27 mai 2026


Fenomenul muncii la gri ia amploare

  •  Este vorba despre practica ,,salariului în plic”, angajatorii plătindu-şi lucrătorii cu sume mai mari decât cele înscrise în evidenţele financiar-contabile
  • ITM ia măsuri de descurajare, intensificând controalele de combatere a muncii subdeclarate şi de „sancţionarea practicării acestui fenomen”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava remarcă, în contextul evoluţiei economice actuale, proliferarea, pe piaţa muncii, a fenomenului cunoscut sub denumirea de ,,muncă la gri”.  Inspectorul-şef Romeo Butnariu subliniază că acesta constă „nu doar în disimularea unui contract individual de muncă cu normă întreagă într-un contract de muncă cu timp parţial, ci şi în acordarea în fapt, de către angajator, a unui salariu mai mare decât cel evidenţiat în documentele financiar contabile”. Este vorba despre aşa-numitul ,,salariu în plic”, suma fiscalizată fiind mai mică decât cea efectiv primită de salariat, demers „care are ca efect nu doar evaziunea fiscală, ci şi afectarea salariatului, în ceea ce priveşte drepturile aferente contribuţiilor sociale, care sunt plătite la o bază de calcul inferioară celei reale”. „În aceste condiţii se impune intensificarea acţiunilor de control în vederea diminuării muncii subdeclarate şi, totodată, sancţionarea practicării acestui fenomen, în scopul de a-l descuraja” declară Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Astfel, ţinând cont de modificările legislative survenite pe parcursul anului 2025, ITM a derulat mai multe acţiuni de informare şi conştientizare cu privire la noua aplicaţie REGES ONLINE, promovarea negocierii colective, precum şi la solicitarea şi eliberarea adeverinţelor de vechime. Referitor acest din urmă aspect, potrivit dispoziţiilor Codului muncii şi actelor normative care reglementează Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, la încetarea activităţii angajatorii au obligaţia să îi elibereze salariatului o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de către angajat, durata activităţii, salariul încasat, cât şi vechimea în muncă şi în specialitate. De asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă a organizat şi acţiuni de informare privind condiţiile în care pot fi prestate activităţile lucrative pe teritoriul României de către lucrătorii cetăţeni străini, precum şi la drepturile şi obligaţiile care revin, pe această linie, atât angajaţilor, dar şi angajatorilor.