12 noiembrie 2014

Modernizarea zonei Palatului Administrativ ar putea începe anul acesta

Lucrările aferente proiectului de reabilitare a pietonalului, străzilor şi iluminatului public din jurul Palatului Administrativ, depus în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală(PNDL ar putea începe până la finele anului, crede primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, precizând că procedurile pentru desemnarea constructorului sunt în curs de desfăşurare. "Suntem în curs de derulare a licitaţiei pentru modernizarea zonei centrale a municipiului Suceava, în preajma Palatului Administrativ, inclusiv a străzii Libertăţii şi Aleea Nucului. Este vorba despre 30 de miliarde de lei vechi alocate de Guvernul României, şi sper să obţinem să obţinem cât mai repede avizul ANRMAP şi SEAP,  astfel încât putem demara efectiv lucrările în acest an", a declarat ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu.      Întrucât, în conformitate cu OG nr. 36/2006, suma este mai mică decât echivalentul a 5 milioane de euro (fără TVA), s-a demarat procedura cererii de oferte, care are avantajul de a se derula într-un interval de timp mai scurt. Ofertanţii sunt obligaţi să aibă, în ultimii 3 ani, o cifră de afaceri de 6 milioane de lei (fără TVA) şi minim 3 lucrări similare în valoarea de 3 milioane de lei (fără TVA).  Valoarea totală a investiţiei este estimată la 10,37 de milioane de lei, adică la circa 2,3 milioane de euro. Cheltuielile care ar urma să fie suportate de la bugetul local, de către beneficiar, respectiv de către Primăria municipiului Suceava, sunt în valoare de 497.194 de lei, adică de 110.463 de euro. Proiectul vizează modernizarea infrastructurii stradale urbane, reabilitarea pietonalului şi modernizarea sistemului de iluminat public pe străzile „Ştefan cel Mare”, „Vasile Bumbac”, „Libertăţii” şi pe Aleea Nucului, scopul urmărit fiind creşterea confortului urban pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru alţi participanţi la traficul auto şi cel de pietoni. În faţa Palatului Administrativ, precum şi pe cele două laterale ale imobilului care găzduieşte Consiliul Judeţean şi Prefectura, vor fi montate dale de granit similare celor de pe esplanada Casei Culturii, în perimetrul din urmă circulaţia urmând a fi doar pietonală. Intervenţiile auxiliare vor consta în repararea trotuarelor şi intersecţiilor din zonă, înlocuirea ramelor şi capacelor de la canalizare, amenajarea şi semnalizarea marcajelor rutiere.  Prevăzută este şi înlocuirea a 41 de stâlpi ai sistemului de iluminat public, iniţial proiectul fiind depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord Est, cu sediul la Piatra Neamţ.           
Sistării furnizării agentului termic, ameninţare perpetuă pentru sucevenii rămaşi în sistemul centralizat de termoficare  
·        "Ne-a salvat o dată Guvernul, dar nu este de dorit să ajungem din nou în această situaţie", relevă şeful administraţie locale, Ion Lungu.
·        Raportul analizei efectuate la asociaţiile de proprietari vor fi făcute publice săptămâna viitoare, potrivit unor informaţii sutelor de mii de lei fiind deturnate de la circuitul lor legal.
Sucevenii primesc apă caldă şi căldură, chiar dacă Bioenergy Suceava, administratorul noii centrale termice pe biomasă, anunţase că, de la începutul acestei săptămâni, livrarea agentului termic va fi sistată. Primarul municipiului Ion Lungu a declarat că situaţia a fost deblocată, banii alocaţi prin hotărâre de Guvern ajungând, cu întârziere de circa 3 săptămâni, în conturile firmei producătoare de energie termică de pe malul răului Suceava. Însă, şeful administraţiei locale sucenevene pune în vedere consumatorilor casnici că ameninţarea sistării persistă, mai ales în condiţiile în care ritmul onorării obligaţiilor nu creşte. "Rămâne ca principală problemă plata încălzirii. După cum se ştie, am primit 20 de miliarde de lei vechi de la Guvern şi am deblocat, pentru moment, situaţia legată de achitarea restanţelor către producătorul de energie termică. Dar, o spun din nou, şi cu toată responsabilitatea, pentru beneficia de apă caldă şi căldură, sucevenii trebuie să achite contravaloarea serviciilor consumate", arată edilul-şef sucevean.  
În acest sens, arată şeful executivului local, serviciul specializat al Primăriei analizează amănunţit activitatea asociaţiilor de proprietari, rezultatele analizei urmând fi făcute publice şi a se lua măsurile necesare. Aceasta în contextul în care, în cadrul acestor structuri - potrivit unor informaţii -, sume de ordinul sutelor de mii de lei au fost deturnate de la circuitul lor legal.     
Lungu consideră că singura salvare poate veni de pe plan local şi că nu se poate face recurs, la nesfârşit, la punga guvernamentală. "De aceea, după finalizarea analizei efectuate de specialiştii Primăriei vom face o şedinţă cu asociaţiile de proprietari, pentru a avea o discuţie cu preşedinţii şi administratorii acestora. Însă, există o singură condiţie pentru îmbunătăţirea lucrurilor, aceea a plăţii facturilor de către populaţie. Ne-a salvat o dată Guvernul, şi nu este de dorit să ajungem din nou în această situaţie. În al patrusprezecelea ceas, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare trebuie să înţeleagă că, pentru a avea parte de aceste servicii,  trebuie să plătească", a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.                  

Populaţia Sucevei datorează pentru serviciile de alimentare cu apă caldă şi căldură circa 4 milioane de euro.   
Judeţul Suceava, locul întâi pe ţară la firme nou înfiinţate şi la scăderea numărului de falimente
·        "Aceste trei e extrem de importante arată că mediul de faceri din Suceava este în creştere", punctează Florin Jianu, ministrul delegat pentru  IMM, Mediul de Afaceri şi Turism

În acest an, în judeţul Suceava s-au înregistrat o serie de rezultate economice remarcabile, susţine Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism. Potrivit oficialului guvernamental, în 2014, la capitolul noi firme înfiinţate, judeţul din nordul Moldovei se situează pe prima poziţie în ţară, cu o creştere de 10 procente. În egală măsură, în sectorul turismului, cea de a doua latură a portofoliului ministrului delegat Jianu, judeţul Suceava se înscrie, cu un salt de 8%, între cele mai însemnate sporuri evidenţiate la nivel naţional. Pe de altă parte, înaltul responsabil ministerial, reliefează că, de la intrarea în vigoare a noului Cod al insolvenţei, judeţul Suceava se situează pe primul loc la scăderea numărului de falimente, respectiv cu o diminuare de peste 30 de procente. "Aceste trei date extrem de importante arată că mediul de faceri din Suceava este în creştere", a punctat, în Suceava, ministrul delegat pentru  IMM, Mediul de Afaceri şi Turism. Conform lui Jianu, politica de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii va continua şi în anul 2015,, acestea făcând obiectul a 6 noi programe, pe lângă cele 7 deja accesibile.   "În noul an vom derula 6 noi programe pentru ceea ce înseamnă internaţionalizarea, economia socială, economia rurală, microindustrializarea şi dezvoltarea şi susţinerea brandurilor naţionale. Este foarte important ca România să-şi dezvolte propriile branduri, să-şi susţină producţia şi întreprinzătorii autohtoni", subliniază Florin Jianu.  Responsabilul din Capitală menţionează că noua perioadă de programare europeană 2014-2020 este la început, aducând noi provocări, mai ales în domeniile cercetării şi inovării.  "În dezbatere sunt noile programe operaţionale şi o serie de ghiduri ale proiectelor. În acest din urmă caz, este vorba despre ceea ce însemnă cercetarea-dezvoltarea, inovarea, structurile de cercetare, atragerea de cercetători, dar şi cercetarea efectivă în companii", relevă responsabilul guvernamental. Florin Jianu este de părere că, în 2014, economia României capătă o nouă valenţă, în rândul companiilor nou-constituite pe locul al doilea fiind cele care au drept cod CAEN principal activităţile ştiinţifice, tehnice şi de cercetare "Iată că după ce ani de zile construcţiile s-au aflat pe locul al doilea, direct în top intră, cu nouă o abordare economiei, cercetarea, dezvoltarea şi inovarea", încheiat Florin Jianu, ministrul delegat pentru  IMM, Mediul de Afaceri şi Turism.   

10 noiembrie 2014


Topul firmelor private sucevene, "cel mai important eveniment al întreprinzătorilor din judeţul Suceava"
·        "Dincolo de criza economică şi de austeritate, se confirmă, încă odată, că sunteţi o forţă a economiei judeţului Suceava", le-a spus  Liliana Agheorghicesei, antreprenorilor premiaţi.
Federația Patronală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Suceava a organizat, vieri, Topul firmelor private sucevene, manifestare aflată la cea de a XIX-a ediţie. Evenimentul s-a desfășurat sub egida aniversării a 20 de ani de existență și activitate patronală a organizațiilor IMM sucevene, cât și a 210 ani de la înființarea primelor uniuni patronale ale breslelor din Bucovina. La eveniment au fost invitate peste 300 firme din județul Suceava, alături de oficiali din Guvernul României, conducerea Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), responsabili ai autorităților publice locale, instituțiilor publice, instituțiilor bancare, ai altor organizații și organisme, precum şi colaboratori și parteneri ai Federației Patronale IMM din județul Suceava. În deschiderea manifestării, "cel mai important eveniment al întreprinzătorilor din judeţul Suceava", Liliana Agheorghicesei, preşedintele Federaţiei Patronale a IMM Suceava, a arătat că premiată este, cu acest prilej, "performanţa şi capacitatea de a genera valoare".   "Dincolo de criza economică şi de austeritate, se confirmă, încă odată, că sunteţi o forţă a economiei judeţului Suceava", le-a spus  Liliana Agheorghicesei, antreprenorilor participanţi. Preşedintele de onoare, Mihai Deliu, membru fondator al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, precum şi primul preşedinte al structurii omoloage judeţene sucevene,  a reliefat că cei 20 de ani de existenţă ai celei dintâi asociaţii patronale din judeţul Suceava, constituită la 30 septembrie 1994, este marcată de 4 generaţii: cea tânără, cea a prezentului şi cea a viitorului. "Dacă eu sunt trecutul, un exemplu al generaţiei tinere îl reprezintă Patronatul Tinerilor Întreprinzători, care urmează să înfăptuiască viitorul", a precizat Mihai Deliu, care fost felicitat de colegi pentru întreaga activitate, cât şi cu prilejul aniversării onomasticii. Din partea organizatorilor au mai transmis mesaje Rareş Hrestic, preşedintele Patronatului IMM şi Alina Calistru ,preşedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători.   
·        Succesul IMM este succesul întregii Românii.
Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism, le-a spus sucevenilor prezenţi la sărbătoarea IMM că se simte onorat să fie alături de mediul de afaceri judeţean, care este "atât de numeros şi are o activitate atât de intensă". "Succesul dumneavoastră este succesul întregii Românii, succesul sănătăţii, al educaţiei sau al apărării. Să inovaţi, să continuaţi să fiţi întreprinzători de top!", i-a îndemnat Florin Jianu pe antreprenorii din judeţul Suceava. Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a adresat felicitări oamenilor de afaceri, accentuând pe rezultatele acestora. "Aţi demonstrat că aveţi forţă, demonstraţi că aveţi capacitate de asociere. Acesta este meritul dumneavoastră şi al echipei care , în acest moment, conduce destinele asociaţiei", a iterat şeful administraţiei judeţene sucevene.                
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu a observat că înfiinţarea şi funcţionarea asociaţiei patronale sucevene a răspuns nevoilor de dezvoltare a IMM din zonă. "IMM reprezintă motorul oricărei economii, iar contribuţia acestora la produsul intern brut este consistentă.  Sunt convins că din 1994 şi până în prezent v-aţi dezvoltat afacerile şi, tocmai din acest motiv, vă felicit", s-a exprimat Florin Sinescu, reprezentantul Guvernului în teritoriu.       
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a accentuat că IMM sunt motoarele de bază ale economiei româneşti, iar acest lucru se resimte şi pe plan local. "Din totalul taxelor şi impozitelor încasate în municipiul Suceava, o pondere importantă o deţine IMM. Pe deasupra, acestea sunt plătite şi la timp, în comparaţie cu societăţile mari, care au probleme şi se află chiar în insolvenţă", i-a gratificat edilul-şef Lungu pe oamenii de afaceri, mulţumindu-le şi în numele comunităţii. Senatorul PSD, Ovidiu Donţu, le-a vorbit vârfurilor oamenilor de afaceri despre problemele preluate prin intermediul Federației Patronale a IMM  şi a căror rezolvare a căutat-o şi, în bună parte, reuşit-o în Capitală. "La mulţi ani şi afaceri profitabile", le-a urat Ovidiu Donţu patronilor suceveni.    

La finele luărilor de cuvânt, firmele mici şi mijlocii care au obţinut performanţe remarcabile în cursul anului 2014 au fost răsplătite cu plachete şi diplome, după care s-a tăiat tortul aniversar, iar participanţii au ciocnit câte o cupă de şampanie.     

07 noiembrie 2014

Începând cu 1 ianuarie 2015,
Plata despăgubirilor pentru imobilele abandonate în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Ținutul Herța se face ordinea cronologică a aprobării acestora, eşalonat pe o perioadă de 5 ani
·        În judeţul Suceava sunt înregistrate 2.634 notificări la Legea nr. 10/2010, 2.046 de dosare având ca obiect cereri formulate în baza prevederilor Legii nr. 290/2003 şi 170 de dosare depuse potrivit Legii  nr. 9/1998.

Joi, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Suceava, a avut loc o întrevedere între preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor George Băeşu şi persoanele care au depus dosare de despăgubire constituite în temeiul legilor fondului funciar, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003. La întâlnire au participat peste 70 de suceveni, titulari de dosare de despăgubire constituite inclusiv în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi al Legii nr. 290/ 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. Discuţiile s-au axat pe stadiul soluţionării dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legilor fondului funciar şi al Legii nr. 10/2001, despre procesul de inventariere a terenurilor şi despre proiectul de lege privind despăgubirile care se acordă titularilor de dosare constituite în temeiul Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, care urmează să intre în vigoare în curând. George Băeşu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a purtat dialog cu toţi cei prezenţi la întâlnire, solicitându-le să completeze câte un formular, astfel încât, după o săptămână, fiecare să primească răspuns în scris despre stadiul în care se află dosarele depuse. Preşedintele ANRP a făcut referire la proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 și al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despăgubiri cetățenilor români care au abandonat imobile în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Ținutul Herța. Potrivit proiectului legislativ, publicat pe site-ul ANRP, plata despăgubirilor stabilite prin acte administrative se va efectua în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat pe o perioadă de 5 ani, începând cu 1 ianuarie 2015.  La nivelul judeţului Suceava sunt înregistrate 2.634 notificări la Legea nr. 10/2010, 2.046 de dosare având ca obiect cereri formulate în baza prevederilor Legii nr. 290/2003 şi 170 de dosare depuse potrivit Legii nr. 9/1998. „Vizita preşedintelui ANRP în Suceava s-a înscris într-o acţiune de informare în ţară, George Băeşu oferind lămuriri pentru mai multe cazuri particulare ale celor care au venit la Instituţia Prefectului pentru a solicita răspunsuri. Beneficiarii dosarelor care au lăsat solicitări scrise vor primi un răspuns de la ANRP într-un timp foarte scurt. Rezolvarea problemelor de fond funciar este o prioritate pentru instituţia noastră şi sperăm ca, în cel mai scurt timp, să fie aprobată legea privind măsurile pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în baza acestor legi”, a precizat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.
 Finanţele publice sucevene apasă pedala recuperării datoriilor istorice
·        AJFP a aprobat eşalonări la plata obligaţiilor bugetare restante în valoare de peste 41 de milioane de lei.
Implementarea unui management performant al arieratelor, acordarea de facilităţi la plata acestora din urmă, prin aplicarea măsurii de eşalonare a achitării sumelor recuperabile, constituie o preocupare prioritară a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava S-au luat măsuri pentru accelerarea recuperării arieratelor, îmbunătăţirea procedurii de valorificare a bunurilor în cadrul executării silite, precum şi a celor de insolvabilitate şi stabilire a răspunderii solidare, se arată într-o informare a instituţiei sucevene. Sursa citată evidenţiază că, în primele 9 luni ale anului, accelerarea recuperării arieratelor a fost caracterizată prin identificarea şi concentrarea eforturilor de colectare pe arieratele mari si recente. Astfel, în primele 3 trimestre ale anului 2014, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a aprobat 558 de eşalonări la plata obligaţiilor bugetare restante, valoarea acestora fiind de 41,3 de milioane de lei. Din total, conform graficului, încasările din arierate au însumat, în intervalul la care facem referire, 23,1 milioane de lei. Arieratele constau în obligaţiile financiare ajunse la scadenţă şi neachitate. Arieratele sunt datoriile a căror dată scadentă a fost depăşită cu 90 de zile.
Casa de Pensii a acordat 115 de despăgubiri în caz de deces sau de atingere a integrităţii corporale
·        În alte 53 de cazuri de îmbolnăviri profesionale, instituţia a procedat la achitarea contravalorii serviciilor medicale.

În primele 3 trimestre ale anului 2014, Casa Judeţeană de Pensii Suceava şi-a onorat activităţile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, conform Legii nr. 346/2002 soluţionate fiind toate cele 318 de cereri de acordarea de drepturi din tot atâtea depuse, arată Loredana Ciot, purtătorul de cuvânt al instituţiei sucevene. Conform oficialului CJP, în 53 de cazuri de îmbolnăviri profesionale, instituţia a procedat la achitarea contravalorii serviciilor medicale acordate prin Casa de Asigurări de Sănătate Suceava. În alte 115 situaţii, Casa Judeţeană de Pensii Suceava a stabilit acordarea de prestaţii în bani pe termen scurt şi lung, acestea luând forma de indemnizaţii şi compensaţii pentru atingerea integrităţii corporale şi a despăgubirilor în caz de deces. Totodată, potrivit Loredanei Ciot, de la noii angajatori, cât şi de la cei care şi-au modificat codul CAEN, până la finele primelor 9 luni ale anului 2014, au fost preluate 6 declaraţii pe propria răspundere privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Pe linia precizată, lucrătorii instituţiei au consiliat 14 întreprinderi, iar în ceea ce priveşte elaborarea tablourilor de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, întocmite au fost 66 de asemenea documentaţii preventive, toate fiind înaintate angajatorilor. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale îşi propune prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; reabilitarea medicală şi socio-profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora; acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare

06 noiembrie 2014

Poliţia Animalelor va interveni în toate cazurile de "brutalizare"
·        Controlorii vor dispune de logistică adecvată şi puteri sporite, putând interveni inclusiv pe proprietăţile private.

Poliţia Sanitară Veterinară a Animalelor îşi va intra în rol în perioada următoare, este de părere dr. Ionuţ Laurenţiu Leon Postolache, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. "La nivel naţional serviciul a fost înfiinţat, urmând ca la nivel judeţean această structură să apară în perioada următoare. Astfel, potrivit legii, în fiecare judeţ va fi desemnat câte un inspector care va răspunde această problemă", a declarat Postolache. Şeful DSVSA Suceava spune că, deşi atribuţiile inspectorilor respectivi nu sunt încă strict stabilite, aceştia vor răspunde oricăror reclamaţii şi sesizări privind "brutalizarea animalelor". Controlorii vor dispune de logistică adecvată şi puteri sporite, putând interveni inclusiv pe proprietăţile private. "Tendinţa este de înăsprire a legislaţiei în ceea ce priveşte protecţia animalelor. Astfel, vor putea fi efectuate controale şi inspecţii la tot ceea ce însemnă ferme de animale, chiar şi la abatoare, întrucât legislaţia referitoare la bunăstarea animalelor stipulează ca acestea să fie sacrificate cu respectarea anumitor condiţii, astfel încât să nu sufere", a evidenţiat dr. Ionuţ Laurenţiu Leon Postolache, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Poliţia Sanitară Veterinară a Animalelor funcţionează ca serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Control Oficial a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Guvernul aprobând o hotărâre de modificare a Hotărârii Guvernului nr.1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA. Noua structură va fi condusă de un şef serviciu ce urmează să fie desemnat prin concurs şi are prevăzute minim opt posturi de inspectori în cadrul structurii centrale a ANSVSA şi cel puţin câte unul la fiecare direcţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană. Poliţia Sanitară Veterinară a Animalelor va face controale privind bunăstarea animalelor, începând de la ferme şi până la laboratoare.
Proprietarii de pădure, amendaţi pentru că nu au încheiat contacte de administrare
·        Pe multe suprafeţe vegetaţia forestieră existentă nu mai prezintă valoare economică, iar plata serviciilor silvice este costisitoare.

Pentru neîncheierea de contracte de administrare sau de prestării servicii silvice, Inspectoratul de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava a somat proprietarii de pădure, iar celor care nu s-au conformat li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale. Astfel, în cele dintâi 9 luni ale anului în curs, inspectorii silvici suceveni au dat 83 de amenzi, valoarea acestora însumând 64.000 de lei. Potrivit inspectorului şef Daniel Constantin Coroamă, una dintre cauzele neîncheierii de contracte de prestări servicii silvice pentru suprafeţele respective constă în aceea că proprietatea nu este delimitată corespunzător în teren, fiind, în cea mai mare parte, formată din parcele puse în posesie conform Legii nr. 18/1991, a căror medie pe deţinător este de sub 1 hectar. În alte situaţii, proprietarii puşi în posesie sunt decedaţi, iar moştenitorii nu au dezbătut succesiunea legală. Pe de altă parte, după tăierile făcute, vegetaţia forestieră existentă nu mai prezintă valoare economică imediată pentru proprietari, plata prestărilor de servicii silvice fiind nerentabilă. Nu în cele din urmă, de la buget nu sunt alocate fonduri pentru paza pădurilor private cu o suprafaţă de sub 30 de hectare pe proprietar. Acest lucru a rămas stipulat în Codul silvic actual, deşi Consiliului European a dat aviz negativ. Terenurile împădurite neadministrate din judeţul Suceava se ridică la peste 15.000 de hectare, ceea ce reprezintă aproape 3,5% din suprafaţa totală de pădure.
Contribuţiile pentru pensii, cu 10 la sută sub cele calculate a fi încasate
·        Casa Judeţeană de Pensii Publice a dat. pentru nedepunerea în timp a declaraţiilor nominale, mai multe sancţiuni contravenţionale cu avertisment.

În intervalul 1 ianuarie-31 septembrie 2014, veniturile Casei Judeţene de Pensii Suceava, din contribuţii de asigurări sociale, au fost de 4,29 de milioane de lei, faţă de 4,71 de milioane de lei, considerate a fi datorate de către persoanele asigurate, relevă un raport al instituţiei sucevene. Astfel, conform datelor CJP, rezultă că, în intervalul la care facem referire, veniturile bugetului asigurărilor de stat au fost adunate în proporţie de 90,41%, deci cu aproape 10 procente sub cele de realizat. "Activitatea constă în achitarea  obligaţiilor asumate prin  contracte de asigurare de către solicitanţi", informează purtătorul de cuvânt, Loredana Ciot. Conform Casei de Pensii, calculul este conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care stipulează că, începând cu 1 ianuarie 2011, termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale, pentru persoanele asigurate cu contract de asigurare socială sau declaraţie individuală de asigurare este data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia. De altfel, de remarcat este faptul că, în primele 9 luni ale anului 2014, lucrătorii Casei Judeţene de Pensii Publice au dat, tocmai pentru nedepunerea în timp a declaraţiilor nominale, mai multe sancţiuni contravenţionale cu avertisment. Prin acest demers, conducerea Casei Judeţene de Pensii Suceava are în vedere îmbunătăţirea procedurii de urmărire a respectării, de către angajatori, a prevederilor legale privind declararea obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat, în scopul evidenţierii punctajelor medii lunare obţinute de asiguraţi, cât al determinării corecte a obligaţiilor de plată către fondurile de pensii administrate privat(pentru asiguraţii eligibili). 
Aproape 20 km de parazăpezi, desfăşurate pe marginea drumurilor naţionale din judeţul Suceava
·        Acestea vor fi amplasate în zonele critice de la Cumpărătura, Stroieşti, Rădăşeni, Ratoş şi din preajma oraşului Siret.

În cursul acestei săptămâni, secţiile de "Drumuri Naţionale" din judeţul Suceava vor trece la montare a aproape 14 km de parazăpezi pe marginea infrastructurii rutiere din administrare. Declaraţia aparţine prefectului de Suceava, Florin Sinescu, care a precizat că, în acest sens a obţinut acordul proprietarilor de terenuri. Şeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în teritoriu a reliefat, de asemenea că, săptămâna viitoare, în urma demersurilor făcute la Centru, în judeţ vor mai sosi încă 5 km de astfel de mijloace de protecţie împotriva efectelor ninsorii abundente şi mişcărilor atmosferice puternice. "Din această săptămână, vom intra la montarea parazăpezilor, judeţul Suceava beneficiind de 13,7 km de parazăpezi. Am solicitat şi am certitudinea că săptămâna viitoare vor ajunge la Suceava încă 5 km, urmând a se trece şi la amplasarea acestora. Am aşteptat ca şi cetăţenii să-şi ridice recoltele şi mulţumim, la fel ca şi anul trecut, proprietarilor care ne-au permis accesul", a declarat reprezentatul Guvernului în teritoriu.  Parazăpezile vor fi desfăşurate în zonele critice de pe drumurile naţionale din judeţul Suceava, respectiv Cumpărătura, Stroieşti, Rădăşeni, Ratoş şi din preajma oraşului Siret. "Vor fi atacate punctele clasice, istorice, periculoase din perspectiva precipitaţiilor şi intensităţii vântului. Chiar dacă anul trecut am avut o iarnă uşoară, acolo unde au fost montate, s-a văzut că aceste amenajări adună zăpadă în spatele lor, având un efect benefic", a explicat prefectul de Suceava. Florin Sinescu a ţinut să precizeze că în bazele secţiilor de "Drumuri Naţionale" sunt pregătite atât utilajele pentru deszăpezire, cât şi materialul antiderapant pentru combaterea lunecuşului şi poleiului.      
Se plăteşte cea de a doua tranşă a rentei viagere agricole
·        În judeţul Suceava sunt luaţi în evidenţe peste 350 de rentieri agricoli.

În această perioadă, beneficiarii rentei viagere agricole primesc cea de a doua  tranşă  a drepturilor cuvenite pentru anul 2013, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava.  Potrivit  directorul executiv Iacob Caciur, banii vor ajunge la toţi beneficiarii care şi-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 mai-31 iulie 2014. La nivel naţional, suma plătită este de circa 14 milioane de lei,  aceasta urmând a ajunge la 14.502 de persoane îndreptăţite. Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care a înstrăinat sau arendat terenurile agricole extravilane aflate în proprietate şi au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro pe an pentru fiecare hectar de teren extravilan vândut şi contravaloarea a 50 de euro pe an, în cazul fiecărui hectar de teren extravilan arendat. Pentru suprafeţele mai mici de 1 hectar, suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa înstrăinată sau arendată. Plata rentei viagere agricole se face în lei, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de BNR în anul pentru care respectiva prestaţie financiară este datorată. Plata se efectuează de către APIA, prin mandat poştal, virament bancar sau orice modalitate prevăzută de lege. Renta viageră se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este solicitată.  În judeţul Suceava sunt luaţi în evidenţe peste  350 de rentieri agricoli. „Odată cu această ultimă plată, toţi rentieri  agricoli, care în perioada 1 martie - 31 august 2014 au obţinut viza anuală prin Centrul judeţean al APIA, îşi vor încasa dreptul integral cuvenit pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2013”, a declarat directorul executiv la APIA Suceava, Iacob Caciur.
Şedinţe itinerante ale Colegiului prefectural
·        "Vom merge în zonele Vatra Dornei, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuţi şi Siret, în aşa fel încât cele semnalate să fie preluate de serviciile publice printr-o comunicare directă", spune prefectul de Suceava, Florin Sinescu.

Şedinţele lunare ale Colegiului prefectural nu se vor se vor mai  ţine la Palatul Administrativ, anunţă prefectul de Suceava, Florin Sinescu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu precizează că, începând cu prima lună a anului viitor, întrunirile şefilor serviciilor desconcentrate, instituţiilor publice şi a celorlalte organe ale administraţiei centrale se vor organiza în teritoriu. Sinescu spune că decis să ia măsură după ce a constat că - nevoiţi fiind să rezolve unele probleme de competenţa serviciilor desconcentrate -, primarii unităţilor administrativ-teritoriale sunt nevoiţi să bată la uşile acestora din urmă, cât şi ale Instituţiei Prefectului, adică tocmai în reşedinţa de judeţ. Întrucât şefii serviciilor desconcentrate vor merge în teritoriu, comunicarea va fi directă, iar soluţionarea problemelor mai eficientă. "Întrucât dorim să fim operativi, vrem să dezbatem aceste probleme împreună, la faţa locului. Astfel vom merge în zonele Vatra Dornei, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuţi şi Siret, în aşa fel încât cele semnalate să fie preluate de serviciile publice printr-o comunicare directă", a subliniat prefectul de Suceava, Florin Sinescu. În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 460/2006 pentru aplicarea Legii nr. 340//2004 privind prefectul şi Instituţia Prefectului pe lângă Instituţia Prefectului se organizează Colegiul prefectural. Colegiul prefectural este compus din prefect, subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul judeţului Suceava. Colegiul prefectural este organul consultativ al prefectului în realizarea atribuţiilor de conducere a serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul judeţului Suceava, având ca scop asigurarea coordonării activităţii serviciilor publice respective. Printre altele, structura analizează activitatea serviciilor publice desconcentrate şi propune măsuri în vederea îmbunătăţirii acestora şi, de asemenea, stabileşte domeniile şi sectoarele în care se poate realiza cu eficienţă acţiunea coordonată a mai multor servicii publice desconcentrate.

05 noiembrie 2014

Primăria Suceava se pregăteşte să tragă cortina hibernală peste lucrările din proiectul european de apă şi canalizare
·        "Sper ca în această perioadă, în care se anunţă temperaturi bune, până pe data de 14 noiembrie, să finalizăm acolo unde avem de turnat asfalt sau beton", a declarat primarul Ion Lungu.
Primăria municipiului Suceava intenţionează să sisteze lucrările din cadrului proiectului european de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi a reţelelor de canalizare. Aşa a lăsat de înţeles ieri, şeful administraţiei locale, Ion Lungu, cu prilejul întâlnirii săptămânale de analiză a stadiului intervenţiilor, menţionând că, în condiţiile în care temperaturile negative se stabilizează, execuţia nu mai poate fi una de calitate. Edilul-şef le-a cerut oficialilor firmei constructoare să profite de zilele calde din această perioadă, pentru a face ultimele asfaltări şi betonări. Din totalul de 30 de străzi pe care s-au executat lucrări la infrastructura subterană de utilităţi, pe 13 încă se intervine din plin, acestea urmând, de asemenea, a fi terminate până pe 14 noiembrie, când se va instala îngheţul.  "Sper ca în această perioadă, în care se anunţă temperaturi bune, până pe data de 14 noiembrie, să finalizăm acolo unde avem de turnat asfalt sau beton. Sigur şi celelalte străzi sunt importante, însă dacă vin temperaturi de sub zero grade Celsius nu se mai poate lucra", a declarat primul gospodar al oraşului. 

Şeful executivului judeţean a precizat faptul că, în sfârşit, a început asfaltarea străzii "Depoului" din cartierul Iţcani, "care poate constitui un studiu de caz: aşa se face, aşa nu trebuie să se facă". De asemenea, se toarnă asfalt pe alte două străzi importante, "despre care se tot vorbeşte de jumătate de an", respectiv "Petru Rareş" din zona Pieţei agroalimentare centrale, şi "Zamca" din cartierul cu acelaşi nume. Ion Lungu a pus accent şi pe strada închisă parţial, "Gheorghe Doja", de legătură între Burdujeni şi Iţcani, şi care - se speră -, va fi dată circulaţiei la sfârşit de săptămână. Până la încheierea proiectului cu finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), extinderea reţelelor de alimentare cu apă se va face pe 76 de străzi, respectiv pe circa 31,3 km. Reabilitările au în plan 25,4 de km de conducte de pe 67 străzi, din toate cartierele, mai puţin centrul oraşului. Reţelele de canalizare de pe 70 de artere sunt în extindere cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, vor fi reabilitate. Perioada de aplicare a POS Mediu a fost stabilită pentru anii 2010-2013, însă obiectivele acestuia au fost prelungite şi după expirarea intervalului.
Topul IMM Suceava 2014, sub egida aniversării a 20 de ani de existenţă şi activitate
·        Manifestarea va evidenţia rezultatele în afaceri ale IMM sucevene din anul 2013, cât și performanțele firmelor cu 20 de ani de activitate economica neîntreruptă, răsplătind, astfel, efortul întreprinderilor şi managerilor din judeţ.
Ca în fiecare toamnă, Federaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava, păstrează tradiţia și organizează cel mai important eveniment al sectorului IMM sucevean: Topul IMM Suceava 2014. În acest an, manifestarea desfăşoară sub egida aniversării a 20 de ani de existenţă şi activitate patronală a organizațiilor  IMM  sucevene şi împlinirii a 210 ani de la înfiinţarea primelor uniuni patronale ale breslelor din Bucovina.  Aflat la cea de a XIX-a ediţie, Topul IMM Suceava va avea loc vineri 7 noiembrie 2014, la Salonul "Balada" din municipiul Suceava, şi se va bucura de prezenţa a peste 300 de firme mici şi mijlocii din judeţ, miniştri din Guvernul României, reprezentanți ai conducerii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, autorităţilor publice locale, instituţiilor publice, organizaţiilor şi organismelor, colaboratorilor şi partenerilor ai  Federaţiei IMM Suceava, precum şi ai mass-media locale. Topul IMM Suceava 2014 va evidenţia rezultatele în afaceri ale IMM sucevene din anul 2013, cât și performanțele firmelor cu 20 de ani de activitate economica neîntreruptă, răsplătind, astfel, efortul întreprinderilor şi managerilor din judeţ care au rezistat situaţiei economico-financiare dificile din această perioadă, prin identificarea de noi soluţii şi oportunităţi economice în piaţă.
·        Topul IMM Suceava 2014 marchează 20 de ani de existenţă, activitate, evoluţie şi  reprezentare a mişcării patronale IMM din judeţul Suceava.

Prima organizaţie a întreprinderilor mici şi mijlocii din judeţul Suceava a fost constituită la 30 septembrie 1994. De atunci şi până în prezent, scopul, misiunea şi obiectivele organizaţiilor patronale IMM au vizat apărarea intereselor economice şi sociale ale agenţilor economici şi organizaţiilor patronale sucevene, impulsionarea procesului de dezvoltare a IMM care funcţionează în toate domeniile de activitate, reprezentarea IMM în faţa autorităţilor, organelor şi organismelor din ţară şi străinătate, dar şi crearea unui mediu favorabil  dezvoltării activităţilor firmelor din judeţul Suceava. "Topul IMM Suceava 2014 va promova,  încă o dată,  competitivitatea și reușitele în afaceri ale IMM sucevene, susținând performanțele celor care contribuie la dezvoltarea sectorului privat al judeţului", se arată într-un comunicat de presă al  Federaţie Patronale a IMM din judeţul Suceava, semnat de preşedintele Liliana Agheorghicesei. 
În primele trei trimestre ale anului,
Comisarii suceveni de mediu au dat amenzi de peste 600.000 de lei
·        În primele 9 luni ale anului, au fost constatate 108 de sancţiuni contravenţionale principale, 159 de controale fiind desfăşurate pentru verificarea sesizărilor şi petiţiilor.

În primele trei trimestre ale anului 2014, lucrătorii Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu au avut un total de 790 de controale, informează comisarul şef Adriana Iordache. Oficialul instituţiei sucevene face cunoscut că personalul din subordine a întreprins 353 de inspecţii planificate la obiective încadrate în clasele de risc A, B, C şi D şi cuprinse în Planul de control pentru anul 2014, dintre care 178 în domeniul poluării industriale, iar 175 în cel al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. În perioada la care facem referire, comisarii de mediu suceveni au desfăşurat, de asemenea, 473 de inspecţii neplanificate, 313 fiind pe linia controlului poluării industriale, iar 124 pe cea a controlului biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. În cadrul controalelor neplanifcate, 159 de acţiuni au fost desfăşurate pentru verificarea sesizărilor şi petiţiilor; 5 în vederea respectării condiţiilor impuse de actele de reglementare, iar 13 inspecţii au fost urmare a auto-sesizării. Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu a impus efectuarea a 135 de inspecţii, în timp ce 113 de verificări au avut loc în colaborare cu alte autorităţi, respectiv cu Instituţia Prefectului a judeţului Suceava, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” şi Sistemul de Gospodărire a Apelor. Comisarul şef Adriana Iordache  a declarat că, pe durata descinderilor, au fost constatate 108 de sancţiuni contravenţionale principale, controlorii aplicând 53 de amenzi, în valoare totală de 630.600 de lei, şi dând 55 de avertismente. În primele 9 luni ale anului, comisarii suceveni de mediu au luat măsura aplicării a 6 sancţiuni contravenţionale complementare de suspendare a activităţii agenţilor economici, făcând şi o propunere de suspendare a actelor de reglementare, respectiv a autorizaţiei de funcţionare pe linie de mediu.  

03 noiembrie 2014

Asiguraţii suceveni refuză unele staţiuni de odihnă şi tratament
·        Casa Judeţeană de Pensii Suceava nu a distribuit în totalitate biletele de odihnă şi tratament, "întrucât solicitanţii au refuzat acordarea biletelor de tratament în alte staţiuni decât cele pe care le-au menţionat în cerere".  
·        Locurile de tratament balnear se asigură în unităţile de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii şi, în completare, prin contracte încheiate potrivit legii, cu alte unităţi de profil.
Până la data de 30 de septembrie 2014, Casei Judeţene de Pensii Suceava i-au fost repartizate 846  bilete de tratament în fostele unităţi de tratament balnear, informează directorul executiv Camelia Chitul. Potrivit înaltului responsabil al CJP, în primele trei trimestre ale anului valorificate au fost 819 de bilete, gradul de realizare ajungând la 96,8%. De asemenea, judeţul Suceava primit 2.906 de bilete de tratament în alte staţiuni decât cele amintite, solicitate fiind 2.825 de bilete, cu un procent de realizare de 97,21%. "Stadiul de realizare al acestui obiectiv nu este de 100%, întrucât solicitanţii au refuzat acordarea biletelor de tratament în alte staţiuni decât cele pe care le-au menţionat în cerere", declară Camelia Chitul, şefa Casei Judeţene de Pensii Suceava. Conform legii, solicitanţii trebuie să depună cererile cu cel mult 40 de zile înainte de demararea unei serii. La ridicarea biletelor de tratament este obligatoriu să se prezinte titularul biletului, sau în cazuri excepţionale, o altă persoană, desemnată de către acesta, pe baza unei procure autentificate, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ia respectivul tichet. Locurile de tratament balnear se asigură în unităţile de tratament din proprietatea Casei Naţionale de Pensii şi, în completare, prin contracte încheiate potrivit legii, cu alte unităţi de profil. Cele mai cunoscute sunt staţiunile „1 Mai”, Amara, Buziaş, Covasna, Geoagiu, Moneasa, Nicolina, Olăneşti, Sărata Monteoru, Pucioasa,  Bălţăteşti, Vatra Dornei, Felix, Eforie Nord, Mangalia, Tîrgu Ocna, Sîngeorz, Slănic Moldova, Sovata, Ocna Şugatar, Herculane, Lacul Sărat, Olăneşti şi Govora. Listele cu repartiţia biletelor de tratament se afişează atât la sediul instituţiei, cât şi pe pagina de web a acesteia. „Persoanele care sunt beneficiare ale unui bilet de tratament trebuie să se prezinte la sediul instituţiei noastre cu biletul de trimitere-formular în regim special de la medic, în dublu exemplar, buletinul de identitate şi cuponul de pensie”, face cunoscut directorul executiv al CJP, Camelia Chtiul. Persoanele care au parte de gratuitate, precum cele cu handicap, veteranii de război, persecutaţii politic sau refugiaţii, vor aduce şi documentele doveditoare ale calităţilor amintite. 
De Ziua Naţională, fasole cu cârnaţi şi vin fiert, de 200 de milioane de lei vechi

Primăria municipiului Suceava va aloca de la bugetul local, în vederea marcării zilelor făuririi României Mari, respectiv a celei de 28 noiembrie şi 1 decembrie, suma de 35.000 de mii de lei(350 de milioane de lei vechi).  Astfel, 15.000 de lei(150 de milioane de lei vechi) vor fi orientate înspre plata serviciilor artistice care vor fi prestate de "Buciumaşii" din Cîmpulung Moldovenesc, Ansamblul folcloric "Cetina" din Vama, Corala "Academica" din Cîmpulung Moldovenesc, precum şi a concertului extraordinar al Sofiei Vicoveanca. O sumă de 20.000 de lei( 200 de milioane de lei vechi) va fi cheltuită, potrivit unui raport al executivului municipal, cu asigurarea produselor care vor fi oferite gratuit participanţilor la evenimentul organizat pe data de 1 decembrie, pe esplanada Casei Culturii din reşedinţa de judeţ. Manifestările sunt derulate în colaborare cu Centrul Cultural "Bucovina", instituţie în subordinea şi finanţarea Consiliului Judeţean Suceava, care va contribui cu 65.000 de lei(650 de milioane de le vechi). Banii vor fi cheltuiţi pentru plata serviciilor artistice prestate de Corala bărbătească "Sfântul Leontie"  Rădăduţi, Ansamblul folcloric "Florile Bucovinei" Rădăuţi şi Seminarul teologic liceal ortodox "Mitropolitul Dosoftei" Suceava. Din aceeaşi sumă va fi răsplătit invitatul special - care încă nu se ştie care este - şi va fi suportată contravaloarea unei mese oficiale oferite la 250 de persoane pe data de 28 noiembrie. Totodată, vor fi asigurate financiar spectacolele susţinute de Ansamblul folcloric "Bucovina" al Şcolii de arte "Ion Irimescu" şi Ansamblul artistic "Ciprian Porumbescu".   Manifestările vin pe fondul aniversării deciziei luate în 1918 de Congresul general al Bucovinei, care a adoptat moţiunea privind unirea necondiţionată a Bucovinei cu Regatul României şi a zilei de 1 Decembrie 1918, a Marii Unirii de la Alba Iulia, a Ardealului cu Ţara Mamă, Ziua Naţională a României.                          

02 noiembrie 2014

După primele 3 trimestre ale anului,
Încasări mai mici cu 27 la sută la bugetul judeţului Suceava
·        Încasări sub aşteptări s-au consemnat, în principal, la contribuţiile unităţilor administrativ-teritoriale pentru realizarea Sistemului de management integrat al deşeurilor
Intrările la bugetul judeţului Suceava sunt mai mici în comparaţie cu cele aprobate.  Astfel, dacă pentru primele 3 trimestre ale anului au fost prevăzute venituri de 381,46 de milioane de lei, acestea s-au situat la nivelul efectiv de 276,01 de milioane de lei, realizările fiind cu 27,64% mai reduse decât cele planificate. Încasări sub aşteptări s-au consemnat, în principal, la contribuţiile unităţilor administrativ-teritoriale pentru realizarea Sistemului de management integrat al deşeurilor(SMID), precum şi din subvenţiile de la bugetul de stat destinate susţinerii proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare. De asemenea, nerealizări s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte sumele destinate finanţării drepturilor persoanelor cu handicap, dar şi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală(PNDL), ca urmare a decalajului apărut între graficul de rambursare a sumelor şi nivelul de implementare a proiectelor respective. Potrivit raportului privind aprobarea conturilor de execuţie ale bugetelor judeţului Suceava la data de 30 septembrie 2014, gradul de realizare la secţiunea de dezvoltare a bugetului judeţului Suceava este 46,06%. Acesta are drept cauză „decalajul apărut între graficul de rambursare a sumelor primite în contul plăţilor efectuate în anul curent şi implementarea proiectelor la nivelul prognozat, cunoscut fiind faptul că veniturile destinate proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile sunt înscrise în secţiunea de dezvoltare”. În ceea ce priveşte cheltuielile, plăţile au fost efectuate în proporţie de 61,11%, fiind de 254,133 de milioane de lei, comparativ cu prevederea bugetară de 415,84 de milioane de lei, cu precizarea că "ritmul de cheltuieli a fost unul normal, guvernat cu principiul prudenţei şi eficienţei cheltuirii banului public". Procentajul mai scăzut de realizarea a cheltuielilor la unele capitole ale bugetului este rezultatul ritmului nesusţinut de execuţie a proiectelor aflate în derulare, precum şi faptului că nu au fost primite, în totalitate, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, fondurile destinate unor programe de interes naţional ale căror beneficiar este Consiliul Judeţean Suceava. Acelaşi ritm scăzut de implementare a proiectelor  este vinovat şi plăţile de numai 30,56% din cadrul secţiunii de dezvoltare a bugetului. La sfârşitul trimestrului al treilea al anului 2014 s-a înregistrat un excedent de casă de 6,46 de milioane de lei, provenit, în principal, din fonduri externe nerambursabile postaderare neutilizate încă.   
Alegătorii din cartierul Obcini, derutaţi de schimbarea amplasării secţiilor de votare 
·        Secţiile de votare nr. 37, nr. 38, nr. 39 şi nr. 40 nu au mai funcţionat în acelaşi săli de clasă, ca şi la scrutinele anterioare, lucru care a provocat încurcături.
La Şcoala gimnazială "Ion Creangă" din cartierul Obcini, sucevenii arondaţi nu au dat năvală în secţiile de votare. Atmosfera nu s-a deosebit de alegerile europarlamentare din vara aceasta, dar nici de cele locale din iunie 2013. La primele ore ale dimineţii, un număr mic de obcineni s-au prezentat pentru a-şi exprima opţiunile în ceea ce priveşte viitorul preşedinte le României, preponderent aceştia fiind din rândul vârstnicilor. Profitând de zilele libere de sfârşit de săptămână, cei tineri au preferat să doarmă până mai târziu, lăsând  îndatoririle civice pentru după amiază. Alţi locuitori ai cartierului - şi nu chiar puţini la număr -, din categoria celor mai evlavioşi, au participat, mai întâi, la slujba ţinută la una din cele  3 biserici ale locului.  Una peste alta, locuitorii cartierului nu au stat la coadă ca să aplice ştampila pe candidatul preferat, însă un incovenient tot s-a înregistrat.

Votanţii au fost bulversaţi de faptul că secţiile de votare nr. 37, nr. 38, nr. 39 şi nr. 40 nu  au mai funcţionat în acelaşi săli de clasă ca şi la scrutinele anterioare. În ciuda faptului că  arondarea pe străzi era afişată la intrarea în imobil, mulţi dintre cei veniţi la urne nu au mai consultat noua distribuire, prezentându-se direct în încăperile cu care erau obişnuiţi. Îmbulzeală nu a fost însă mare, ţinând cont şi de afluxul redus al electorilor. De altfel, după sesizarea problemei, personalul de supraveghere s-a mobilizat şi i-a îndrumat pe obcineni direct la secţiile în care figurau înscrişi pe listele electorale.