Controale ale inspectorilor de
muncă suceveni în service-urile auto
> La unităţile de întreținere și
reparare au fost descoperite ventilare insuficientă, improvizaţii electrice,
manevrarea necorespunzătoare a substanţelor chimice, dar şi a autovehiculelor
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost implicat în campania națională
de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale de către
angajatorii din domeniul întreținerii și reparării autovehiculelor. Potrivit
inspectorului-şef Romeo Butnariu, în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea
în muncă, printre cele mai importante riscuri din domeniu se numără cele legate
de „intoxicare, electrocutare şi solicitare fizică excesivă”. „În urma
controalelor desfăşurate la unităţile din acest domeniu de activitate s-a
constatat că nu toţi angajatorii respectă prevederile legale referitoare la
sănătatea şi securitatea în muncă” arată şeful ITM. Astfel, în urma
controalelor în teren au fost descoperite spaţii cu ventilaţie insuficientă,
improvizaţii electrice sau de altă natură; perioade lungi în care angajaţii
stau în picioare; utilizarea recipientelor sub presiune; manevrarea necorespunzătoare
a substanţelor chimice, cât şi a autovehiculelor, în incinta spălătoriilor. Alte
neconformități constatate sunt cele privind instruirea incompletă; neasigurarea
măsurilor de prim ajutor şi de stingere a incendiilor; instrucțiunile proprii
neadaptate; neasigurarea controlului medical periodic; instruirea neadecvată
activității desfășurate în service-uri, cât şi inadecvarea echipamentelor
individuale de protecție şi a echipamente de muncă. În domeniul relațiilor de
muncă, printre altele au fost depistate nerespectarea obligației privind încheierea
contractului individual de muncă; neincluderea în contract a elementele
obligatorii; transmiterea tardivă sau incompletă, cât şi a unor date eronate la
REVISAL, dar şi nerespectarea prevederilor privind dovada acordării drepturilor
salariale.