delegaţia Clubului Video Art Suceava care se va deplasa la Festivalul Mondial al Cinematografiei de amatori UNICA din Comacchio, Italia, este formată de 6 persoane.

03 august 2023

Primăria Suceava a comandat expertizarea tehnică şi auditarea energetică pentru reabilitarea termică a 33 de blocuri de locuinţe

> „Sperăm să reabilităm cât mai multe blocuri, mai ales că există diverse oportunităţi” a declarat primarul Ion Lungu


Primăria municipiului Suceava a finalizat licitaţia pentru întocmirea auditului energetic şi a expertizei tehnice în vederea reabilitării termice a 33 de blocuri de locuinţe. Scoase la concurs a fost realizarea documentaţiei pentru loturile nr.2, nr.3, nr. 6, nr.8 şi nr.9, cele 5 pentru care nu s-au găsit amatori în runda anterioară. Primarul Ion Lungu informează că de această dată licitaţia a fost adjudecată, câştigătorii fiind o firmă din Cluj Napoca (4 loturi) şi o alta din Bucureşti (un lot). „Este vorba despre mai multe blocuri din mai toate zonele oraşului. În contractul Climatic City pe care vrem să-l încheiem este clar prevăzută această strategie a municipalităţii de a avea clădiri reabilitate din punct de vedere al eficienţei energetice. Sperăm să reabilităm cât mai multe blocuri, mai ales că există diverse oportunităţi, atât în cadrul Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi prin Programul Operaţional Regional 2021-2027, cu probabilitatea de a  apărea şi noi măsuri în acest sens” precizează edilul-şef sucevean. Astfel, intervenţii în vederea creşterii eficienţei energetice vor avea loc la blocuri de locuinţe de pe strada Mărăşeşti, strada Mihai Viteazu, Bulevardul 1 Mai, strada Eroilor, Calea Unirii, Aleea Nucului, strada Samuil Isopescu, Bulevardul George Enescu, Bulevardul Ana Ipătescu, Calea Obcinilor, Bulevardul 1 Decembrie 1918, strada Bistriţei şi strada Rulmentului. „În acest moment avem deja lucrări la mai multe blocuri care sunt în curs de reabilitare cu fonduri guvernamentale, în mod special în zona Burdujeni, acolo unde se asigură o contribuţie de finanţare de 60% din partea Guvernului şi 40% de la autorităţile locale şi asociaţiile de proprietari” a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

 


Colegiul Tehnic Petru Muşat, în reţeua şcolilor verzi, printr-un proiect de peste 3 milioane de euro

Primăria municipiului Suceava a depus proiectul pentru dezvoltarea reţelei de şcoli verzi la Colegiul Tehnic Petru Muşat. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, conform căruia, este vorba despre „un proiect mare”, în valoare de 15,70 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3,2 milioane de euro. Şeful municipalităţii sucevene spune că în lucrări de reabilitare vor intra 3 corpuri de clădiri, „cu energie regenerabilă, panouri solare şi panouri fotovoltaice”. Efectuate vor fi lucrări de amenajări exterioare pentru desfăşurarea de activităţi didactice în aer liber, construite vor fi un pavilion educaţional şi, de asemenea, o seră pentru desfăşurarea de activităţi specifice atelierelor din unitatea de învăţământ. Prevăzute sunt realizarea de facilităţi pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi amenajarea unui sistem pentru obţinerea compostului, în vederea gestionării adecvate a materialelor biodegradabile. În definitiv, conform şefului executivului local sucevean, este vorba despre aplicarea tuturor prevederilor din Ordinul nr. 4147 din 2022, „a tot ceea ce însemnă conceptul de şcoală verde”. „Îi felicit pe salariaţii noştri din Primărie, cât şi conducerea Colegiului Petru Muşat, care şi-au dat interesul să putem depune acest proiect. Pe lângă acesta, aşa după cum se ştie, săptămâna trecută am semnat, la Bucureşti, un proiect foarte important, în valoare de 32,68 de milioane de lei, respectiv de peste 6 milioane de euro, pentru dotări, laboratoare şi digitalizare a unităţilor de învăţământ, unul dintre cele mai mari de la nivelul Ministerului Educaţiei. Iată că investim aproximativ 10 milioane de euro în învăţământ” a evidenţiat Ion Lungu, primarul Sucevei.                                


Două oferte la licitaţia de 1,5 milioane de lei pentru reabilitarea energetică a Şcolii Gimnaziale nr. 7 din Iţcani 

> Deoarece firma constructoare a dat faliment, o nouă licitaţie trebuie ţinută şi pentru terminarea lucrărilor de la grădiniţa din curte

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava a derulează proceduri de licitaţie pentru creşterea eficienţei energetice a Şcolii Gimnaziale nr. 10 din cartierul Iţcani. Ion Lungu, primarul Sucevei, arată că înregistrate sunt două oferte, respectiv cele ale firmelor sucevene Euroest Grup şi Comtransport. Valoarea investiţiei scoase la licitaţie este de 1,5 milioane de lei, în perimetrul unităţii de învăţământ desfăşurându-se lucrări şi la grădiniţă. „Sperăm ca ofertele să fie eligibile, să se adjudece lucrările la această şcoală. Aici avem o problemă cu grădiniţa de pe lângă această unitate de învăţământ. Lucrările au mers foarte bine, într-un an de zile  fiind ridicată la roşu. Din păcate, firma constructore a dat faliment, iar contractul a fost reziliat. În ţară mai sunt vreo 10 grădiniţe aflate în aceeaşi situaţie cu cea din Suceava. Acum se fac eforturi pentru ca Ministerului de Finanţe să suplimenteze bugetul Ministerul Educaţiei, în aşa fel încât să fie reluată licitaţia pentru valoarea rămasă de executat, astfel încât să terminăm lucrările la grădiniţa din Iţcani” a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.   

02 august 2023

 Pe axul rutier principal al Sucevei

S-a găsit soluţia tehnică la supraînălţarea capacelor de canal de pe carosabil

> „Este vorba despre un sistem de reglare, acestea putând şi ridicate s-au coborâte, după cum este nevoie” spune primarul Ion Lungu

Pentru Primăria Suceava, în această perioadă lucrările de asfaltare reprezintă o prioritate. Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ, a informat, ieri, că firmele aflate sub contract cu Primăria intervin pe străzile Vasile Lupu şi Dragomirna din cartierul Iţcani, cât şi pe strada Ştefan Luchian din cartierul Burdujeni, toate de pământ. Conform primului gospodar al urbei, se lucrează, de asemenea, în alte zece puncte de raza Sucevei, însă „cea mai importantă şi mai amplă” este reabilitarea axului rutier principal, de la intrarea în Burdujeni, până la ieşirea înspre Fălticeni. Lungu a continuat inspecţiile în teren, remarcând că în timp ce cu frezarea carosabilului s-a depăşit podul CFR, turnarea covrului asfaltic este rămasă destul de în urmă. „Eu zic că se lucrează <binişor>, deşi este delicat să lucrezi pe timp de noapte. Părerea mea este că s-a frezat un pic cam mult, dar constructorii au venit cu explicaţia că trebuie făcute, în continuare, lucrările pe podul peste calea ferată de la Burdujeni. Pe pod există rosturi de dilatare, iar aceasta este strategia, pentru că nu este indicat ca  rosturile să fie frezate, şi să nu fie turnat asfalt” subliniază Lungu. Un alt impediment ar fi şi supraînălţarea gurilor de canal, problemă căreia, se pare, i s-a găsit o rezolvare. „Sper ca în trei luni de zile să ajungem la capăt cu asfaltarea axului principal. Sigur că ne dorim să se facă lucrări de calitate şi insistăm în acest sens. Merg noaptea în control, iar ca noutate în proiect este că se montează capace de canalizarea care se reglează. Este vorba despre un sistem de reglare, acestea putând şi ridicate s-au coborâte, după cum este nevoie. Este un lucru foarte bun, deoarece nu mai trebuie schimbată rama” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
 

 În primele 2 zile

Două sute cincizeci de suceveni vor prima de 3.000 de lei pentru casarea maşinilor vechi

> Programul a demarat pe 31 iulie, municipiul Suceava a fiind prins cu fonduri pentru 1.000 de autovehicule uzate 

Până marţi, din municipiul Suceava se înscriseseră pe platforma Administraţiei Fondului de Mediu 250 de persoane care vor să-şi caseze autoturismele vechi prin Programul „Rabla local”. Primarul Ion Lungu a ţinut să puncteze că, după această etapă, care va expira la finele lunii august, cererile vor fi preluate de Primărie, care va verifica îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor stabilite prin lege. „I-am contactat pe cei de pe lista pe care am întocmit-o anterior la Primărie şi i-am îndrumat ca să depună cererile la Ministerul Mediului. Am oferit inclusiv consultanţă persoanelor care aveau nelămuriri şi urmează să vedem câţi suceveni se vor înscrie în program. Noi ne dorim să fie cât mai mulţi, să epuizăm cele 1.000 de maşini la care avem dreptul, conform hotărârii de guvern” a precizat şeful executivului sucevean. Programul „Rabla local”, demarat pe 31 iulie, prevede acordarea, către proprietarii de „rable”, a unui stimulent de casare în valoare de 3.000 de lei, dintre care 2.400 de lei de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi 600 de lei din bugetul local. Municipiul Suceava a solicitat finanţare pentru 1.000 de autovehicule, totalul necesar derulării Programului „fiind de 3 milioane de lei, adică  2,4 de milioane de lei de la Administraţia Fondului de Mediu şi 600.000 de lei din bugetul local. „Când vor veni banii, de la guvern, Primăria va pune diferenţa, astfel încât să achităm prima de 3.000 de lei celor care casează maşini vechi” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. 
 

 

Patruzeci de proiecte sucevene pentru diminuarea impactului asupra climei 


> Primăria Suceava are ca prioritate parafarea, în această toamnă, la Comisia Europeană, a Climate Cyty Contract

> „Tragem speranţă să obţinem surse de finanţare pentru aceste proiecte” a declarat primarul Ion Lungu

Grupul de lucru local pentru implementarea misiunii „100 de oraşe inteligente şi neutre din  punct de vedere al impactului asupra climei până în anul 2030” din cadrul Programului Horizon Europe, s-a întâlnit la sediul municipalităţii, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă Ion Lungu, primarul Sucevei. Şeful executivului sucevean informează că, în această etapă, a fost elaborat, în forma de draft, contractul climatic, documentaţie care include şi fişele de proiect identificate. Potrivit lui Lungu, printre domeniile de intervenţie propuse in cadrul grupurilor tematice de lucru se numără mobilitatea urbană; eficienţa energetică; energie regenerabilă; iluminatul public; managementul deşeurilor; managementul apei; regenerarea urbană şi cel intitulat cetăţeni inteligenţi şi guvernare deschisă. Conform primarului, pentru implementarea Climate Cyty Contract în domeniile menţionate, autorităţile administraţiei publice sucevene au pregătit deja un portofoliu de 40 de fişe de proiect, obiectivul urmărit fiind parafarea, în această toamnă, la Comisia Europeană, a contractului în cauză. „Tragem speranţă să obţinem surse de finanţare pentru aceste proiecte. Mulţumim Universităţii Suceava pentru activitatea  avută in cadrul grupului de lucru, în mod special domnului prorector Mihai Dimian” a spus Ion Lungu, primarul Sucevei.

01 august 2023

 Primăria Suceava taie din cheltuielile cu bunurile şi serviciile

> Pe partea de personal, deşi există 100 de posturi vacante, pentru ocuparea acestora nu s-au făcut angajări

Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava iau măsuri de reducere a cheltuielilor, în conformitate cu imperativele de la nivel de Guvern. Aşa rezultă inclusiv dintr-o notă de fundamentare a Serviciului de administrare străzi şi sistematizare rutieră din cadrul executivului, prin care la rectificare s-a cerut diminuarea sumelor alocate prin bugetul aprobat la începutul anului 2023. „Având în vedere lucrările preconizate a se efectua până la sfârşitul anului, serviciile privind dirigenţii de şantier, măsurătorile topo-cadastrale, documentaţiile tehnice, în urma analizei bugetare este propusă, în cadrul paragrafului <străzi>, rectificarea în minus cu 2,5 milioane de lei a alineatului cu <bunuri şi servicii> se subliniază în nota de citată. Primarul Ion Lungu, recunoaşte că, într-adevăr, „problema este că trebuie diminuate cheltuielile cu bunurile şi serviciile”. „A apărut o lege care spune că suntem obligaţi să reducem cu 10% cheltuielile de bunuri şi servicii. Noi nu mai putem să suplimentăm bugetul la bunuri şi servicii, ba din contra trebuie să-l diminuăm. Am luat de la străzi, dar nu e vorba de bugetul pentru repararea acestora, ci de la analize, studii, strategii, dirigenţii de şantier etc. Am convenit că la acestea este prinsă o sumă mai mare şi putem lua aceşti bani, în aşa fel încât să jonglăm în cadrul capitolului bunuri şi servicii” a subliniat edilul-şef sucevean. Totodată, pe fondul „semi-crizei economice”, autorităţile locale renunţă, printre altele, la achiziţionarea de toaletele semi-automatizate, suma de  1 milion de lei fiind luată şi de la întocmirea cadastrului tehnico-edilitar,  acolo unde alocarea iniţială de 3 milioane de lei nu mai poate fi cheltuită în acest an. „Toate aceste lucruri sunt legate de strategia de a nu creşte bugetul de bunuri şi servicii. Am fost nevoiţi să luăm bani dintr-o parte şi din alta, în aşa fel încât să putem da curs inclusiv solicitărilor care sunt” a explicat şeful municipalităţii. La categoria cheltuieli de personal, edilul-şef spune că, deşi  organigrama şi statul de funcţii includ 100 de posturi vacante, pentru ocuparea acestora nu s-au făcut angajări.  „Primarul nu poate să dea pur şi simplu oamenii afară. În acest sens ar trebui modificată legislaţia, dar continuu să o spun, cu toată responsabilitatea, din punctul meu de vedere s-ar putea funcţiona şi cu jumătate din numărul actual de personal” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.

 Transportul metropolitan de călători este pe drumul cel bun

> „Avem un proiect reuşit la nivel naţional” spune primarul Ion Lungu, precizând că în zilele următoare se va ţine licitaţia pentru achiziţionarea primelor 50 de autobuze electrice

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Suceava este pe deplin operaţională.  Aceasta după ce din bugetul local a fost disponibilizată o sumă de 30.000 de lei, bani necesari pentru funcţionarea structurii care a preluat traseele de transport călători aferente oraşului Salcea şi comunelor Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi şi Şcheia. „Avem deja un aparat minim, pentru că aşa ne obligă legea de funcţionare a acestei asociaţii intercomunitare. Acolo salariile sunt simbolice, pentru contabil, cenzori şi alte categorii de personal, dar mai trebuie 30.000 de lei, astfel încât structura să poată funcţiona până la sfârşitul anului” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Şeful executivului municipal susţine că înfiinţarea transportului metropolitan este un exemplu deja remarcat la nivel naţional, Primăria Suceava fiind premiată la Gala Smart City Industry Awards pentru Proiectul „Suceava-Primul sistem de transport ecologic integral electric la nivelul unei zone metropolitane din România”. „Este un caz fericit şi chiar, cumva, până în prezent, un proiect reuşit la nivel naţional cu această zonă de transport metropolitan. Nu prea o mai are nimeni, la acest nivel de municipiu şi mai multe unităţi administrativ-teritoriale, cum este cazul nostru. Mai există municipiul Cluj Napoca cu Floreşti şi municipiul Iaşi cu Miroslava” arată şeful administrativului din urbea reşedinţă de judeţ. Lungu spune că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan şi proiectele promovate în cadrul acesteia „sunt pe calea cea bună”, în curs fiind deja procedurile pentru înfiinţarea transportului electric metropolitan. Licitaţia pentru achiziţionarea, cu finanţare nerambursabilă în cadrul PNRR, a 50 de autobuze electrice a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) în ultima decadă a lunii iunie 2023. Valoarea proiectului este 105,417 milioane de lei, adică aproximativ 21 de milioane de euro. Pentru staţiile de încărcare ar fi alocată suma de 1,93 de milioane de euro. „În zilele următoare se va ţine licitaţia pentru primele 50 de autobuze electrice. Pe de altă parte, în această vară urmează să depunem documentaţia şi pentru etapa II-a a proiectului, în cadrul Programului Operaţional Regional” informează Ion Lungu, primarul Sucevei. În cadrul acesteia din urmă achiziţionate vor fi încă 20 de autobuze electrice şi se vor amenaja sediul autobazei electrice, staţiile de îmbarcare-debarcare şi sistemul de e-ticketing. În momentul de faţă, strict pentru municipiul Suceava, TPL are un parc de 61 de autobuze electrice, dintre care 39 sunt autobuze mari, de 12 metri, cu care sunt deservite traseele principale, iar 22 sunt autobuze mici, de 6 metri, utilizate pe traseele secundare, cu număr mai redus de călători.

31 iulie 2023

Ion Lungu, primarul Sucevei, către consilierii PSD:

Este pentru prima dată când constat că vreţi să blocaţi nişte proiecte europene

> Aleşii social democraţi din Consiliul Local dezavuează împrumutul de trezorerie de aproape 12 milioa
ne de lei pe cale să fie acordat Primăriei Suceava de Guvernul Ciolacu

> Creditul urmează să asigure cofinanţarea achiziţionării prin PNRR a 50 de autobuze electrice, dar şi a reabilitării termice a blocurilor din zona centrală a reşedinţei de judeţ

În şedinţa de îndată care a avut loc ieri, aleşii PSD din Consiliul Local Suceava şi-au au criticat vehement propunerea legislativă a primarului Ion Lungu şi a viceprimarului Lucian Harşovschi privind contractarea unui împrumut de 11,93 de milioane de lei din Trezoreria statului. Încă din start, consilierul Gabriel Ion Buciac (PSD) a avertizat că, personal, nu va da vot favorabil proiectului de hotărâre. Acesta a arătat că, încă de la începutul anului, când a fost aprobat bugetul Sucevei, a atras atenţia că programul de venituri şi cheltuieli  pe 2023 „este total nefundamentat”. „Se dovedeşte că am avut dreptate, că este ce de-al doilea împrumut cu care veniţi în Consiliul Local şi pe care ne cereţi să îl sprijinim în acest sens. La începutul anului cu siguranţă nu s-a prevăzut că veţi avea nevoie şi de acest împrumut. Tocmai din acest motiv nu sunt de acord şi nu voi vota acest proiect” s-a adresat alesul social democrat primarului Ion Lungu. Şeful executivului s-a arătat decepţionat, mai ales după ce, în două emisiuni radiofonice, tocmai apreciase şi mulţumise PSD pentru aportul la promovarea şi aprobarea proiectelor europene. Lungu a precizat că s-a ajuns în această situaţie deoarece, la începutul lui 2023, în conformitatea cu fişa tehnică, proiectele aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă beneficiau de finanţare nerambursabilă integrală.     

„Se pare că de această dată v-am deocheat şi vreţi să blocaţi nişte proiecte europene. La începutul anului, pentru  proiectele PNRR nu au fost prevăzute cheltuieli neeligibile, iar acum fără aceste cheltuieli neeligibile nu putem implementa aceste proiecte. Şi nu doar noi – Primăria Suceava  fiind una mare – ci mai ales cele mai mici, deoarece nu au cofinanţare. În fişa de proiect apăreau cheltuieli eligibile de 100%, însă, în realitate, erau primării care aveau cheltuieli neeligibile şi de până la 50% din valoarea proiectelor. Este o problemă care s-a ivit pe parcurs, iar Guvernul a dat această posibilitate a împrumuturilor de trezorerie, fără de care toate proiectele PNRR nu se pot implementa. Nu este vorba nici despre o strategie greşită sau de lipsă viziune, pentru că după ce s-au făcut proiectele tehnice au apărut aceste cheltuieli neeligibile, iar după o modificare a legislaţiei, acestea se consideră cofinanţare la proiectele europene. Este pentru prima dată când constat că vreţi să blocaţi nişte proiecte europene.  Eu vă mulţumesc frumos şi vă rog să daţi un vot pentru această cofinanţare, să putem merge înainte cu proiectele din fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă” a spus ocupantul fotoliului administrativ din Areni, neezitând să mulţumească şi Guvernului Ciolacu, care, în ciuda constrângerii impuse de deficitul bugetar mare, a găsit de cuviinţă să aprobe respectivele prevederi legale salvatoare.   

Social democratul Dan Ioan Cuşnir a spus că primarul Ion Lungu minte afirmând că „PSD blochează proiectele europene”, acuzând, în acelaşi timp, că „vistieria este goală” şi că şeful administrativului ar fi risipit banii pe tot felul de festivaluri, neluând măsuri de reducere a cheltuielilor. La fel, colegul său Gabriel Ioan Buciac, a ţinut să avanseze, ca soluţie, scoaterea de la finanţare a roţii panoramice, investiţie de 6 milioane de lei, care ar acoperi jumătate din împrumutul de 12 milioane de lei. De asemenea, acesta a mai reclamat necesitatea unui „şedinţe de lucru”, care să dezbată oportunitatea creditului de Trezorerie. Aceasta în condiţiile în care data limită pentru depunerea de documentaţiei este ziua de 1 august. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 16 voturi „pentru”, un vot împotrivă şi 5 abţineri acestea din urmă, cel mai probabil, din rândul consilierilor PSD. Împrumutul de 11,93 de milioane de lei urmează a asigura contribuţia financiară proprie a Primăriei Suceava la proiectele cu finanţare europeană nerambursabilă aferente Componentei C5-Valul renovării şi Componentei C10-Fondul local. În cauză sunt proiectul de renovare energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din zona centrală a Sucevei, lotul I, din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 3; renovare energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din cadrul Asociaţiei de proprietari Centru; renovarea energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din zona centrală a Sucevei, lotul II, din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 3, cât şi proiectul de renovare energetică moderată a Blocului nr. 9 Castor de pe strada Jean Bart. De asemenea, din aceeaşi sursă, Primăria Suceava ar urma să asigure partea care îi revine la finanţarea etapei I a Proiectului „Sistem de transport public metropolitan”.


Nu doar în Suceava

Deficitul de forţă de muncă din construcţii, o realitate

> Printre cauze se numără plecarea muncitorilor în străinătate şi salariile mai mari din sectorul public în comparaţie cu cele din mediul privat

> „Văd că deja sunt solicitări pentru şcoala profesională, ceea ce îmi dă speranţă” spune primarul Lungu, pe fondul parteneriatului USV-Dual

Primarul Ion Lungu, semnalează, din nou, problemele întâmpinate în  municipiul Suceava, dar şi în ţară,  ca urmare a deficitului de forţă muncă pe care îl au firmele de construcţii. „Dacă discutăm despre toate proiectele pe care le avem în oraş, de la asfaltări, până la cele de construcţii, principala problemă a celor care câştigă licitaţiile este că nu au forţă de muncă suficientă. Deficitul de forţă de muncă este o realitate la nivel naţional” punctează şeful executivului sucevean. Edilul-şef recunoaşte că respectivele societăţi fac tot mai greu faţă angajamentelor pe care şi le asumă, negând însă că o soluţie  ar fi interzicerea participării acestora la noile licitaţii. „Nu sunt avocatul firmelor de construcţii, ci al realităţii. Avem două variante: ori facem ceva în municipiu ori nu facem nimic. Din păcate, mai toate firmele din ţară au deficit de muncă cu calificare. Există cauze şi efecte: au plecat muncitorii în străinătate ori a fost salariul mai mare în sectorul public decât în cel privat etc. Este o realitate  de care trebuie să ţinem cont şi nu avem decât o ieşire, prin ceea ce deja întreprindem azi prin reţelele de învăţământ dual, în cadrul cărora să calificăm forţă de muncă” a evidenţiat Lungu. Primarul reşedinţei de judeţ reliefează că a remarcat o tot mai mare orientare către şcoala profesională, ceea ce este un lucru îmbucurător şi plin de speranţă. „Dacă în anii din urmă bătea vântul pe la  şcoala profesională, şi toată lumea mergea la liceu, iar mai apoi la facultate, văd că deja sunt solicitări pentru şcoala profesională, ceea ce îmi dă speranţă pentru viitor, şi că vom reuşi să avem forţă de muncă calificată” a spus edilul-şef. Lungu a emis aceste păreri pe fondul aprobării participării municipiului Suceava la Proiectul „Performanţă în formarea profesională prin parteneriat cu mediul economic pentru dezvoltarea rutei complete de învăţământ dual la Universitatea Ştefan cel Mare-USV dual”, Primăria participând cu 360.000 de lei, pe durata a 3 ani. „Este un proiect foarte important pe care municipalitatea îl promovează, în primul rând cu Universitatea Ştefan cel Mare, cu entităţi private, dar şi cu alte unităţi administrativ-teritoriale. Mă bucură faptul că putem face parte din acest proiect, iar prin această sumă asigurăm plata burselor şcolare a liceelor din municipiul Suceava pentru anii şcolari 2023-2024, 2024-2025 şi 2025-2026” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.              

30 iulie 2023


Consilierii locali vor delibera, de urgenţă, asupra unui

Credit de 12 milioane de lei pentru cofinanţarea proiectelor PNRR ale municipiului Suceava    

>Cu aceşti bani, Primăria va contribui la achiziţionarea a 50 de autobuze electrice pentru Zona metropolitană, cât şi la proiectele de renovare energetică a blocurilor din centrul reşedinţei de judeţ

Consiliul Local al municipiului Suceava se întruneşte, astăzi, în şedinţă extraordinară de îndată. Urgenţa este dată, potrivit primarului Ion Lungu, de termenul extrem de strâns de înaintare a cererii de contractare a unui credit de trezorerie în vederea cofinanţării proiectelor pe care Primăria le-a depus în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Edilu-şef sucevean  a declarat că, în cursul săptămânii trecute, Guvernul României a hotărât să acorde această facilitate financiară unităţilor administrativ-teritoriale care vor implementa proiecte din categoria celor amintite, documentaţia trebuind obligatoriu  a fi însoţită şi de hotărârea deliberativului local. „Vrem să luăm un credit de trezorerie pentru finanţarea contribuţiei la proiectele PNRR. Până miercuri nu a existat această posibilitate, dar s-a clarificat problema la Bucureşti, la Guvern, în Comisia pentru împrumuturi. Se poate lua credit, însă hotărârea de Consiliu Local trebuie depusă până pe 1 august” a reliefat Ion Lungu, primarul Sucevei. Pentru o perioadă de 5 ani, valoarea împrumutului din Trezoreria statului care va fi accesat se ridică la 11,93 de milioane de lei. Cu aceşti bani, Primăria Suceava va asigura contribuţia financiară proprie la proiectele cu finanţare europeană nerambursabilă aferente Componentei C5-Valul renovării şi Componentei C10-Fondul local. 


În cauză sunt proiectul de renovare energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din zona centrală a Sucevei, lotul I, din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 3; renovare energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din cadrul Asociaţiei de proprietari Centru; renovarea energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din zona centrală a Sucevei, lotul II, din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 3, cât şi proiectul de renovare energetică moderată a Blocului nr. 9 Castor de pe strada Jean Bart. De asemenea, din aceeaşi sursă, Primăria Suceava ar urma să asigure partea care îi revine la finanţarea etapei I a Proiectului „Sistem de transport public metropolitan”. Acest din urmă proiect a fost depus pe 15 mai 2022, în vederea achiziţionării a 50 de autobuze electrice și a 65 stații de încărcare în Zona Urbană Funcțională. Avizul pentru lansarea licitaţiei în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a fost primit în ultima decadă a lunii iunie 2023. Valoarea proiectului este 105,417 milioane de lei, adică aproximativ 21 de milioane de euro. Prevăzute sunt două loturi, unul de 18 autobuze electrice mari, în valoare de 56,17 milioane de lei, respectiv un altul de 32 de autobuze mici, în valoare de 49,49 de milioane de lei. Pentru staţiile de încărcare ar fi alocată suma de 1,93 de milioane de euro. Zona Urbană Funcţionale are în componenţă municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Moara, Pătrăuţi, Şcheia, Ipoteşti, Bosanci şi Mitocul Dragomirnei.

La instituţiile subordonate CJ,

Decalaj între sumele alocate şi „ritmul mai lent de implementare a proiectelor şi investiţiilor”

> Ponderea cea mai mare revine Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava

Cheltuielile instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii au fost făcute în proporţie de 78,02% din prevederea bugetară aferentă primului semestru al anului 2023. Aşa se arată în proiectul de hotărâre privind aprobarea execuţia bugetelor judeţului Suceava, aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de astăzi a Consiliului Judeţean. Potrivit analizei citate, pe partea de funcţionare a bugetului instituţiilor publice şi activităţilor subordonate CJ, nivelul plăţilor a fost de 83,50%. „Un grad mai mic s-a înregistrat la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, pentru întreţinerea curentă a drumurilor judeţene” se specifică în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre. De cealaltă parte, la secţiunea de dezvoltare, plăţile instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii au fost de doar 36,09% din programul aprobat. „În privinţa cheltuielilor secţiunii de dezvoltare există un decalaj între sumele bugetate şi ritmul mai lent de implementare a proiectelor şi investiţiilor prevăzute în bugetele unităţilor subordonate, ponderea cea mai mare având-o investiţiile şi proiectele aflate în derulare la nivelul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri şi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava” relevă sursa citată. Pe 30 iunie, excedentul bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, respectiv diferenţa dintre veniturile planificate şi cheltuielile realizate, a fost de 12,5 de milioane de lei, 90% din acesta fiind în dreptul Spitalului judeţean de Urgenţă Sfântul Ion cel Nou Suceava.