04 mai 2026

 

Pe fondul creşterii bruşte a temperaturilor

Thermonet sistează furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuinţelor sucevene

  • Anul trecut, asigurarea energiei termice pentru căldura din sistemul centralizat a încetat pe 23 aprilie, adică de ziua Sfântului Gheorghe. 
  • În 2024, încălzirea a fost oprită pe 8 aprilie, dar din cauza reîntoarcerii frigului, furnizarea s-a reluat pe 16 aprilie şi a continuat până pe 9 mai

Societatea comercială Thermonet, operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava informează că, începând din dimineaţa acestei zile, de mai exact de la ora 08.00, procedează la întreruperea furnizării încălzirii pentru sezonul rece 2025-2026. Directorul general Mugur Corlăţan a declarat că măsura este „urmare a evoluţiei temperaturilor medii exterioare, cât şi a prevederilor legale”.  Potrivit oficialului Thermonet, instalaţiile de încălzire din reţeaua secundară de alimentare cu agent termic, inclusiv instalaţiile interioare ale blocurilor şi scărilor de bloc „rămân încărcate şi sub presiune”, măsură menită să „protejeze instalaţiile de termoficare şi să prevină degradarea, prin extinderea oxidării acestora”. Ȋn acest context, Mugur Corlăţan reaminteşte că, în conformitate cu reglementările în vigoare, „este interzisă orice intervenţie în instalaţiile de termoficare, fără acordul operatorului de sistem, adică al Thermonet. „Pentru intervenţiile neautorizate în reţea, precum şi pentru orice alte acţiuni ale utilizatorilor - care pot provoca daune materiale în instalaţiile interioare ale imobilelor -, Thermonet nu îşi asumă responsabilitatea” atenţionează sursa citată, care mai menţionează că furnizarea apei calde de consum va continua, în mod corespunzător, după acelaşi program”. Conform prevederilor  HG nr. 425 din 1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, oprirea încălzirii se face după ce, 3 zile consecutiv, media temperaturii aerului exterior, calculată între orele 18.00-6.00, depăşeşte + 10 grade Celsius. Anul trecut, sistarea agentului termic pentru încălzirea în sistem centralizat s-a făcut pe 23 aprilie, adică de ziua Sfântului Gheorghe.  Cu un an mai înainte, pe 8 aprilie 2024 autorităţile locale s-au grăbit să închidă vanele, dar pe 16 aprilie au revenit asupra deciziei. Astfel, pe fondul temperaturilor atmosferice coborâte, cât şi din cauza prognozei meteorologice nefavorabile, furnizarea serviciului a fost prelungită până pe 9 mai.