Reinventariate de „structura de
securitate”
Peste 330 de documente din
categoriile „secret”, „secret de serviciu” şi „strict secret” sunt declasificate
- Acestea au fost emise în perioada
1949-2002, se află în arhivele CJ, iar „dezvăluirea” nu mai poate prejudicia
siguranţa naţională, apărarea ţării şi ordinea publică
- Proiectele de locuinţe, drumuri,
poduri, obiective industriale, reţele tehnico-edilitare şi stabilizări de
versanţi au aparţinut fostului Centru de Proiectare

Deliberativul judeţean va aproba, în şedinţa ordinară din această
săptămână, o hotărâre privind declasificarea unor documente clasificate,
proprietate a judeţului Suceava şi aflate fondul de arhivă al Consiliul
Judeţean. Potrivit legislaţiei în vigoare, „informaţiile secrete de stat pot fi
declasificate prin hotărâre de guvern, la solicitarea emitentului”. Astfel,
hotărârea de consiliu judeţean, alături de alte documente, urmează a fi
înaintate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei,
coordonatorul activităţii în domeniul administraţiei publice, care va iniţia un
proiect de act normativ în acest sens. În anul 2009, Consiliul Judeţean a
preluat, de la societatea comercială „Proiect Bucovina”, succesoarea Centrului
de Proiectări Suceava, studiile de teren şi documentaţiile elaborate pentru „realizarea
investiţiilor de orice fel, a elementelor de infrastructură şi de gospodărie
comunală, precum şi cele de amenajare a teritoriului şi de urbanism, studii şi
proiecte de sistematizare elaborate
înainte de 1990, la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituţii
ale statului”. Documentele au fost emise în perioada 1949-2002, se află în
fondul „arhivistic” al Consiliului Judeţean, iar din totalul celor 65.565 de
documente preluate, 336 sunt clasificate, nivelurile de clasificare fiind
„secret”, „secret de serviciu” şi „strict secret”.” „În urma unei reinventarieri
realizate de către persoane autorizate din cadrul structurii de securitate”,
acestea conţin „date a căror dezvăluire nu mai poate prejudicia siguranţa
naţională”, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele de drept public sau
drept privat”. Înfiinţat în 1957, fostul Institut Regional de Proiectare (IRP)
Suceava a devenit ulterior Direcţia de Sistematizare, Arhitectura si
Proiectarea Construcţiilor (DSAPC), iar din 197 s-a numit Centrul de Proiectare
al judeţului Suceava. În 1990, unitatea se transformă în societate comercială
pe acţiuni cu denumirea de „Proiect Bucovina”. De-a lungul anilor, în cadrul
unităţii au fost elaborate documentaţii, studii şi proiecte de urbanism şi de
investiţii pentru judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Bistriţa Năsăud, precum şi
pentru alţi beneficiari. „Instituţia a valorificat aportul unor proiectanţi de
valoare, concretizat în lucrări remarcabile, precum studii de sistematizare a
localităţilor şi a zonelor centrale, de punere în valoare a monumentelor
istorice, proiecte de locuinţe, dotări social-culturale, agrozootehnice,
industriale, meşteşugăreşti, drumuri, poduri, alimentări cu apă şi reţele
tehnico-edilitare, studii geotehnice şi lucrări topografice, lucrări de
regularizări de ape şi de stabilizări de versanţi, studii de arhitectură
populară, studii de dezvoltare a turismului etc” se sublinia în fundamentarea
hotărârii de Consiliu Judeţean de la momentul preluării arhivei de la societatea
comercială „Proiect Bucovina” Suceava.